Tudorel Andrei, președintele INS: Unu din șase copii s-au născut în străinătate în ultimii 10 ani. În perioada 2014–2024, numărul copiilor români născuți în strainatate a fost de 364.000, reprezentând peste 16% din totalul nou-născuților înregistrați în țară în acest interval

1.Caracteristici ale migrației internaționale în cazul României

Migrația internațională este un fenomen complex, care implică, la nivel mondial, un număr foarte mare de persoane și influențează direct procesele economice și sociale din majoritatea țărilor lumii. Dezvoltarea accelerată a comunicațiilor și a sistemelor de transport, în contextul globalizării, a contribuit la intensificarea continuă a acestui fenomen.

Alături de componenta economică, în fundamentarea deciziei de a migra dintr-o țară în alta intervin și conflicte militare de natură regională, probleme de mediu, factori culturali etc. Conform rapoartelor Diviziei de Populație a Națiunilor Unite, în ultimimii 35 de ani, numărul emigranților la nivel mondial a crescut de peste două ori. Astfel, de la 154 de milioane de persoane în anul 1990, populația emigrantă a crescut constant, depășind 340 de milioane în 2024. În acest context, ponderea emigranților în populația mondială a urcat de la 2,9% în 1990 la 3,7% în anul 2024.

Structura demografică actuală a populației rezidente din majoritatea țărilor Uniunii Europene este, în mare măsură, rezultatul migrației internaționale manifestate de-a lungul timpului. Fenomenele emigrației și imigrației au evoluat diferit de la o țară la alta, în funcție de contextul istoric, economic și social.

În prezent, populația Uniunii Europene include aproximativ 43 de milioane de persoane care trăiesc într-o altă țară decât cea de domiciliu, fie aceasta din UE sau din afara spațiului comunitar [Eurostat, 2025]. Acest număr reprezintă circa 10% din populația rezidentă a Uniunii Europene. Dintre cele 43 de milioane de persoane, 32,6% (aproximativ 14 milioane) au domiciliul într-un alt stat membru al UE, în timp ce 67,4% (circa 29 de milioane) provin din țări din afara Uniunii.

La nivel comunitar, în cinci state membre ponderea persoanelor care locuiesc pe teritoriul lor, dar au domiciliul într-o altă țară, depășește 18%: Luxemburg (47% din populația rezidentă), Malta (28%), Cipru (24%), Austria (19%) și Estonia (18%). La polul opus se situează statele cu ponderi reduse ale acestei categorii de populație, printre care se numără România, alături de Polonia și Slovacia, fiecare înregistrând valori de aproximativ 1%.

Este de remarcat faptul că atât România, cât și Polonia se numără printre țările cu unele dintre cele mai ridicate fluxuri anuale de migrație externă, precum și cu stocuri importante de emigranți la nivel european.

În evaluarea migrației internaționale trebuie avut în vedere faptul că aceasta include mai multe componente: emigrația definitivă, emigrația temporară, migrația circulară și migrația sezonieră. Fiecare dintre aceste forme dispune de surse specifice de evaluare și influențează în mod diferit fenomenele demografice, precum și procesele economice și sociale, atât la nivel macroeconomic, cât și microeconomic.

1. Migrația internațională – un fenomen în creștere la nivel global

Pe tot parcursul acestei perioade, fenomenul migrației internaționale din România s-a înscris în acest trend, țara devenind, într-un interval relativ scurt, una dintre statele cu un nivel ridicat al emigrației. Fluxul anual al migrației externe a fost determinat de o varietate de factori, însă schimbările intervenite în economie și evoluția pieței forței de muncă, atât la nivel național, cât și în țările dezvoltate, s-au numărat printre elementele definitorii.

Migrația internațională a contribuit pozitiv la dinamica economică și socială, atât în țara de origine, cât și în cea de destinație, cel puțin pe termen scurt. Dincolo de datele statistice care reflectă dimensiunea fluxurilor sau a stocurilor anuale de migranți se află persoane care, din motive diverse, au ales să părăsească țara temporar sau definitiv, generând schimbări semnificative nu doar în comportamentul individual sau familial, ci și la nivelul comunităților și al societății naționale în ansamblu.

1. Creșterea plecărilor definitive din țară în ultimii ani

În România, odată cu recâștigarea dreptului fundamental al fiecărei persoane de a călători în străinătate, pe parcursul ultimelor trei decenii și jumătate, un număr important de români a decis să își schimbe domiciliul sau reședința în afara țării. În acest context, pot fi delimitate două componente majore ale emigrației internaționale.

Pe de o parte, se află emigrația definitivă, care presupune schimbarea domiciliului din România într-o altă țară. Pe de altă parte, emigrația temporară include persoanele care aleg să plece în străinătate pentru o perioadă determinată, menținându-și însă domiciliul în țară. Dacă în cazul emigrației definitive încadrarea statistică este relativ clară și lipsită de ambiguități, în cazul emigrației temporare situația este mai complexă. Astfel, statisticile oficiale înregistrează o persoană ca emigrant temporar doar în condițiile în care durata șederii în străinătate depășește 12 luni.

În ceea ce privește sursele de date, emigrația definitivă este monitorizată prin înregistrările instituțiilor naționale, în timp ce pentru emigrația temporară, estimarea fluxului anual de emigranți se bazează, în principal, pe datele furnizate de instituțiile și organismele din țările de destinație.

În perioada 1990–2024, peste 808.000 de persoane au emigrat definitiv din România, în timp ce 646.000 de persoane și-au stabilit domiciliul în România. În aceste condiții, populația rezidentă a României s-a redus, ca urmare a migrației definitive, cu 162.000 de persoane.

De-a lungul celor 35 de ani analizați, fluxul migrației definitive a cunoscut modificări semnificative. Astfel, în primul an de după Revoluție, aproape 100.000 de persoane au părăsit definitiv țara, însă în anii următori numărul emigranților definitivi s-a diminuat constant, de la un an la altul, pe parcursul următorilor patru ani.

Emigrările definitive din primii ani ai tranziției au fost, în majoritatea cazurilor, decizii planificate de persoane sau familii cu mult timp înainte, dar care au fost împiedicate de instituțiile statului pe parcursul perioadei comuniste. A urmat apoi o perioadă de aproape 14 ani, cuprinsă între 1997 și 2010, în care fluxul anual al emigrației definitive a prezentat două trăsături esențiale. Pe de o parte, nivelul anual al emigrației a fost relativ redus, cele mai multe valori situându-se sub pragul de 10.000 de persoane, iar, pe de altă parte, variațiile de la un an la altul au fost de mică amplitudine, ceea ce indică o volatilitate scăzută.

Începând cu anul 2011, fluxul anual al emigranților definitivi a intrat pe o nouă traiectorie, caracterizată de o creștere relativ continuă de la un an la altul. În acest context, în anul 2022, numărul plecărilor definitive a depășit pragul de 30.000 de persoane, iar în 2024, după aproape trei decenii, România a atins din nou nivelul de 50.000 de plecări definitive într-un singur an.

Emigrările definitive din întreaga perioadă analizată trebuie evaluate în strânsă corelație cu imigrările definitive. Analizând cele două serii de date prezentate în figura 1, se observă că, începând cu anul 2000, acestea au înregistrat evoluții relativ similare.

În perioada 2000–2011, în majoritatea anilor, soldul anual al migrației definitive a fost negativ, însă valorile înregistrate nu au prezentat o volatilitate ridicată și au fost relativ reduse. În aceste condiții, impactul negativ al migrației definitive asupra populației rezidente în acest interval a fost nesemnificativ, atât la nivel anual, cât și cumulat, pe întreaga perioadă analizată.

Ca urmare a soldului negativ al migrației definitive din această perioadă, populația rezidentă din anul 2011, comparativ cu cea înregistrată în anul 2000, s-a diminuat cu aproximativ 40.000 de persoane.

În perioada 2012–2022 s-a manifestat un fenomen interesant și fără precedent pe parcursul tranziției, numărul imigranților înregistrați fiind semnificativ mai mare decât cel al emigranților definitivi. La nivelul întregului interval, migrația definitivă a înregistrat un sold pozitiv de 183.000 de persoane. Pentru această perioadă, devine relevantă analiza structurii imigranților, respectiv a persoanelor care și-au stabilit domiciliul în România, în funcție de țara de origine.

În anii 2023 și 2024, România a revenit la un sold negativ al migrației internaționale definitive, ceea ce a contribuit la diminuarea populației rezidente cu peste 41.000 de persoane. Mai mult, conform piramidelor vârstelor prezentate în graficul din figura 1 și datelor din tabelul 1, cel puțin la nivelul anului 2024, s-a înregistrat un număr mare de copii cu vârsta mai mică de 14 care au emigrat definitiv. Numărul acestora este aproape 12700 persoane și reprezintă aproape un sfert din numărul total de plecări definitive din țară la nivelul acestui an.

Datele din tabelul 1 prezintă distribuția emigranților definitivi după țara de naștere la nivelul anului 2024. Aceste date ne arată că, numărul de emigranți care s-au născut în România reprezintă 42% din numărul total de emigranți definitivi la nivelul anului 2024. Din numărul total de emigranți din România o pondere de 6,3% este reprezentată de copii cu vârsta mai mică de 15 ani. Mai mult de 38% din numărul total de emigranți sunt persoane care s-au născut în Republica Moldova. În acest caz, subliniem numărul mare de copii care s-au născut în această țară și au emigrat în 2024. Aceste statistici ne arată cu familii întregi care s-au multat din Republica Moldova în România au decis să emigreze din România cel puțin la nivelul anului 2024. Datele din tabelul de mai jos mai surprind un aspect ineteresant, ponderea mare a copiilor care s-au născut în străinătate iar părinții acestora au decis emigrarea definitivă din România.

Datele care vor fi disponibile pentru anul 2025 vor indica dacă migrația definitivă va continua să exercite o influență negativă asupra evoluției populației rezidente sau dacă rezultatele înregistrate în cei doi ani reprezintă doar evoluții conjuncturale.

1. Peste jumătate din imigrările definitive ale României provin din Republica Moldova

Noile condiții politice ale perioadei postcomuniste au facilitat atât plecările definitive din țară, cât și sosirile definitive în România. Astfel, începând cu anul 1992, cetățeni din diverse state și-au stabilit domiciliul pe teritoriul României. Cu toate acestea, din rațiuni istorice, culturale și lingvistice, cea mai mare parte a imigranților definitivi care au ales România provine din Republica Moldova.

Numărul, precum și ponderea acestora în totalul imigrației definitive a României au înregistrat variații semnificative de-a lungul timpului, reflectând schimbările de context politic, economic și legislativ din cele două state, așa cum este ilustrat în figura 3.

 Până în anul 2010, sosirile definitive au înregistrat creșteri de la un an la altul, însă valorile anuale nu au depășit pragul de 10.000 de persoane. În această perioadă, în mod firesc, cele mai numeroase imigrări definitive au fost înregistrate în rândul persoanelor provenite din Republica Moldova, aproximativ 75.000 de persoane, reprezentând mai mult de jumătate din totalul imigrărilor definitive consemnate.

Deși țările de origine prezintă o diversitate ridicată, pentru niciuna dintre acestea ponderea imigranților nu a depășit 5% din totalul imigrărilor definitive din această perioadă. Cele mai consistente stocuri de imigranți, altele decât cel din Republica Moldova, au provenit din Italia (aproape 6.900 de persoane, respectiv 5%), Germania (circa 6.550 de persoane, reprezentând 4,8%) și Statele Unite ale Americii (peste 5.500 de persoane, aproximativ 4%).

În perioada 2011–2022, interval în care România a înregistrat un sold pozitiv al migrației definitive, ponderea cea mai ridicată a imigrărilor a fost deținută, și în acest caz, de Republica Moldova. Astfel, în acest interval, aproape 273.000 de persoane și-au stabilit domiciliul în România, reprezentând peste 60% din totalul imigranților definitivi.

Pe fondul războiului din Ucraina, s-a intensificat și fluxul cetățenilor proveniți din această țară care și-au înregistrat domiciliul în România. Numărul acestora a fost de aproximativ 34.400 de persoane, ceea ce corespunde unei ponderi de 7,6% din totalul imigrărilor definitive consemnate în această perioadă.

În anii 2023 și 2024 se observă o schimbare semnificativă în structura imigrației definitive din România, comparativ cu evoluțiile din ultimele trei decenii. Mai multe aspecte sunt relevante în acest context. În primul rând, se remarcă o reducere substanțială a fluxului de imigranți definitivi proveniți din Republica Moldova. Dacă în anul 2019 a fost atins nivelul maxim al cetățenilor moldoveni care și-au stabilit domiciliul în România – peste 38.200 de persoane, reprezentând aproape 60% din totalul imigranților acelui an –, în anii 2023 și 2024 atât numărul acestora, cât și ponderea lor în totalul imigrației definitive au scăzut considerabil.

Astfel, în 2023, imigranții din Republica Moldova au numărat aproximativ 10.200 de persoane, reprezentând 34,2% din totalul imigranților definitivi, iar în 2024 numărul acestora s-a redus la circa 7.900 de persoane, respectiv 28% din totalul persoanelor din străinătate care și-au înregistrat domiciliul în România.

În al doilea rând, se constată o diversificare accentuată a țărilor de origine ale imigranților, fluxurile provenind tot mai frecvent din state care nu se înscriu în tiparele tradiționale ale imigrației către România. În acest context, numărul imigranților proveniți din alte țări decât cele tradiționale a ajuns în 2024 la aproximativ 21.800 de persoane, reprezentând 39,7% din totalul imigrației definitive din acel an.

1. În ultimii ani a crescut numărul de români care s-au reîntors în țară

Aderarea României la Uniunea Europeană a deschis noi perspective pentru cetățenii români, facilitând atât plecarea în străinătate, cât și revenirea în țară după perioade mai îndelungate petrecute în afara granițelor. În același timp, piața forței de muncă din România a devenit tot mai atractivă și pentru cetățeni proveniți din state din afara Uniunii Europene.

În anii 2022 și 2023, numărul imigranților înregistrați în România s-a dublat comparativ cu nivelul consemnat în anul 2010, reflectând atât intensificarea revenirilor românilor, cât și creșterea interesului străinilor pentru stabilirea pe termen lung în România.

Între 2010–2014, mai mult de 90% din numărul de imigranți au fost cetățeni români care se reîntorceau în țară (figura 3). Începând cu anul 2015, chiar dacă numărul cetățenilor români reveniți a continuat să crească, ponderea acestora în totalul imigranților a scăzut constant.

În anul 2023, numărul cetățenilor români care s-au reîntors în țară a fost de 201,8 mii, însă, pe fondul creșterii numărului total de imigranți la 324 mii, ponderea acestora s-a redus la 67%. Aceste date statistice evidențiază două aspecte importante ale migrației externe. În primul rând, deși pe parcursul tranziției România a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate ale emigrației la nivel european, se menține o legătură puternică între populația emigrată și spațiul economic și cultural românesc. În al doilea rând, se confirmă faptul că România a devenit un spațiu economic atractiv pentru cetățeni proveniți din numeroase țări din afara spațiului european.

 Pe parcursul perioadei 2010–2014, peste 90% din numărul de imigranți au fost cetățeni români care s-au reîntors în țară (figura 4). Începând cu anul 2015, chiar dacă numărul cetățenilor români reveniți a continuat să crească, ponderea acestora în totalul imigranților a scăzut constant.

În anul 2023, numărul cetățenilor români care s-au reîntors în țară a fost de 201.800, însă, pe fondul creșterii numărului total de imigranți la 324.000, ponderea acestora s-a redus la 67%. Aceste date statistice evidențiază două aspecte importante ale migrației externe. În primul rând, deși pe parcursul tranziției România a înregistrat unul dintre cele mai ridicate niveluri ale emigrației, se menține o legătură puternică între populația emigrată și spațiul economic și cultural românesc. În al doilea rând, rezultatele confirmă faptul că România a devenit un spațiu economic atractiv pentru cetățeni proveniți din numeroase țări din afara spațiului european.

1.  Creșterea vârstei medii a emigranților temporari în timp

Pe parcursul celor 35 de ani analizați s-au înregistrat schimbări semnificative în structura populației de imigranți temporari, atât în ceea ce privește dimensiunea fluxului anual, cât și distribuția pe grupe de vârstă, cu efect direct asupra vârstei medii a acestei populații.

La nivelul fluxurilor anuale din 2023 și 2024 se observă o creștere accentuată a ponderii imigranților temporari de sex masculin. Aceasta a ajuns la aproximativ 65%, în condițiile în care, în majoritatea anilor anteriori, ponderea s-a situat între 55% și 60%. Această modificare a structurii pe sexe poate fi explicată prin cererea crescută de pe piața muncii pentru ocupații care sunt practicate preponderent de bărbați.

Analizând datele prezentate în graficele din figurile 5 și 6, se evidențiază atât intensificarea fluxului de imigranți temporari în anul 2024 comparativ cu 2008, cât și modificări ale distribuției acestora pe grupe de vârstă. În acest context, se constată o creștere a vârstei medii a imigranților temporari în 2024 față de 2008: aceasta a urcat de la 33,2 ani în 2008 la 34,9 ani în 2024.

Chiar dacă între fluxurile de imigranți temporari din cei doi ani există diferențe cantitative semnificative, se remarcă faptul că, în ambele situații, ponderea persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani se menține în jurul valorii de 60%. Totodată, datele prezentate în graficul din figura 5 arată că, în ambii ani analizați, o pondere relativ ridicată o au persoanele cu vârsta sub 14 ani. Astfel, această categorie a reprezentat 7% din total în 2008, ponderea crescând la 8,4% în 2024.

Figura 6. Distribuția imigranților temporari pe ani de vârstă în 2008 și 2024

Aceste valori sugerează un profil al imigrației temporare în care sunt identificate nu doar persoane individuale, ci și familii cu copii, ceea ce indică o diversificare a tiparelor de mobilitate internațională.

Figura 7. Piramida vârstelor pentru migrația temporară

Piramidele vârstelor prezentate în figura 7 ne arată, pentru anul 2024, un sold pozitiv al migrației internaționale, pe total, dar și separat pentru bărbați și femei. Contribuția la soldul pozitiv este cu  mult mai evidentă în cazul bărbaților. Ponderea cea mai mare a imigranților este a persoanelor de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 20 și 44 de ani, deci a persoanelor care, cel puțin teoretic, sunt încadrate într-un loc de muncă. În egală măsură, în categoria imigranților sunt și copii cu vârsta până la 14 ani.

Soldul pozitiv al migrației internaționale pentru anul 2025 și ponderea mare a persoanelor de sex masculin din grupa de vârstă 20 – 44 ani ne arată că România este o țară atractivă pentru migrația internațională pentru asigurarea echilibrelor pe piața forței de muncă. Problema majoră este atragerea și menținerea personelor care emigrează în România în domenii de activitate pentru care piața forței de muncă este deficitară.

1. România este o țară atractivă din punct de vedere a imigrației temporare

Potrivit datelor Eurostat, publicate la finele anului 2025 [Eurostat, 2025], România este o destinație atractivă pentru imigrația internațională, atât pentru persoanele care sosesc din state membre ale Uniunii Europene, cât și pentru cele provenite din țări din afara spațiului comunitar. Conform statisticilor Eurostat, realizate pe baza datelor furnizate de oficiile naționale de statistică ale statelor UE, România se numără printre țările comunitare cu o pondere ridicată a fluxului anual de imigranți internaționali.

Astfel, în anul 2023, România a înregistrat un număr semnificativ de imigranți temporari, proveniți atât din alte state membre ale Uniunii Europene, cât și din țări din afara acesteia, confirmând poziția sa de pol regional de atracție migratorie.

În primul clasament realizat de Eurostat, numărul imigranților în România a fost de 98.000, ponderea acestora în totalul imigranților din Uniunea Europeană proveniți din țări non-UE fiind de 7%. Pe primele poziții ale acestui clasament se situează Spania, cu 397.000 de imigranți, reprezentând 27% din totalul imigrației în UE din țări non-UE, urmată de Germania, cu 265.000 de persoane (18%), și de Franța, cu 130.000 de imigranți (9%). Chiar dacă aceste date se referă la un singur an, ele evidențiază faptul că România este o destinație atractivă pentru imigranții proveniți din afara spațiului Uniunii Europene.

În al doilea clasament, realizat pe baza fluxului anual de imigrație având ca țară de origine un alt stat membru al Uniunii Europene, România s-a situat, în 2023, pe locul al treilea, cu o pondere de 8% din totalul imigranților intra-UE, ceea ce corespunde unui flux de 127.000 de persoane. Primele două poziții au fost ocupate de Germania, cu 334.000 de imigranți (22%), și de Spania, cu 209.000 de persoane (14%). La nivel comunitar, acest tip de flux migrator a totalizat 1.500.000 de persoane.

1. Implicații ale migrației internaționale

Migrația internațională are implicații directe asupra fenomenelor demografice, pieței forței de muncă, dezvoltării capitalului uman și creșterii economice, atât la nivel național, cât și la nivel local. Impactul acestui fenomen este condiționat de intensitatea și durata sa într-un anumit orizont de timp, manifestându-se atât la nivelul țărilor de destinație, cât și la nivelul țărilor de origine ale emigranților.

Mai mult, impactul pozitiv al emigrației temporare manifestat într-o anumită perioadă se poate transforma, pe termen mediu și lung, în dezavantaje majore. În cazul României, din perspectivă economică, emigrația masivă din prima parte a tranziției, mai precis până la finalul primului deceniu al acestui secol, a avut, în ansamblu, efecte pozitive asupra economiei și societății.

Prin plecările masive în străinătate s-au atenuat dezechilibre importante de pe piața forței de muncă, astfel încât rata șomajului s-a menținut la un nivel relativ rezonabil, în pofida dificultăților economice majore cu care s-a confruntat România în această perioadă. Integrarea rapidă a emigranților români în activități economice din țările de destinație le-a permis acestora să trimită în țară sume semnificative de bani. La nivelul gospodăriilor beneficiare, aceste transferuri au constituit surse esențiale pentru acoperirea cheltuielilor curente, îmbunătățirea condițiilor de locuit și, nu în ultimul rând, pentru inițierea și dezvoltarea unor afaceri în România.

La nivel macroeconomic, volumul ridicat al remitențelor a contribuit la menținerea stabilității unor parametri economici fundamentali. Din perspectivă socială, emigrația masivă a accelerat procesele de modernizare și de integrare culturală a României în spațiul european (Sandu).

 Emigrația masivă din prima parte a tranziției a generat, în timp, și o serie de efecte negative. Din punct de vedere demografic, emigrația a condus, într-un interval relativ scurt, la reducerea populației rezidente, la modificări semnificative ale structurii populației pe grupe majore de vârstă și, implicit, la accelerarea procesului de îmbătrânire demografică, atât la nivel național, cât și, mai accentuat, în anumite județe.

Totodată, atât direct, cât și indirect, a fost diminuat potențialul de fertilitate al populației, cu implicații majore asupra dimensiunii și caracteristicilor demografice ale populației rezidente a României pe termen mediu și lung. La nivelul pieței forței de muncă, în prezent și cu atât mai mult în anii următori, România va fi nevoită să stimuleze imigrația internațională pentru a acoperi necesarul de forță de muncă în diverse sectoare de activitate, precum construcțiile, agricultura, serviciile și altele.

În cele ce urmează sunt analizate câteva dintre efectele migrației internaționale în plan demografic, economic și social.

1. Impactul migrației asupra dinamicii populației rezidente

Migrația internațională, prin cele două componente majore ale sale – migrația definitivă și migrația temporară –, a influențat într-o foarte mare măsură evoluțiile demografice din România. Dinamica populației rezidente de la un an la altul este determinată de soldul natural, calculat ca diferență dintre numărul nașterilor și cel al deceselor dintr-un an, precum și de soldul migrației internaționale, rezultat din diferența dintre fluxul imigrărilor și cel al emigrărilor din același an.

Ponderea influenței fiecăruia dintre cei doi factori asupra evoluției populației rezidente s-a modificat semnificativ în timp, reflectând schimbările demografice, economice și sociale traversate de România.

În prima parte a tranziției, migrația internațională a reprezentat factorul determinant al reducerii populației rezidente a României. În perioada 1990–2002, populația rezidentă s-a diminuat în proporție de 80% ca urmare a migrației internaționale, în timp ce contribuția soldului natural negativ a fost semnificativ mai redusă, de aproximativ 20% (figura 8).

În această etapă a tranziției, s-a înregistrat, în foarte mulți ani, un flux anual ridicat al emigrației. Totodată, numărul anual de nașteri s-a menținut la un nivel relativ ridicat, ceea ce a făcut ca soldul natural negativ să rămână, în majoritatea anilor, peste pragul de –40.000 de persoane, excepție făcând anul 1996, când s-a consemnat un sold natural de –54.000 de persoane.

Figura 9. Evoluția sporului natural, sporului migrației externe și modificarea anuală absolută a populației rezidente în perioada 2003 – 2024

În intervalul 2003–2009, emigrația internațională a înregistrat fluxuri anuale foarte ridicate, nivelul maxim fiind atins în 2007, când numărul emigrărilor a ajuns la 544.000 de persoane, iar sporul migrației a fost de 458.000 de persoane. Ca urmare, populația rezidentă la 1 ianuarie 2010 a fost mai mică decât cea de la 1 ianuarie 2003 cu peste 1.330.000 de persoane, migrația externă contribuind cu peste 83% la reducerea populației rezidente în această perioadă.

În perioada 2010–2014, soldul anual al migrației externe s-a redus, ca urmare a creșterii fluxului anual de imigranți și a menținerii fluxului anual de emigranți sub pragul de 200.000 de persoane (figura 9). Până în anul 2021, migrația externă a avut, în continuare, o contribuție negativă asupra evoluției populației rezidente.

În anii 2022–2024, pe fondul războiului din proximitate, al creșterii numărului de români reîntorși în țară și al intensificării imigrației din state din afara Europei, migrația externă a avut o contribuție pozitivă asupra populației rezidente. Pe parcursul acestor trei ani, soldul pozitiv al migrației externe a fost de 235.000 de persoane, compensând aproape integral sporul natural negativ de 263.000 de persoane. În aceste condiții, populația rezidentă a României nu a scăzut sub pragul de 19.000.000 de persoane.

Pe ansamblul perioadei 2003–2024, cei doi factori ai dinamicii demografice au contribuit în proporții apropiate la diminuarea populației rezidente a României. La nivelul întregii perioade de 35 de ani, populația României s-a redus cu peste 4.160.000 de persoane, migrația externă având o contribuție de 63%, iar sporul natural negativ de 37%.

Figura 10. Evoluția numărului de nașteri, numărului de decese și soldul natural din perioada 1990 -2024

Ca urmare a emigrației externe și a unor schimbări semnificative în comportamentul reproductiv al cuplurilor, România a înregistrat o diminuare accentuată a numărului anual de născuți pe parcursul întregii perioade de 35 de ani. Comparativ cu anul 1990, numărul născuților-vii înregistrați în 2024 s-a redus cu 53%, ajungând la doar 149.000 de persoane.

În același timp, numărul anual al deceselor nu a coborât, în niciun an al perioadei analizate, sub pragul de 250.000, atingând un maxim de peste 337.000 de decese în 2022. În aceste condiții, având în vedere că sporul natural negativ nu indică perspective de ameliorare semnificativă și nu poate fi, chiar într-un scenariu optimist, mai mic de 90.000 de persoane, migrația externă rămâne singurul factor capabil să contribuie la menținerea populației rezidente a României la un nivel de peste 19.000.000 de locuitori în anii următori.

1. Un număr mare de copii având părinți români s-au născut în străinătate

Statisticile privind născuții-vii indică faptul că un număr semnificativ de copii născuți în străinătate, având cel puțin un părinte român, au fost ulterior înregistrați în România. În perioada 2014–2024, numărul acestora a fost de 364.000, reprezentând peste 16% din totalul nou-născuților înregistrați în țară în acest interval.

Având în vedere că, de regulă, există un decalaj între momentul nașterii în străinătate și înregistrarea acestuia în România, este posibil ca, cel puțin pentru ultimii doi ani, aceste valori să fie subestimate și să crească în perioada următoare. Această statistică reflectă, pe de o parte, dimensiunea emigrației românești din ultimele 35 de ani, iar, pe de altă parte, legătura puternică, de natură economică și culturală, care se menține între emigranții români și țara noastră.

Considerăm că, prin dezvoltarea mediului economic și îmbunătățirea calității serviciilor publice, românii care au emigrat, precum și copiii acestora, pot reprezenta o resursă importantă pentru redresarea evoluției populației rezidente a României într-un orizont de timp relativ scurt.