Tot Ungaria
Un producator danez de echipamente medicale, Coloplast, a decis sa investeasca 100 de milioane de euro intr-o noua fabrica in Ungaria. Aceasta va fi amplasata in estul tarii, in regiunea Szabolcs-Szatmar-Bereg, una dintre cele mai sarace din Ungaria.

Noua investitie va fi finalizata in anul 2009 si va crea 1.000 de noi locuri de munca, anunta publicatia online Portfolio Financial Journal. Din 2000, Coloplast detine in Ungaria o unitate de productie la Tatabanya, unde lucreaza aproximativ 900 de persoane. Conform reglementarilor Uniunii Europene, valoarea facilitatilor ce vor fi oferite companiei daneze de statul ungar vor fi publicate in 60 de zile, a anuntat Janos Koka, ministrul economiei si transporturilor, dupa intalnirea cu John Raabo Nielsen, vicepresedintele Coloplast. Firma daneza este specializata in oferirea de echipamente si servicii medicale de nisa, activand pe piete disputate de cativa mari furnizori la nivel mondial. La sfarsitul lunii septembrie, pentru Coloplast lucrau in jur de 7.300 de persoane.