Tu știi ce mai face pensia ta?

Pilonul 2, pilonul 3, tot felul de variante de investiții – la bursă, în imobiliare, depozite, aur, criptomonede sau cine mai știe ce, sunt discuții care intervin odată ce nevoile de bază sunt acoperite. După ce sunt plătite gazul, curentul, chiria sau ratele pentru locuință etc., ne putem uita la investiții. Teoretic, toată lumea ar trebui să știe unde este alocat în cazul fondurilor de pensii – pentru că dacă a ales un furnizor pentru pilonul 2 e greu de crezut că a uitat deja ce a decis. Bani mulți sau puțini, depinde de perspectivă, de salariu, de vârstă. Și de alegeri. Pentru că sunt tot felul de scenarii în care trăim.

Banii care se acumulează, fie în diverse piloane, tipuri de investiții, la saltea sau în depozite sunt în relație directă cu valoarea veniturilor, cât și cum reușim să ne chivernisim, dar și cu alegerile pe care le facem pe parcursul vieții. De pildă, dacă acceptăm ca veniturile – parțial sau total – să fie la negru. Sau să alegem asta, deliberat. „Vă rog să îmi plătiți cash, transferurile sunt vizibile. Și contabilul mi-a spus că trebuie să mențin încasările până în 3.000 de lei pe lună, altfel taxele ar fi atât de mari că nu mai are sens activitatea”, a spus recent o terapeută. Recunosc că n-am cerut detalii. Dar m-am gândit la două lucruri. Pe de o parte este nedrept ca unii să plătească taxe și alții nu.

Nu e nici în avantajul celor care acceptă să nu (li se) vireze banii la CAS și CASS, pentru că sumele colectate la pensie, cel puțin, sunt mai firave. Pe de altă parte, este nedrept și pentru angajații care plătesc (total sau parțial) faptul că statul eșuează să colecteze sumele pe care ar trebui să le adune. Dacă statul este incapabil să „recolteze” venituri, pune mai multă presiune pe plătitori. Astfel, nici nu e de mirare că sunt tot felul de situații în care specialiști sau liber profesioniști, antreprenori sau chiar firme de dimensiuni variate caută soluții alternative. Dar nu pot să nu-mi amintesc că băncile au inclus în business plan-uri costurile cu „neîncasatele”, creditele neperformante, costuri care s-au regăsit… (ați ghicit!) în ratele bunilor platnici. Niște vecini nu au plătit ratele, au ajuns „pe mâna” unor lichidatori, cu care au negociat și au ajuns să plătească o sumă mult mai mică decât cea pe care o datorau băncii. Desigur, nu mai sunt priviți cu ochi buni de bănci, dar nu știu cât de mult de pasă de asta. Cert este că ei au scăpat de rate și alții nu.

O altă discuție, de fapt, mai mult un monolog l-a avut ca personaj principal pe un tip, lucrător în domeniul salubrității, care timp de câteva minute, cât a scormonit prin tomberoanele din curtea unei vile din Cotroceni a turuit despre politicieni, șeful lui care nu i-a plătit niciodată taxele timp de ani de zile, deși nici nu i-a dat lui banii respectivi, depre șansele oamenilor săraci, defavorizați, needucați. Am vrut să îl întreb de ce a acceptat o asemenea situație, dar ce ar fi putut să spună? Era plin de revoltă, în mod evident pentru el nu era o situație favorabilă. Cred că e genul de angajat captiv, de pe urma căruia angajatorul profită fără rușine.

Un alt scenariu se leagă de un CEO, genul de om inspirațional, constructor de echipe, afaceri șamd. Îmi povestea acum niște ani cum la primul lui job, într-o multinațională, pe o piață vestică, avea din prima lună plan de pensii. Pentru că așa sunt piețele dezvoltate: au construit mecanisme, produse, sisteme pentru cei care ies din „câmpul muncii”. La noi aceste produse au început să apară și să se dezvolte, dar sunt departe de ce oferă piețe dezvoltate, unde aproape toți pensionarii pot să-și petreacă o grămadă de timp în extrasezon în resorturi din Bulgaria, să zicem. Unii nemți, de pildă, au declarat că îi costă mai puțin să stea în extrasezon într-un astfel de resort decât acasă. Cei mai mulți pensionari de la noi se întreabă dacă să plătească întreținerea sau să ia medicamentele de pe rețetă. Când mama mea s-a pensionat, m-am îngrozit de ce era tipărit pe tichetul de pensie. Am vrut să fac ceva pentru a mă asigura, din timp, că n-o să ajung la bătrânețe într-o situație similară. Dar la acel moment nu exista un produs de pensie, așa că am ales un soi de asigurare cu acumulare. An după an am văzut cum leul pierde teren în fața valutelor, cum inflația a transformat sumele plătite la început – cu efortul de rigoare, al chenzinei mici – în… bani de semințe. De multe ori am vrut să renunț. N-am făcut-o pentru că privesc plățile acestea ca pe niște obligații și recunosc că nu am puterea să pun sistematic în plic sau într-un cont bani albi pentru zile negre.

Mi-a mai venit nițel inima la loc când am văzut deunăzi niște calcule legate de randamentele fondurilor de pensii. „În perioada 2009-2023, euro a crescut cu 18%, dolarul s-a apreciat cu 53%, gramul de aur are un plus de 186%, iar indicele BET a crescut cu 228%. În același timp fondurile de pensii private Pilon 2 au o creștere cuprinsă între 138% si 174%”, arată un material realizat de DesprePensiiPrivate.ro pe baza statisticilor publicate de bnro.ro, asfromania.ro, bvb.ro. Așa că viitorul poate va semăna mai degrabă cu starea pe care o generează Jack Lemon și Walter Matthau în „Morocănoșii”.

De Ioana Mihai-Andrei este editor Business Magazin