UE analizează contractele încheiate de Apple cu mai mulți operatori telecom pentru iPhone
Autoritățile antitrust din Uniunea Europeană (UE) analizează contractele încheiate de operatorii de telecom cu Apple pentru vânzarea iPhone, întrucât acestea ar putea restricționa concurența, potrivit unei surse apropiate situației, citată de cotidianul New York Times.
Autoritățile antitrust din Uniunea Europeană (UE) analizează contractele încheiate de operatorii de telecom cu Apple pentru vânzarea iPhone, întrucât acestea ar putea restricționa concurența, potrivit unei surse apropiate situației, citată de cotidianul New York Times. Mai mulți furnizori de servicii de telecom au transmis informații în această privință Comisiei Europene, deși nu au depus plângeri formale. Acuzațiile aduse Apple se concentrează asupra unor contracte cu operatori francezi, însă ar putea fi implicate și alte țări, a spus sursa. Persoane familiarizate cu relațiile Apple cu operatorii au afirmat că unii furnizori de servicii de telecom trebuie să accepte condiții deosebit de stricte pentru a vinde iPhone, situație care face dificilă concurența din partea altor producători de smartphone-uri.