Ucraina: un război fără război
Circa 70% din trupele rusești au plecat din Ucraina, a declarat președintele ucrainean Petro Poroșenko, încrezător în perspectiva pacificării situației din estul țării, ca efect al armistițiului de la Minsk mediat de Rusia.
Conform NATO, circa 3.000 de militari ruși ar fi fost dislocați în Ucraina în ultimele luni, ajutându-i pe separatiștii de acolo să obțină victorii în fața armatei ucrainene. Separatiștii au în continuare controlul în orașele Donețk și Luhansk, însă Poroșenko a declarat că termenii armistițiului prevăd conservarea integrității teritoriale a Ucrainei și că nu se pune nici problema federalizării, nici cea a secesiunii teritoriale, ceea ce Kievul oferă separatiștilor în schimb fiind un statut special, cu autonomie mai largă.
Kievul și Bruxellesul au convenit, vineri, ca o parte a acordului de asociere care a supărat Rusia să fie amânată până la finele lui 2015, spre a evita o nouă tensionare a situației de la 1 noiembrie, când măsurile cuprinse în respectivul document ar fi intrat în vigoare. Este vorba de reducerea de către Ucraina a tarifelor vamale pentru mărfurile importate din UE, măsură contestată de Rusia, care susține că efectul ar fi inundarea Rusiei cu mărfuri din UE reexportate de Ucraina. Moscova amenințase că dacă nu se renunță la această măsură, va aboli regimul comercial preferențial cu Ucraina, ceea ce ar fi dat o nouă lovitură economiei ucrainene.
“O amânare cu 14 luni a intrării în vigoare a acestei măsuri nu e sfârșitul lumii”, a spus Karel de Gucht, comisarul european în exercițiu responsabil de comerț, citat de Dow Jones Newswires. În ceea ce o privește, UE va respecta însă termenii acordului, adică va reduce tarifele vamale la mărfurile importate din Ucraina. Parcursul procedural al acordului de asociere va continua și el, prin ratificarea documentului, săptămâna viitoare, de către parlamentele europene și cel ucrainean.
Poroșenko a cerut însă din nou ca Ucraina să fie primită ca aliat al NATO, fără statut de membru, “în viitorul apropiat”, chestiune despre care intenționează să discute în cursul vizitei sale la Washington de săptămâna viitoare. El a promis că, în pofida situației actuale de pe teren, “Crimeea se va întoarce la noi – și nu va fi nevoie ca asta să se facă prin mijloace militare”, fără a detalia însă subiectul.
O încheiere a conflictului militar cu separatiștii, chiar și fără ca Kievul să-și fi realizat planul inițial de nimicire a rebelilor, devenise imperios necesară, având în vedere situația economică gravă a Ucrainei, care nu-și mai putea permite să suporte costul unei prelungiri a operațiunilor militare, în condițiile în care FMI cere în continuare adoptarea de măsuri de austeritate, iar estimările inițiale ale Fondului că PIB va scădea numai cu 5% în acest an au fost deja depășite, astfel încât analiștii vorbesc acum de o scădere cu 8%.
Estimări ale unor economiști locali citați de Financial Times susțin că numai pierderea Crimeii ar fi tăiat dintr-un foc 3,7% din PIB anual, iar conflictul cu separatiștii a afectat tocmai funcționarea bazei industriale din provinciile Donețk și Luhansk, care furnizează singură cca 16% din PIB și un sfert din exporturile de bunuri și servicii industriale ale Ucrainei.