Toți umblă desculți!

Personal nu poate decât să mă bucure o asemenea asociere și văd în această alianță, dintre banii unei companii românești și creatorul de conținut, un semnal cât se poate de important pentru viitorul industriei media din lume, la fel de importantă, zic, păstrând, desigur, proporțiile, precum semnalul pe care l-a dat Jeff Bezos atunci când a cumpărat Washington Post, pentru care a dat 1% din averea sa (dacă vi se pare puțin, căutați valoarea averii amazonului-șef și calculați cât înseamnă). Personal, vreau să cred că gestul lui Iulian Stanciu conține mai puțin marketing decât ar crede unii sau am putea fi tentați să-i atribuim (asta deși am citit că mișcarea i-a fost sugerată șefului eMag de compania de comunicare cu care colaborează) și că asocierea va continua pe termen lung și foarte lung.

Am totuși câteva observații. Să privim cifrele. La televiziune, criticul izbutea să adune între 200.000 și 400.000 de telespectatori, un public destul de citit, cu studii, două treimi dintre aceștia având între 35 și peste 65 de ani și aproape jumătate între 45 și peste 65 de ani.
În momentul în care scriu acest text, joi, 4 februarie, pagina de Facebook a „Cărții de la ora 5“ adună 7.306 like-uri, iar cele trei episoade ale emisiunii au 33.000, 11.000 și 6.100 de vizionări (cu observația că nu toate înseamnă vizionări complete, unele sunt treceri peste fereasta videoului și pornirea acestuia, fie chiar și o secundă). Pe site, înregistrările sunt postate pe YouTube și au 12.440 de vizionări, 2.547 de vizionări și 1.012 vizionări. Ca să rezum, cel mai bun episod, prezentarea romanului Solenoid de Mircea Cărtărescu, a strâns sub 50.000 de vizionări în trei zile, cu mult sub cifrele unei singure emisiuni de la televiziune.

Nu sunt un specialist, dar cred că diferența ar trebui să dea de gândit oricui investește în media digitală și mai cred că vine în principal din diferențele de vârstă ale publicului de televiziune în comparație cu cel din online, dar și din modul diferit în care generația tânără, publicul predilect online, apreciază și recepționează ceea ce se cheamă acum (și mă enervează pe mine rău de tot că i se spune așa) conținut.
Veți fi știind bancul acela cu vânzătorii de pantofi care merg în Africa. Ajuns, primul telegrafiază la sediu, îngrozit: „…nenorocire, nu pot face nimic, aici toți umblă desculți!“. Al doilea trimite și el: „oportunitate uriașă aici, toată lumea umblă desculță!“. Privind cifrele din cele trei zile și pe cele de audiență la televiziune, exclam ca al doilea vânzător: „este aici o oportunitate uriașă, toți umblă desculți, există un public întreg de cucerit!“.

Să facem o convenție: să admitem că sintagma conținut de calitate include și zona de print rămasă relativ neafectată de entuziasmul, eufemistic vorbind, al conținutului de tip nou (știți la ce mă refer!), dar și zona de new media – bloguri, site-uri, proiecte. Moartea presei a fost prorocită, pe rând, în secolul XIX, când s-a trecut de la articolul cuminte la relatarea senzațională, apoi la începutul secolului XX, când a erupt radioul, ceva mai târziu, când s-a răspândit televiziunea comercială, și mai târziu, atunci când lumea a decoperit activismul ecologic și s-au înmulțit iubitorii de natură și copaci din care se face hârtie, și și mai târziu, când a apărut internetul; ba, cu totul spre zilele noastre, în epoca social media și web 2.0. Cu toate acestea zone din print și conținutul de calitate au rezistat și cred că vor rezista, indiferent ce spun vestitorii decesului sistemului.

Totul este ca și unii – companii, investitori, finanțatori, lideri de companii -, și alții – oameni de media, tehnicieni, scriitori sau creatori – să intuiască direcția corectă, să facă alianțele potrivite, să aibă răbdarea necesară și să iște conținutul potrivit. Până una alta, toți umblă desculți!

„Portretul doamnei X“ de John Singer Sargent, o bună ilustrare a ceea ce se cheamă conținut de calitate.