Home Actualitate Tot mai multe companii din România, vict...
Actualitate

Tot mai multe companii din România, victime ale atacurilor cibernetice. Asigurarea Cyber devine obligatorie din 2025

Leader Team Broker de asigurări, integrator de oferte specializat în pachete complexe de asigurări de răspunderi profesionale IT și Cyber Risk pe piața locală și europeană, atrage atenția asupra faptului că tot mai multe companii din România au devenit, în…

Tot mai multe companii din România, victime ale atacurilor cibernetice. Asigurarea Cyber devine obligatorie din 2025
Tot mai multe companii din România, victime ale atacurilor cibernetice. Asigurarea Cyber devine obligatorie din 2025 · Foto: Business Magazin

Leader Team Broker de asigurări, integrator de oferte specializat în pachete complexe de asigurări de răspunderi profesionale IT și Cyber Risk pe piața locală și europeană, atrage atenția asupra faptului că tot mai multe companii din România au devenit, în ultimele luni, ținta unor atacuri cibernetice care s-au soldat cu furt de date personale și perturbarea activității, generând pierderi semnificative. Pentru compensarea pierderilor sau chiar prevenirea atacurilor cibernetice, compania românească de brokeraj vine în sprijinul clienților cu pachetele de asigurare Cyber, o soluție simplă la o problemă care devine din ce în ce mai greu de gestionat, în contextul dezvoltării AI și a numeroaselor strategii de inginerie socială, folosite de infractorii cibernetici pentru a frauda companii și persoane fizice deopotrivă.

 •   Ingineria socială este o strategie care se bazează pe psihologie și comportamente umane și este folosită tot mai frecvent de hackeri pentru a manipula utilizatorii și pentru a obține date personale și informații sensibile.

 •   Atacurile prin metode de inginerie socială au câteva caracteristici, pe care, dacă le recunoaștem, ne pot ajuta să ne protejăm de atacurile online.

 •   Alături de sistemele de protecție antivirus, asigurarea Cyber este una dintre cele mai utile metode de a minimiza pierderile în cazul unui atac cibernetic.

 •   Începând din 2025, o mare parte a companiilor din România sunt obligate să aibă o asigurare Cyber.

Cum recunoaștem un atac de tip inginerie socială?

Atacurile prin metode de inginerie socială au devenit tot mai frecvente în ultima perioadă pentru că, bazându-se pe psihologie și pe exploatarea vulnerabilităților umane, au și foarte mari șanse de reușită. O serie de mesaje care fie cer votul pentru un copil talentat, fie cer donații pentru o persoană bolnavă sau achiziționarea unor produse și servicii la prețuri foarte mici – toate acestea venite din partea unor persoane pe care le cunoaștem, dar ale căror conturi online care au fost piratate anterior – sensibilizează ținta care face greșeala de a accesa linkuri compromise sau de a oferi date sensibile cum ar fi parole, detalii financiare sau date de acces la rețele IT.

Metodele de inginerie socială sunt variate, cele folosite cel mai des fiind phishingul (mesaje trimise de pe site-uri care par legitime, clonate în general după site-urile oficiale ale instituțiilor), momirea (o ofertă de nerefuzat pentru un produs de care oricine are nevoie), folosirea unor pretexte (atacatorii creează un scenariu credibil pentru a obține informații sau bani – binecunoscuta metodă a accidentului), sau furt de identitate (cu ajutorul inteligenței artificiale, atacatorii preiau identitatea cuiva de încredere și păcălesc victimele pentru a obține informații sau bani). În cazul companiilor, metodele cu cea mai mare rată de incidență sunt phishingul sau furtul de identitate a unei persoane cu funcție de conducere sau a unor parteneri de afaceri, cu scopul de a convinge angajații să ofere diferite date sensibile sau să semneze și să plătească  facturi fictive.  

Recunoașterea și metodele de protecție în cazul unor astfel de atacuri țin în primul rând de vigilența și gradul de informare ale victimei. Cu cât lucrurile sunt prea bune ca să fie adevărate sau cu cât tenacitatea de a obține date personale sau secrete este mai mare, cu atât aceste situații trebuie să ridice semne de întrebare. Și chiar dacă mesajul vine de la o persoană de încredere, pe care o cunoaștem, dacă acesta ne trezește suspiciuni, este recomandat să verificăm telefonic dacă persoana respectivă chiar a trimis acel mesaj.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună