Tu știi ce reprezintă hărțuirea morală? Dar hărțuirea psihologică?

Te-ai confruntat cu stres și epuizare fizică?

1. Care sunt actele normative relevante?
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare este legea generală care reglementează hărțuirea morală, în timp ce Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați reglementează hărțuirea psihologică, aceasta din urmă având ca scop eliminarea tuturor formelor de discriminare bazată pe criteriul sexului, în toate sferele vieții publice din România.
2. Ce înseamnă hărțuire morală și hărțuire psihologică?
Hărțuirea morală reprezintă orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme:
 conduită ostilă sau nedorită;
 comentarii verbale;
 acțiuni sau gesturi.
Hărțuirea psihologică reprezintă orice comportament necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic și implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenționate și care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică ori psihologică a unei persoane.
3. Prin ce se deosebesc cele două noțiuni?
Spre deosebire de hărțuirea morală, cea psihologică poate fi sancționată și în afara relațiilor de muncă,  dacă se încalcă egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați fiind o reglementare specială, determinată de anumite categorii de situații.
Cu toate acestea, hărțuirea psihologică își gasește încadrarea, de multe ori,   în rândurile celor angajați, prin ceea ce se numește mobbing. Mobbingul este o formă de hărțuire psihologică, care se manifestă mai ales pe fondul unui raport de muncă și care presupune o serie de acțiuni sau inacțiuni repetate ale unui grup, îndreptate sistematic, de regulă, asupra unei singure persoane. Mobbing-ul, ca formă a hărțuirii psihologice, presupune comportamente subtile, aparent normale, care pot duce însă la discreditarea persoanei în cauză.
Hărțuirea morală, la locul de muncă este cea care se aplică exclusiv în domeniul raporturilor de muncă. În cazul hărțuirii morale, intenția de a prejudicia prin acte, sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă nu trebuie să fie dovedită.
În cazul hărțuirii psihologice intenția trebuie demonstrată pentru că în acest caz legiuitorul se referă, în mod concret, la acte intenționate. Dacă există o plângere privitoare la mobbing, angajatul trebuie să facă dovada că există elemente constitutive ale hărțuirii psihologice, iar angajatorul trebuie să demonstreze în mod obiectiv că atitudinea care face obiectul plângerii nu constituie mobbing.
4. Prin ce se aseamănă cele două noțiuni?

Se poate conchide faptul că cele două noțiunii au în vedere pe de-o parte, valori identice care necesită a fi protejate, respectiv demnitatea, integritatea fizică și mentală, personalitatea care poate fi afectată de stres sau epuizare fizică, iar, pe de altă parte, comportamente în cauză care se fundamentează pe atitudini fizice, limbaj oral sau scris.
Mai mult decât atât,  atunci când ambele  noțiuni se întâlnesc pe tărâmul dreptului muncii, angajatorii sunt obligați în temeiul normelor și principiilor contractuale să-l despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro