Home Actualitate Topul asigurătorilor după despăgubirile...
Actualitate

Topul asigurătorilor după despăgubirile plătite. Asigurătorii au plătit despăgubiri de peste 4,6 mld. lei pe asigurări generale în 9 luni/2023, plus 6%. Groupama a plătit cel mai mult, fiind lider și în topul despăgubirilor, dar a rămas și cu suma cea mai mare după plată, fiind urmată de Allianz-Țiriac și Omniasig

Asigurătorii care activează pe zona asigurărilor generale au plătit despăgubiri de 4,6 mld. lei în primele nouă luni din 2023, cu 6% mai mult față de 9 luni/2022, rămânând la finalul lunii septembrie cu 6,2 mld. lei după plata acestor despăgubiri, sumă pe care au trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare și cheltuielile administrative, potrivit datel…

Topul asigurătorilor după despăgubirile plătite. Asigurătorii au plătit despăgubiri de peste 4,6 mld. lei pe asigurări generale în 9 luni/2023, plus 6%. Groupama a plătit cel mai mult, fiind lider și în topul despăgubirilor, dar a rămas și cu suma cea mai mare după plată, fiind urmată de Allianz-Țiriac și Omniasig
Topul asigurătorilor după despăgubirile plătite. Asigurătorii au plătit despăgubiri de peste 4,6 mld. lei pe asigurări generale în 9 luni/2023, plus 6%. Groupama a plătit cel mai mult, fiind lider și în topul despăgubirilor, dar a rămas și cu suma cea mai mare după plată, fiind urmată de Allianz-Țiriac și Omniasig · Foto: Business Magazin

♦ Groupama și Allianz-Țiriac au rămas cu o valoare cumulată de peste 3 mld. lei după plata despăgubirilor pe zona asigurărilor generale în 9 luni/2023 ♦  După plata despăgubirilor, toți asigurătorii care activează pe zona asigurărilor generale au rămas cu 6,2 mld. lei, sumă pe care a trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare și cheltuielile administrative.

Asigurătorii care activează pe zona asigurărilor generale au plătit despăgubiri de 4,6 mld. lei în primele nouă luni din 2023, cu 6% mai mult față de 9 luni/2022, rămânând la finalul lunii septembrie cu 6,2 mld. lei după plata acestor despăgubiri, sumă pe care au trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare și cheltuielile administrative, potrivit datelor ASF și calculelor ZF.

Groupama Asigurări, liderul întregii piețe a asigurărilor, a preluat conducerea și în cazul clasamentului celor mai mari companii de asigurări în funcție de despăgubirile plătite pe zona asigurărilor generale în primele nouă luni din 2023, consemnând un avans consistent de 69% față de primele nouă luni din 2022, până la 1,17 mld. lei. La finalul lunii septembrie 2023, compania a rămas după plata despăgubirilor cu peste 1,65 mld. lei, sumă pe care a trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare și cheltuielile admi­nistrative.

Poziția a doua în topul asigurătorilor după despăgubirile plătite pe asigurări generale revine companiei Allianz-Țiriac, care a plătit despăgubiri de 875 mil. lei în 9 luni/2023, în creștere cu 24% față de 9 luni/2022, rămânând ulterior cu suma de 1,37 mld. lei pe care a trebuit să o gestioneze.

Groupama și Allianz-Țiriac au rămas cu o valoare cumulată de peste 3 mld. lei după plata despăgubirilor pe zona asigurărilor generale în primele nouă luni din 2023.

Podiumul acestui top al despăgubirilor este completat de Omniasig, care se află la distanță relativ mică de poziția a doua, cu o valoare a despăgubirilor plătite de 836 mil. lei în primele nouă luni din 2023, în creștere ușoară cu doar 2% față 9 luni/2022, compania rămânând cu suma de 843 mil. lei pe care a trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare și cheltuielile administrative.

Asirom ocupă poziția a patra în topul despăgubirilor pe asigurări generale, cu o valoare a despăgubirilor plătite în primele nouă luni din 2023 de 475 mil. lei, în creștere cu 23% față de 9 luni/2022, ajungând la finalul lunii septembrie cu suma de 529 mil. lei pe care a trebuit să o gestioneze în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare și cheltuileile administrative.

Poziția a cincea în acest clasament revine companiei Euroins România, dar numai pentru că a mai apucat să activeze pe piață în primele trei luni din 2023, până când i s-a retras autorizația de funcționare de către ASF, s-a constatat starea de insolvență și s-a demarat promovarea procedurii de faliment împotriva acesteia în 17 martie 2023. Astfel, Euroins a plătit despăgubiri de 429 mil. lei pe zona asigurărilor generale în acea perioadă.

În continuare, Generali ocupă poziția a șasea în top cu despăgubiri plătite cu o valoare de 352 mil. lei în primele nouă luni din 2023, în creștere cu 43% față 9 luni/2022, rămânând cu 547 mil. lei de gestionat la finalul perioadei.

Pe locul șapte în acest top este Grawe România, cu despăgubiri plătite de 210 mil. lei pe zona asigurărilor generale, însemnând o creștere de 51% în primele nouă luni din 2023 față de 9 luni/2022, ajungând la o sumă de 402 mil. lei pe care a trebuit să o gestioneze pentru acoperirea rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare și cheltuielile administrative.

Poziția a opta în top aparține companiei Uniqa Asigurări, care a înregistrat o scădere a despăgubirilor plătite pe zona asigurărilor generale de 10% în primele nouă luni din 2023 față de 9 luni/2022, ajungând la 137 mil. lei. La finalul lunii septembrie 2023, Uniqa Asigurări a rămas cu 177 mil. lei, sumă pe care a trebuit să o gestioneze pentru a acoperi rezervele tehnice, cedarea în reasigurare și cheltuielile administrative.

Allianz-Țiriac Unit ocupă poziția a noua în clasamentul despăgbirilor pe asigurări generale, cu despăgubiri plătite de 33 mil. lei, în scădere cu 37% față de perioada similară a anului anterior, rămânând cu 51 mil. lei de gestionat. Iar poziția a 10-a din topul despăgubirilor plătite pe asigurări generale revine companiei Garanta Asigurări, care a plătit despăgubiri de 24 mil. lei.

Per total, asigurătorii au plătit cumulat pe zona asigurărilor generale, dar și pe zona asigurărilor de viață peste 5,6 mld. lei în primele nouă luni din 2023, în creștere cu aproape 3% față de perioada similară a anului anterior.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună