Home Actualitate Tribunalul Constanța a dispus intrarea î...
Actualitate

Tribunalul Constanța a dispus intrarea în faliment a șantierului Damen Shipyards Mangalia

Tribunalul Constanța a dispus intrarea în faliment a șantierului Damen Shipyards Mangalia iar CITR  (anterior administrator judiciar) a fost desemnat lichidator judiciar care va gestiona întreaga procedură. Prin aceeași hotărâre, CITR  preia integral atribuțiile de administrare ale societății și va derula procedura de…

Tribunalul Constanța a dispus intrarea în faliment a șantierului Damen Shipyards Mangalia
Tribunalul Constanța a dispus intrarea în faliment a șantierului Damen Shipyards Mangalia · Foto: Business Magazin

Tribunalul Constanța a dispus intrarea în faliment a șantierului Damen Shipyards Mangalia iar CITR  (anterior administrator judiciar) a fost desemnat lichidator judiciar care va gestiona întreaga procedură.

Prin aceeași hotărâre, CITR  preia integral atribuțiile de administrare ale societății și va derula procedura de valorificare a activelor în vederea acoperirii datoriilor către creditori. Hotărârea este executorie și poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Pe lista creditorilor șantierului sunt Șantierul Naval 2 Mai (la care dețin acțiuni  olandezii  de  la Damen) dar și  PIPE Construct Isomed, Biamar  Focus, Sbshorre Mangalia, Subsore R, DYP Ro Tigro, Messer  România  Gaz, Iridex Grup Salubrizare, Industrial Cruman, Layher  Schele, CEC,  ANCOM, ANAF,  UAT Limanu, UAT Mangalia șI alții, potrivit datelor de pe Tribunalul Constanța.

Datoriile șantierului se ridicau la un miliard de lei (207 mil. euro), potrivit tabelului preliminar, iar activul la 1,26 mld. lei, conform evidențelor contabile, potrivit ultimelor date.

Lichidatorul judiciar va organiza procedurile de valorificare a activelor șantierului prin licitații publice și alte forme prevăzute de lege. De asemenea, vor fi analizate măsurile privind personalul, inclusiv eventuale concedieri colective, în funcție de evoluția procedurii.

“Sindicatul Liber Navalistul consideră necesară implicarea statului român, având în vedere caracterul strategic al șantierului naval din Mangalia. Statul poate acționa prin participarea la achiziția activelor scoase la vânzare, direct sau prin entități cu capital de stat, prin atragerea unui investitor strategic și prin utilizarea unor instrumente legale care să permită protejarea capacităților industriale de interes național, precum și menținerea activității economice și a locurilor de muncă în zonă”, potrivit sindicatului.

Sindicatul face apel către toți decidenții politici să adopte cât mai rapid cadrul legal care să permită statului să intervină în situațiile în care obiective industriale strategice sunt în pericol de închidere sau dezmembrare, așa cum este și cazul șantierului naval din Mangalia. “Adoptarea proiectelor de acte normative aflate în procedură de avizare interministerială va permite intervenții pentru protejarea acestor capacități, evitarea pierderii lor și susținerea relansării activității prin soluții investiționale sau de preluare strategică.În lipsa unor măsuri rapide și coordonate, procesul de lichidare poate conduce la pierderea definitivă a unui obiectiv industrial strategic, cu impact negativ asupra angajaților și economiei locale.

Ieri, în semn de protest față Sindicatul Liber Navalistul a organizat un protest în Piața Republicii din centrul orașului Mangalia.

În 2024, olandezii de la Damen au ieșit din acționariatul șantierului naval din Mangalia, după ce s-a aprobat rezilierea contractului de asociere între 2MMS și Damen Holding B.V, potrivit deciziei luate de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) societății șantierul Naval 2 Mai.

Mai mult, olandezii de la Damen au cerut intrarea în insolvență a șantierului Damen Mangalia, la șase ani de când au preluat un pachet de 49%. Astfel că pe 19 iunie 2024, Tribunalul Constanța deschidea procedura de insolvență a șantierului naval Damen Mangalia.  Dosarul pentru deschiderea procedurii de insolvență a fost depus în instanță de Damen Holding B.V, ce figurează pe post de creditor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună