Trump s-a răzgândit: Acum spune că este posibil ca Putin să nu vrea încheierea războiului din Ucraina. „Nu poți ști niciodată”
Președintele american Donald Trump a declarat marți că speră ca Vladimir Putin să facă pași înainte pentru a pune capăt războiului din Ucraina, dar a recunoscut că liderul de la Kremlin ar putea să nu dorească deloc să încheie o…
Președintele american Donald Trump a declarat marți că speră ca Vladimir Putin să facă pași înainte pentru a pune capăt războiului din Ucraina, dar a recunoscut că liderul de la Kremlin ar putea să nu dorească deloc să încheie o înțelegere, adăugând că acest lucru ar crea o „situație dificilă” pentru Putin, scrie Reuters.
Într-un interviu pentru Fox News, Trump a spus că este de părere că direcția pe care o va urma Putin va deveni clară în următoarele câteva săptămâni.
Trump a exclus din nou trimiterea de trupe americane pe teren în Ucraina și nu a oferit detalii despre garanțiile de securitate pe care a spus anterior că Washingtonul le-ar putea oferi Kievului în cadrul oricărei înțelegeri postbelice.
„Nu cred că va fi o problemă. Cred că Putin s-a săturat. Cred că toți s-au săturat, dar nu poți ști niciodată”, a spus Trump.
„Vom afla despre președintele Putin în următoarele câteva săptămâni… Este posibil să nu vrea să facă o înțelegere”, a mai spus Trump, care anterior a amenințat cu sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei și a țărilor care îi cumpără petrolul, dacă Putin nu face pace.