TUI România deschide prima agenție fizică din țară și accelerează extinderea pe piața locală. Urmează noi unități în București, Cluj, Timișoara și Iași
TUI România, parte a grupului german TUI, cel mai mare operator de turism integrat din lume, a inaugurat prima sa agenție fizică din România, în centrul comercial Sun Plaza din București, într-un moment în care cererea pentru vacanțe Last Minute…
TUI România, parte a grupului german TUI, cel mai mare operator de turism integrat din lume, a inaugurat prima sa agenție fizică din România, în centrul comercial Sun Plaza din București, într-un moment în care cererea pentru vacanțe Last Minute și pachete All Inclusive rămâne ridicată. Compania anunță că aceasta este doar prima etapă a unei strategii de extindere a rețelei proprii de agenții, care va continua în următoarele luni, potrivit unui comunicat de presă.
Noua agenție vine să completeze ecosistemul digital al companiei și oferă consultanță personalizată atât pentru turiștii interesați de vacanțe accesibile în destinații clasice de vară, cât și pentru cei care caută sejururi premium sau vacanțe exotice. Clienții au acces la întregul portofoliu TUI, care include peste 460 de hoteluri proprii din peste 40 de destinații la nivel mondial.
„De la începutul anului și până în prezent, TUI România și-a consolidat prezența pe piața din România prin extinderea constantă a rețelei de parteneri. În doar prima lună de activitate pe piața locală, am încheiat parteneriate cu peste 200 de agenții de turism, ajungând în al doilea semestru din 2026 să colaborăm cu o rețea de peste 700 de agenții partenere la nivel național. (…) Noua agenție pe care o inaugurăm în Sun Plaza este un pas firesc în această direcție și ne ajută să fim mai aproape de clienți”, a declarat Adina Serac, Head of Sales, TUI România.
Compania susține că preferințele românilor rămân orientate către destinațiile consacrate din bazinul mediteranean, în special Turcia, Grecia, Spania, Egipt, Tunisia și Cipru. Totodată, câștigă teren și destinațiile accesibile cu mașina, precum Muntenegru, Croația și Italia.
Oferta pentru sezonul de vară include pachete Last Minute All Inclusive începând de la 349 de euro de persoană pentru Turcia și de la 359 de euro pentru Grecia. Pentru Egipt, tarifele pornesc de la 449 de euro, pentru Tunisia de la 499 de euro, iar pentru Spania de la 559 de euro de persoană. Pachetele includ, în funcție de ofertă, zbor charter și transfer.
TUI mizează și pe segmentul familiilor cu copii, oferind în anumite hoteluri din Turcia, Grecia, Cipru, Egipt și Spania cazare gratuită pentru copii, în funcție de disponibilitate.
Pe lângă extinderea prin parteneriate, compania își dezvoltă și propria rețea de retail. În luna august va fi inaugurată o a doua agenție în București, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, iar în perioada următoare sunt planificate deschideri în Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, precum și în alte orașe din țară, potrivit comunicatului de presă.
TUI România spune că își bazează dezvoltarea locală pe infrastructura și resursele grupului internațional, care deservește anual peste 34,7 milioane de clienți și operează peste 1.200 de agenții de turism, cinci companii aeriene, o flotă de 125 de aeronave, peste 460 de hoteluri și 18 nave de croazieră la nivel global.