Home Actualitate Trump, mesaj pentru Iohannis, cu ocazia...
Actualitate

Trump, mesaj pentru Iohannis, cu ocazia Summit-ului "Inițiativa celor Trei Mări"

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis un mesaj șefului statului, Klaus Iohannis, cu ocazia desfășurării la București a Summit-ului "Inițiativa celor Trei Mări", spunând că SUA rămâne un partener în extinderea infrastructurii energetice, de transport și digitale, anunță Președinția.

“Le transmit salutări participanților la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări 2018. Anul trecut am avut onoarea de a susține un discurs la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări de la Varșovia, în Polonia. În cadrul vizitei mele, am reafirmat sprijinul ferm al Statelor Unite pentru Inițiativa celor Trei Mări și țelul nostru comun de extindere a infrastructurii, creștere a legăturilor de afaceri, consolidare a securității energetice și reducere a barierelor în calea unui comerț liber, echitabil și reciproc în Europa Centrală și de Est. Inițiativa celor Trei Mări are un potențial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii și în alte sectoare importante de cooperare. O nouă infrastructură energetică este esențială pentru susținerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi piețe și diversificarea surselor de energie în întreaga regiune. Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria și Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcția de infrastructură pentru gazoducte”, se arată în mesajul președintelui Donald Trump, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidenției remis MEDIAFAX.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună