Uber România: Lansăm un serviciu dedicat mediului de business în a doua parte a anului
ompania americană Uber, care le oferă posesorilor de smartphone-uri un serviciu de transport alternativ celor de taxi prin intermediul unei aplicații mobile, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an cu 30% mai multe curse pe plan local față…
ompania americană Uber, care le oferă posesorilor de smartphone-uri un serviciu de transport alternativ celor de taxi prin intermediul unei aplicații mobile, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an cu 30% mai multe curse pe plan local față de sfârșitul lui 2015 pentru serviciul premium UberSelect, utilizatorii acestuia fiind în principal expați și oameni de business.
Astfel, Uber România are în plan să lanseze în a doua jumătate a anului un serviciu dedicat companiilor (B2B – business to business) numit Uber for Business.
„Vedem un interes foarte mare din partea mediului de afaceri, atât pentru UberSelect cât și pentru uberX – primim constant solicitări din partea unor companii mari din mediul bancar, IT&C sau servicii. Credem că va fi un produs foarte căutat deoarece ar permite companiilor să folosească Uber pentru deplasările angajaților într-un mod foarte eficient și ușor de urmărit. Lucrăm la implementarea pe partea de back-end (tehnologie) și ne propunem să îl lansăm în a doua jumătate a anului 2016“, au declarat pentru ZF reprezentanții Uber România.
Serviciul Uber dedicat mediului de afaceri le-ar oferi utilizatorilor posibilitatea de a-și crea un profil separat de business în cadrul aplicației mobile astfel încât să poată gestiona individual călătoriile în interes personal și cele în interes de serviciu, având înregistrate două carduri bancare în cadrul aceluiași cont.