Tranzacție la început de an:Producătorul apei Keia a preluat fabrica de apă minerală Lipova
Nicoltana, producătorul brandurilor de apă KEIA – Izvorul Zăganului și Izvorul dintre Brazi, a preluat în portofoliu fabrica de imbuteliat apa minerală naturală Lipova si brandul Lipova 1897. Fostul proprietar al fabricii este Lipomin SA, deținut de Prodal’94, companie cunoscută…
Nicoltana, producătorul brandurilor de apă KEIA – Izvorul Zăganului și Izvorul dintre Brazi, a preluat în portofoliu fabrica de imbuteliat apa minerală naturală Lipova si brandul Lipova 1897. Fostul proprietar al fabricii este Lipomin SA, deținut de Prodal’94, companie cunoscută în special pentru portofoliul de băuturi spirtoase precum Stalinskaya șI Wembley. Conform datelor ZF, Prodal 94, a cumpărat în 2020 companiile Lipomin SA și Carpatina SA. Lipomin a avut în 2022 o cifră de afaceri de 12,1 milioane de lei, un profit net de 2,3 milioane de lei și un număr mediu de 34 de angajați, conform Termene.ro.
Prodal 94 este o companie controlată de doi oameni de afaceri de origine iraniană, Jabbar Kanani și Bagher Karimzadeh, conform datelor de pe platforma de analiză Termene.ro. Apa minerală de la Lipova a început să fie îmbuteliată și comercializată încă din 1897/
Nicoltana este o afacere deținută de familia Croitoru, care a început să prospecteze segmentul apelor minerale din zona Ciucaș în 2003.
În 2008, a demarat construcția fabricii de îmbuteliere din Cheia, județul Prahova. Primele sticle de apă minerală Keia – Izvorul Zăganului au fost livrate începând din luna august 2008.
In anul 2023 compania a îmbuteliat circa 90 de milioane de litri de apă minerală și de izvor iar cifra de afaceri realizată a fost de peste 11,7 milioane euro, conform datelor transmise de companie.