Trupa Metallica va cânta din nou la București, în 2019, în turneul "Worldwired"
Metallica revine la București, în turneul "Worldwired", pe 14 august 2019, la Arena Națională, iar biletul de intrare oferă fanilor ocazia de a descărca în format digital noul album al trupei, arată un comunicat remis MEDIAFAX.
Biletele pentru noul show Metallica din Capitală vor fi puse în vânzare pe 28 septembrie, legendara trupă întorcându-se în fața fanilor români într-un recital deschis de trupele Ghost și Bokassa.
“Turneul «Worldwired» se întoarce în Europa și Marea Britanie, între 1 mai și 25 august 2019, cu show-uri ce se desfășoară pe stadioane, în parcuri și chiar la un castel. După seria de concerte indoor din 2017 – 2018, ce a depășit recorduri în 29 de locuri de pe tot continentul, Metallica revine în Europa și Marea Britanie cu 25 de show-uri programate în peste 20 de țări. Debutând pe 1 mai 2019, în Lisabona, turneul include orașe în care Metallica nu a mai concertat de mulți ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oară din 1988), Berlin, Moscova, Varșovia, București, Gothenburg, și chiar orașe cu show-uri în premieră, cum ar fi Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) și Tartu (Estonia)”, anunță organizatorii.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro