Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?
Este întrebarea care ți-a fost pusă mereu în copilărie, dar pe care este bine să ți-o pui și singur, chiar și la 40 de ani. Sau, poate, din nou la 40 de ani. Asta ca să îți dai seama dacă, luat de viață, nu ai uitat ce ți-ai propus în tinerețe. Și dacă ceea ce faci te mulțumește pe toate planurile.
Ideea de bază a acestui articol a fost inițial „cele mai cool meserii“ și voiam să prezentăm câteva ocupații interesante și ieșite din comun. Sigur, în categoria celor mai cool meserii nu includeam musai îngrijitorii de insule tropicale, crescătorii de șerpi sau cine mai știe ce alte ocupații exotice; voiam mai degrabă meserii din lumea reală, accesibile unui număr cât mai mare de oameni. Și am plecat de la două informații care m-au pus pe gânduri: prima, că 65% dintre copiii care intră astăzi la școală vor avea meserii care astăzi nu există și doi, că mai mult de jumătate dintre tinerii Generației Y preferă o meserie reală, vor să fie mai degrabă gulere albastre și nu gulere albe, adică funcționari sau corporatiști.
Iar când Cosmin Cosma, filosof de formație și antreprenor de vocație, a început discuția pe care am avut-o cu o întrebare – . „Știi, este întrebarea aceea, «tu ce vrei să te faci când vei fi mare?»” – am avut o revelație și ideea unei ușoare schimbări în abordarea materialului.
Așadar, nu vom vorbi despre inși cu ocupații exotice, ci despre un călător pasionat, despre un filosof convertit la antreprenoriat, despre un parașutist care și-a transformat, alături de fratele său, pasiunea într-o afacere profitabilă, despre un programator devenit specialist în educație și o tânără pasionată de artă devenită programator, despre o avocată care încearcă să creeze o nișă pe piață și despre o antreprenoare în serie care identifică câte o nișă pe an. Ce au în comun? Căutarea, faptul că fac ceea ce le place, neastâmpărul, faptul că fac ceea ce lor li se pare cool. „Problema majoră pe care o ai într-o carieră este să îți găsești hotarele profesionale. Unii intră într-un sistem de confort din care ies greu. Limitele sunt date de context și nu sunt alegeri personale“, spune Cosmin Cosma, fondator al companiei de consultanță Insus, fost corporatist, bancher și cu o experiență antreprenorială deja încheiată.
Coolness-ul unei ocupații sau al alteia vine din exterior, este dat de ceilalți care văd că faci ce îți place, sau faci ceva ce lui i-ar plăcea să facă, sau din interior, atunci când fac ce îmi place și sunt OK, spune Cosma. I se pare că filosofează, dar asta ține de formația sa și, deși a lucrat în domenii cât se poate de concrete, pentru că a fost șef de departament de recuperare a creditelor în bancă și a ținut conferințe și workshopuri pe colectarea de creanțe, și-a păstrat privirea „antropologică“ asupra a ceea ce se întâmpla în jur.
Să trecem de la privirea antropologică la privirea specialistului în resurse umane. Pornim de la o analiză internațională care spune că 65% dintre școlarii de astăzi vor lucra în meserii care astăzi nu există, meserii care vor apărea în următoarea perioadă. Și cine știe cum va evolua îndemnul părinților? În urmă cu trei decenii aceștia își îndemnau copiii să se facă ingineri, pe urmă au fost la modă economiștii, apoi avocații, medicina a fost cumva permanentă, iar îndemnul momentului este „Fă-te, mamă, programator!“. Sorin Faur, director for Balkan Area, Human Resources & Outsourcing Services la BDO Outsourcing Services, crede că îndemnul momentului ar putea fi rafinat: „Fă-te cloud specialist“ de exemplu, sau „Fă-te social media officer“.
„În zona IT, până acum câțiva ani poziția de cloud specialist nu a existat. Cloud-ul a apărut în ultimii ani și nimeni nu știa ce înseamnă; acum toată lumea știe ce înseamnă o bază de date, dar la vremea respectivă părea SF“, explică Faur. Crede că și game testerii au o ocupație cool, în condițiile în care industria jocurilor video s-a dezvoltat, iar marile companii prezente și în România, Ubisoft, Electronic Arts sau Gameloft, au nevoie de mulți angajați de acest tip. „Este o profesie destul de complicată. Cere anumite tipuri de abilități și îndemânări fizice, simț de reacție, necesită și foarte multă răbdare și efort. Trebuie să fii, de fapt, programator de formație, să ai capacitatea să identifici zone unde apar erori într-un joc.“ Teoretic te joci, dar practic trebuie să întocmești rapoarte, să identifici aceste zone disfuncționale și să ai o bună coordonare și viteză de reacție, este un job care poate asigura o trecere lejeră din zona copilăriei înspre maturitatea pe care o impune un job.
O chestiune la fel de interesantă și cu mare răspândire este social media officer sau blogger profesionist. „Marile companii, și nu numai ele, au nevoie de expunere media ieftină și bine gândită și angajează oameni dedicați zonei de social media. Aceștia monitorizează mediul online pentru companiile lor și răspund la postări – sigur, sunt partizanii companiei, dar asigură relația cu clienții, persoanele interesate și arată că acea companie este interesată să țină un dialog cu acele persoane“, spune Sorin Faur. Nu este un job ușor, trebuie să știi ce să spui, cui să spui, să nu sari calul atunci când răspunzi, este un job complicat și sub raportul exprimării și calităților de relații publice pe care le are cineva.