Home Afaceri Tranzactiile imobiliare, la minimul ulti...
Afaceri

Tranzactiile imobiliare, la minimul ultimilor cinci ani

Volumul tranzactiilor imobiliare de investitii a ajuns in trimestrul doi la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, totalul tranzactiilor locale incheiate reprezentand doar 10% din valoarea la care a fost vanduta cladirea de birouri America House

Tranzactiile imobiliare, la minimul ultimilor cinci ani
Tranzactiile imobiliare, la minimul ultimilor cinci ani · Foto: Business Magazin

Volumul tranzactiilor imobiliare inregistrate in Romania in cel de al doilea trimestru din 2009 s-a ridicat la 12 milioane de euro, potrivit unui studiu realizat de catre compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield. Comparativ cu perioada similara din 2008, scaderea este de 98%, volumul tranzactiilor din cel de al doilea trimestru din 2009 fiind cel mai mic din ultimii cinci ani.

Totalul tranzactiile imobiliare locale din prima jumatate a anului a fost de 62 mil. euro, comparativ cu 815,3 mil. euro in aceeasi perioada din 2008. “Revenirea pietei imobiliare din Romania va fi foarte lenta, si probabil va fi necesara o perioada de minim cinci ani pentru a mai ajunge la randamentele inregistrate in 2007. Un avantaj major al pietei imobiliare din Romania poate fi reprezentat de valoarea scazuta a stocului de spatii existent pentru toate segmentele. Odata cu revenirea cererii de spatii, este posibil sa asistam la o crestere a activitatii de dezvoltare, insa acest lucru nu se va intampla inainte de a doua jumatate a anului 2010”, a declarat Costel Florea (foto), directorul departamentului de investitii din cadrul Cushman & Wakefield Romania.

Potrivit studiului companiei, randamentele proprietatilor imobiliare locale posibile pentru investitori (yield) au crescut in medie cu 2,5% in fiecare trimestru, incepand cu octombrie 2008. “Singurul lucru atractiv pentru piata din Romania il poate constitui pretul in scadere al proprietatilor. Cu toate acestea, tinand cont ca exista proprietati care ofera randamente de 8% pe an in tari precum Germania sau Anglia, atentia investitorilor ramane orientate preponderent spre aceste tari”, a mai afirmat Costel Florea.

In primul semestru din 2009 s-a inregistrat si o scadere generalizata a chiriilor platite pentru spatiile industriale, indiferent de profilul lor. Cele mai mari scaderi sunt inregistrate in sectorul spatiilor comerciale de strada pentru care exista o diminuare semnificativa a cererii si sunt inregistrate scaderi de 20% – 30 % ale valorii chiriilor, in timp ce chiriile pentru spatiile industriale au scazut cu un procent cuprins intre 10% si 30%. Si pe piata rezidentiala au fost inregistrate scaderi ale valorii chiriilor, cu valori cuprinse intre 10% – 15%.

Europa inregistreaza cresteri

În al doilea trimestru al anului, volumele de investiții au crescut cu 2,5% față de primele trei luni ale anului, impulsionate de creșterea activității cumpărătorilor străini (cu până la aproape 16%) pe piețele occidentale principale, se arata in studiul European Investment Market, realizat de catre Cushman & Wakefield. La valoarea de 11,97 miliarde de euro, inregistrata in perioada mentionata, volumele au atins numai 41% din media anului 2008 și chiar mai modest, numai 19%, din valorile de vârf ale anului 2007.

În Europa, randamentele medii pentru spații comerciale de calitate superioară se ridică în prezent la 7,52%, randamentele occidentale (exclusiv UK) având o medie de 6,65%, față de 6,97% în Marea Britanie, 8,63% în Europa Centrală și 12,86% pe piețele din Est. Prin urmare, diferența de randamente între vest și est se ridică la 6,21%, față de 4,23% acum un an. În ciuda deschiderii acestei diferențe de randament, activitatea investitorilor pe piețele din est rămâne foarte slabă, se noteaza in studiul companiei.

Un randament mai ridicat (spre exemplu 10%) presupune o valoare a proprietatii imobiliare mai mica, potentialul cumparator urmand sa isi recupereze investitia mai repede decat daca ar fi cumparat proprietatea la un yield de 7%, spre exemplu. “Există fără îndoială câteva oportunități importante de cumpărare a unor proprietăți de calitate, pe termen lung, iar acestea sunt prea puține disponibile pentru numărul de investitori interesați, în timp ce o mare parte din stocul disponibil are încă randamente prea mici pentru a compensa riscul cumpărătorilor, așa cum îl percep aceștia. În același timp, proprietățile de calitate inferioară sunt încă în mare parte nevandabile și ar putea trece destul de mult timp până când acest lucru se va schimba”, a comentat Michael Rhydderch, head of the European cross border capital market group de la Cushman & Wakefield.

„Imobilele de birouri vor domina în continuare, însă dată fiind aversiunea la risc a multor investitori, sectorul spațiilor comerciale ar putea crește dacă s-ar găsi stocuri. Între timp, activitatea în sectorul industrial a fost îngenunchiată, însă pesimismul unor investitori poate fi exagerat date fiind randamentele ofertei și probabilitatea ca cererea ocupanților să beneficieze de o recuperare economică determinată de comerț, precum și de presiunea la care sunt supuse societățile pentru a asigura platforme logistice de ultimă generație”, a spus la randul sau David Hutchings, șeful departamentului de cercetare europeană de la Cushman & Wakefield.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună