Trei bloggerițe de modă au vizitat o fabrică H&M. S-au întors plângând - VIDEO
Trei bloggerițe de modă din Norvegia au fost trimise de către angajator, publicația Aftenposten, să lucreze timp de o lună la o fabrică de haine din Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Experiența pare că le-a schimbat complet percepția despre industria vestimentară…
Trei bloggerițe de modă din Norvegia au fost trimise de către angajator, publicația Aftenposten, să lucreze timp de o lună la o fabrică de haine din Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Experiența pare că le-a schimbat complet percepția despre industria vestimentară și a declanșat numeroase dezbateri în spațiul public din statul nordic, relatează Quartz, citând presa locală.
H&M lansează în 2015 magazin online în România
Anniken Jorgensen, o bloggeriță de 17 ani, a criticat aspru compania H&M pentru că nu plătește salarii mai mari, atacând în aceeași măsură publicația a cărei angajată este pentru că nu prezintă mai multe imagini cu muncitorii și condițiile în care aceștia lucrează.
Documentarul realizat în timpul perioadei în care cele trei au lucrat este un reality show numit “Sweatshop deadly fashion”, și arată condițiile extrem de proaste din Cambodgia. Inițial, cele trei protagoniste erau dornice să cunoască sistemul social și cultura din Phnom Penh, însă pe măsură ce discutau cu muncitorii au realizat cât de grea este viața acestora. Spre finalul serialului, tinerele începuseră să plângă în timpul interviurilor și să critice vehement companiile ce dețineau fabrici în Cambodgia. “Adevărul este că suntem bogați pentru că ei sunt săraci”, spune Ludvig Hambro, unul dintre producători, la finalul serialului, citat de Quartz. “Suntem bogați pentru că ne costă doar 10 dolari să cumpărăm un tricou de la H&M.”
Cambodgia era cândva considerată un model pentru alte state producătoare de textile, dar standardele scăzute de siguranță în muncă și stagnarea salariilor au dus la numeroase proteste în ultimii ani. În urma unui incident soldat cu uciderea a cinci muncitori, guvernul a crescut în cele din urmă salariul minim de la 80 de dolari pe lună la 128 de dolari, deși muncitorii ceruseră 160 de dolari.
Ca răspuns la cele prezentate în reality show, H&M a emis un comunicat care menționa că “acest program nu este reprezentativ pentru programul companiei de responsabilitate socială și prezintă o imagine greșită a modului în care ne tratăm angajații.”
H&M, unul dintre cele mai populare și mai cunoscute grupuri la nivel mondial, are în total în portofoliu șapte branduri, iar al șaptelea, „&Other Stories“, a fost anunțat în 2013. H&M este cunoscut pentru brandul cu același nume, lansat și pe piața locală în urmă cu mai bine de trei ani, după cinci ani de tatonări. Sub umbrela Hennes&Mauritz se găsesc însă și Cos, Monki, Weekday, Cheap Monday și H&M Home. De altfel, puțini sunt cei care știu că H&M are și alte „branduri-surori“ mai puțin cunoscute.
Cei mai importanți jucători din retailul de îmbrăcăminte, în frunte cu Zara și H&M, lucrează în România cu fabrici care își plătesc angajații cu salarii sub minimul pe economie, sume care le sunt insuficiente pentru a-și acoperi cheltuielile lunare, potrivit unui raport al organizației Clean Clothes Campaign publicat anul trecut.
Raportul organizației arată că angajații din industria textilă din mai multe state din Europa de Est, precum România, Bulgaria, Macedonia sau Georgia, trăiesc sub limita sărăciei, ei fiind plătiți cu salarii care reprezintă mai puțin de o cincime din necesarul lunar. Organizația Clean Clothes Campaign, care încearcă îmbunătățirea condițiilor de lucru în industria textilă, afirmă că începând cu 2013 atât România, cât și Bulgaria și Macedonia au salariul minim net mai mic decât cel plătit în China.
De altfel, salariile de nici 200 de euro pe lună sunt principalul punct de atracție al marilor retaileri care vin să își croiască și să își coasă haine în România. Alte avantaje sunt reprezentante de forța de muncă bine pregătită și de apropierea de statele vestice unde au piață de desfacere marii retaileri.
Poziția oficială a H&M primită pe adresa redacției:
In cadrul unui program web-TV, trei adolescenti au experimentat timp de o luna lucrul intr-o fabrica de textile din Cambodgia.
Asocierea imaginii H&M cu cele prezentate in acest program este eronata, deoarece niciuna dintre fabricile vizitate nu produce haine pentru magazinele noastre.
Mai mult, niciunul dintre producatorii programului si nici cei trei adolescenti protagonisti nu s-au adresat H&M cu scopul de a obtine informatii pentru documentare, fapt care induce, din start, un caracter partinitor acestui demers.
Pentru noi este foarte important ca atat clientii, cat si partenerii nostri sa aiba acces la o imagine corecta si echilibrata asupra activitatii H&M si responsabilitatilor pe care ni le asumam.
De ani de zile depunem eforturi considerabile in tarile in care avem parteneriate cu producatorii de textile, pentru a imbunatati conditiile de munca si militam pentru respectarea drepturilor angajatilor. H&M a dezvoltat unele dintre cele mai exigente standarde de sustenabilitate din industria textila, la nivel mondial, standarde pe care le impunem, fara exceptie, tuturor furnizorilor nostri.Totodata, H&M a sustinut intotdeauna faptul ca salariile din industria textila trebuie sa fie la un nivel suficient pentru a asigura traiul angajatilor. Acest fapt este specificat, de altfel, si in Codul nostru de Etica.