Transportul elevilor, decontat în limita a maximum 26 lei/lună pentru o distanță de trei kilometri
Măsurile de reglementare a sistemului de decontare a navetei elevilor în limita a cel mult 26 de lei pe lună pentru distanța de trei kilometri sunt salutate de Ministerul Educației Naționale (MEN), care le consideră echitabile și binevenite.
“Având în vedere diferențele mari și nejustificate ale tarifelor practicate de transportatorii care au asigurat până acum transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, propunerea Ministerului Finanțelor Publice privind decontarea abonamentelor de transport în limita a maximum 26 lei/abonament/lună pentru distanța de 3 km este binevenită. Ea este de natură să asigure o mai corectă cheltuire a banului public, susținând în același timp preocuparea Ministerului Educației Naționale de a asigura accesul la educație pentru categoriile vulnerabile”, se arată într-un comunicat de joi al MEN.
Potrivit sursei citate, în anul școlar 2012-2013, MEN a decontat, la nivel național, peste 150.000 de abonamente de transport, iar până acum nu s-a ținut niciodată cont de diferențele foarte mari dintre tarifele solicitate de transportatori în diferite locuri din țară.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro