UE critică activitățile nucleare ale Iranului și pledează pentru menținerea Acordului atomic
Comisia Europeană a exprimat regret, marți, în legătură cu decizia Iranului de lansare a procedurilor tehnice de creștere a concentrației purificării uraniului, evidențiind importanța menținerii Acordului nuclear din 2015. "Suntem foarte preocupați de măsurile adoptate de Iran. Această acțiune constituie…
Comisia Europeană a exprimat regret, marți, în legătură cu decizia Iranului de lansare a procedurilor tehnice de creștere a concentrației purificării uraniului, evidențiind importanța menținerii Acordului nuclear din 2015.
“Suntem foarte preocupați de măsurile adoptate de Iran. Această acțiune constituie o încălcare a angajamentelor asumate de Iran și va avea implicații grave”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de agenția Reuters.
“Situația este regretabilă și este foarte important să menținem Acordul nuclear”, a subliniat reprezentantul Comisiei Europene.
Administrația din Iran a anunțat, luni, reluarea activităților de purificare a uraniului la nivelul de 20%, prin încălcarea Acordului nuclear semnat cu marile puteri. Uraniul îmbogățit poate fi utilizat pentru combustibil destinat reactoarelor, dar și pentru fabricarea de arme atomice. Uraniul destinat armelor atomice trebuie să aibă o concentrație de cel puțin 90%.
Premierul în funcție al Israelului, Benjamin Netanyahu, a acuzat din nou Iranul că vrea să fabrice arme nucleare. “Decizia Iranului de a continua încălcarea obligațiilor, de a intensifica activitățile de îmbogățire a uraniului în unități industriale subterane nu poate fi explicată în alt mod decât prin dorința de a realizare a obiectivului unui program nuclear militar. Israelul nu va permite Iranului să fabrice arme nucleare”, a avertizat Benjamin Netanyahu.
Recent, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut clarificări din partea Iranului privind activități suspecte într-un complex nuclear. Potrivit unui raport de evaluare, Agenția Internațională pentru Energie Atomică consideră “neverosimile din punct de vedere tehnic” informațiile furnizate de Teheran despre activitățile într-un complex nuclear. Administrația de la Teheran continuă să acumuleze stocuri de uraniu purificat, cantitatea depășind de 12 ori limita autorizată prin Acordul nuclear semnat cu marile puteri. Iranul a intensificat activitățile de stocare a uraniului ca reacție la retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul.
Președintele Iranului, Hassan Rohani, a declarat că victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidențial oferă Statelor Unite posibilitatea de remediere a “erorilor din trecut”. “Obiectivul nostru este să reducem presiunile sancțiunilor care afectează poporul nostru. De fiecare dată când avem ocazia, acționăm în mod responsabil”, a argumentat Hassan Rohani. În cazul anulării sancțiunilor americane, Iranul intenționează să revină la respectarea totală a angajamentelor internaționale.
Administrația Donald Trump caută pretexte pentru a declanșa un conflict militar cu Iranul, a afirmat, săptămâna trecută, ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif. “În loc să combată pandemia în SUA, Donald Trump și anturajul acestuia risipesc miliarde pentru zboruri ale avioanelor B-52 și pentru trimiterea forțelor militare în regiunea noastră”, a declarat Mohammad Javad Zarif. “Informațiile serviciilor secrete obținute din Irak relevă un complot pentru găsirea unui pretext de război. Iranul nu vrea război, dar își va apăra deschis și direct cetățenii, securitatea și interesele vitale”, a subliniat ministrul de Externe de la Teheran.
Relațiile dintre Statele Unite și Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian și a activităților balistice. Washingtonul este nemulțumit de influența Iranului asupra unor țări din Orientul Mijlociu. Președintele Donald Trump a anunțat în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian și reimpunerea de sancțiuni. Franța, Marea Britanie, China, Rusia și Germania mențin Acordul atomic cu Iranul. Joseph Biden, președintele-ales al SUA, consideră că retragerea din Acordul nuclear cu Iranul a fost o greșeală, semnalând că vrea revenirea în acest tratat.