Tranzacție pe piața de birouri: BAT Global Business Solutions, centrul de servicii care deservește filialele producătorului de țigări BAT la nivel global, își mută birourile în One Cotroceni Park, unde a închiriat 10.500 mp
Global Business Solutions (GBS), cel mai mare centru de shared services al producătorului de țigări BAT, și unul dintre cele șase la nivel global, își mută birourile din România în faza a doua de dezvoltare a proiectului One Cotroceni Park,…
Global Business Solutions (GBS), cel mai mare centru de shared services al producătorului de țigări BAT, și unul dintre cele șase la nivel global, își mută birourile din România în faza a doua de dezvoltare a proiectului One Cotroceni Park, unde va ocupa o suprafață de 10.500 de metri pătrați.
„Noile birouri vor fi structurate astfel încât să faciliteze experiențe hibride de conectare și muncă, prin tehnologii noi și design al spațiului care sprijină interactivitatea. (…) Noua locație ne permite, de asemenea, să avansăm în obiectivele noastre de sustenabilitate, datorită diverselor facilități ale complexului One Cotroceni, axate pe ESG – un aspect pe care îl susțin și care e foarte important pentru întreg centrul nostru și pentru misiunea BAT de a construi un viitor mai bun”, spune Mario Calero Leyva, General Manager BAT GBS România.
BAT GBS oferă servicii financiare, de resurse umane, IT și nu numai entităților grupului BAT, cel mai mare jucător al industriei tutunului pe piața din România, cu o cotă de piață de peste 50%.
BAT România are în prezent peste 3.000 de angajați în cele patru entități economice ale grupului – BAT Trading, entitatea comercială, BAT Investment – fabrica de producție de la Ploiești, și BAT GBS și BAT GBS Recruitment – centrele de shared services ale grupului – și generează peste 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție.
„One Cotroceni Park se conturează ca noul hub office al Bucureștiului, unde sunt deja prezente companii mari foarte cunoscute, cărora li se alătură acum un nume important”, adaugă Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.
Tranzacția a fost intermediată de Knight Frank România, prin implicarea directă a doi dintre cei mai seniori reprezentanți din piața imobiliară autohtonă, Horațiu Florescu și Roxana Bencze.
„Ne-a făcut o deosebită plăcere să fim agentul acestei tranzacții, cea mai mare din piață de anul acesta. A fost una record și din punctul de vedere al perioadei luării deciziei finale, de aproximativ 6 luni. Cererea pentru spațiile de birouri din București în primele nouă luni ale anului 2022 a fost cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 218.000 mp, ceea ce ne arată importanța constantă a existenței birourilor fizice pentru funcționarea optimă a organizațiilor”, au adăugat reprezentanții Knight Frank România.
În acest moment, 87% din spațiile de birouri și comerciale din Faza 1 și 55% din Faza 2 ale proiectului One Cotroceni Park, dezvoltat de One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, au fost deja închiriate.
Printre acestea se numără și Ford, care a deschis centrul de operațiuni Ford Business Solutions Center, Siemens Energy, care a închiriat pentru 10 ani un spațiu de 7.500 de metri pătrați, Superbet, DB Cargo, SII România, Caroli și altele.
Dezvoltat pe locul fostei platforme Ventilatorul, pe o suprafață de 5,8 hectare, One Cotroceni Park se conturează ca cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din Bucureștiul actual.
În urma achizițiilor recente, portofoliul de birouri al One United Properties numără o GLA de 103.000 mp de spații de birouri și va ajunge la o GLA de 138.000 mp după livrarea One Cotroceni Park Office Faza 2 până la sfârșitul anului 2022. Aceste GLA-uri exclud deja cei 18.000 mp din una dintre clădirile din cadrul complexului de birouri One North Gate, despre care s-a anunțat că vor fi reconvertiți într-o dezvoltare rezidențială, One North Lofts. Împreună cu portofoliul de retail (care include în principal Bucur Obor și One Gallery), portofoliul total de închirieri comerciale al One United Properties va atinge o GLA de aproape 180.000 mp.