Turcul mecanic

Două fațete ale fotografiei: gigantul Kodak era în 1988 pe val și avea 145.000 de angajați. Un sfert de veac mai târziu, în 2012, Kodak era în faliment. Compania momentului pentru fotografie era, în anul în care fostul gigant a falimentat, Instagram, care avea 13 angajați și deservea 30 de milioane de clienți. Și acesta nu este nici pe departe un caz rar – în cazul WhatsApp, cumpărată de Facebook cu 19 miliarde de dolari anul trecut, 55 de angajați se ocupau de 450 de milioane de clienți.

Este acesta doar un aspect al schimbărilor așa de profunde încât se fac greu remarcate și care au loc în lume. O analiză recentă din Financial Times evidenția sfârșitul erei carierelor de zeci de ani la o singură companie și al relativei securități oferite de o astfel de abordare și trecerea pieței muncii spre o zonă mai entuziastă dar mult mai nesigură a insului cu aptitudini antreprenoriale și cu abilități comerciale, care se vinde temporar sau ca freelancer. Sigur că abordarea “o carieră – o companie” este încă puternic prezentă, dar viitorul pare a fi mult mai zglobiu din acest punct de vedere – o economie flexibilă, un program flexibil, o viață maleabilă. Sună interesant, nu? În stilul evangheliștilor erei tehnologice în care intrăm, evangheliști care cred că procesorul și mobilitatea și softurile vor rezolva toate problemele omenirii.

Chestia este că dincolo de lejeritatea unui astfel de mod de viață se află un număr de necunoscute: devenit cost variabil, insul comun, aflat la temelia consumului, a producției și a PIB-ului, va mai rămâne la fel de temeinic, își va mai permite credite, casă, familie, vacanțe sau o viață?

Cu ceva vreme în urmă Amazon a lansat Mechanical Turk, o platformă pentru microslujbe la care au aderat în jur de un milion de oameni. Mechanical Turk, numită așa după un automat faimos din secolul XVIII, care juca șah și era îmbrăcat ca un turc, a fost folosită în mai multe cazuri extrem de interesante: 50.000 de oameni l-au căutat în fotografii realizate de sateliți pe Steve Fosset, milionarul pornit într-o călătorie cu balonul în jurul lumii și care s-a prăbușit; alții au tradus Moby Dick în japoneză, iar alții au programat, în grup, un robot să lucreze cu expresorul de cafea. Nu-i minunat? Nu prea, pentru că acestea sunt sarcinile cele mai grozave în ani întregi: cele mai multe sunt chestii de rutină, să scrii o descriere de produs pentru 3 dolari, să alegi niște fotografii, pentru 30 de cenți, sau să descifrezi ceva scris de mână pentru 50 de cenți. Amazon ia un procent bun din fiecare tranzacție.

Șoferii Uber își folosesc mașinile personale, pentru care plătesc asigurare, benzină și piese de schimb, și plătesc companiei un procent deloc de neglijat din încasări, dar nu au asigurări medicale sau sociale, pentru că nu sunt angajați. Robert Reich, profesor de economie și fost oficial în administrația Clinton, definește astfel de abordări drept o întoarcere la mentalitățile secolulului XIX. Lumea a înțeles greu și a trecut și mai greu de la exploatare la decență și o anume corectitudine – siguranța locului de muncă, salariu minim, program de lucru, eliminarea muncii copiilor. Criza economică a dezechilibrat piața muncii, iar oamenii valorează mai puțin. Politicienii, corporațiile și instituțiile financiare, spune Reich, au câștigat destulă putere pentru a reorganiza piața muncii în așa fel încât să își sporească averile, iar oamenii au rămas undeva în urmă. Confirmarea este chiar în statisticile recente, care arată că 1% din cei mai bogați oameni ai planetei vor ajunge în scurt timp să dețină mai mult de jumătate din averea mondială – de la 44% în 2009 au ajuns să dețină 48% în 2014. Echilibrele sociale ale lumii sunt fragile, și aceasta este rațiunea scrierii mele, că fără standarde totul se poate nărui.

Ilustrez cu „Nava cu sclavi” a lui Turner, pictat în 1840.