Home Actualitate Top 12 evenimente din 2021: cel mai bun...
Actualitate

Top 12 evenimente din 2021: cel mai bun an economic din istoria României

Dacă nu ar fi fost explozia prețurilor la energia electrică și gaze, care a reînviat după două decenii inflația (7,94% - octombrie 2021/octombrie 2020), 2021 ar fi fost un an economic și de business excepțional.

Top 12 evenimente din 2021: cel mai bun an economic din istoria României
Top 12 evenimente din 2021: cel mai bun an economic din istoria României · Foto: Business Magazin

Dacă nu ar fi fost explozia prețurilor la energia electrică și gaze, care a reînviat după două decenii inflația (7,94% – octombrie 2021/octombrie 2020), 2021 ar fi fost un an economic și de business excepțional.

Chiar și așa 2021 a fost un an bun, chiar foarte bun, pentru anumite sectoare și pentru anumite personaje.

PIB-ul va ajunge la 240 miliarde euro, cel mai ridicat nivel din istorie (în 2019 a fost de 220 miliarde euro), asta și pentru că Isărescu ține cursul stabil deși avem deficite macroeconomice tot mai mari – deficit bugetar, deficit comercial, deficit de cont curent, datorie publică și datorie externă (stat plus privat).

Dacă la începutul anului economia era estimată să crească cu 3,5 – 4,5%, la finalul anului vom ajunge la o creștere economică de 7%, și ar fi fost chiar de 10% dacă nu ar fi apărut de nicăieri această creștere mondială a prețurilor la energie și gaze, care a readus inflația în prim-plan, inclusiv în România.

Deși are ca obiectiv fundamental stabilitatea prețurilor, BNR a sacrificat inflația și trage de timp cu creșterea dobânzilor și înăsprirea politicii monetare pentru a susține economia, care în ultimele luni ale anului a început să încetinească.

Mai jos am făcut un top al evenimentelor care au fost în prim-plan.

  1. Listarea UiPath la Bursa de la New York – este unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din ultimii 30 de ani din România, pentru că UiPath, un start-up de tehnologie care vrea să automatizeze procesele repetitive (RPA), a pornit dintr-un apartament din Delea Veche din București, din ambiția și viziunea lui Daniel Dines, un absolvent de matematică venit din Onești la București în anii 90, și care a ajuns cel mai spectaculos start-up, nu din România, ci din toată Europa. Listarea UiPath în aprilie 2021, la New York, la peste 50 de miliarde de dolari, l-a făcut pe Daniel Dines cel mai bogat român, iar, pe lângă el, a mai produs încă 100 de milionari. Deși între timp UiPath a scăzut de la 80 de dolari la 44 de dolari pe acțiune, acest eveniment este istoric pentru toată România, nu numai pentru sectorul IT, și va deschide calea și altor companii cu business pornit în România, să se listeze pe bursa americană, căpătând o recunoaștere globală. 

  2. Ștefan Vuza și creșterea spectaculoasă a Chimcomplex, compania care a cumpărat acum câțiva ani combinatul Oltchim – Dragoș Damian, directorul general al Terapia Cluj, l-a desemnat pe Ștefan Vuza omul anului pentru ce a făcut el cu Chimcomplex și combinatul Oltchim, pentru că a ieșit în față cu industria chimică, căreia toată lumea îi pune cruce, inclusiv guvernele și liderii politici care se perindă pe la Palatul Victoria. Ștefan Vuza poate să câștige pariul cu reînvierea industriei chimice, mai ales dacă va reuși să cumpere Rafinăria Petromidia, noua țintă de achiziții. Chimcomplex, o companie listată la Bursă, a crescut de aproape 15 ori din primăvară până acum, valorând în acest moment 1,5 miliarde de euro. Vuza are 85% din acțiuni, ceea ce pe hârtie îl face miliardar în euro, cu 1,275 miliarde euro. 

  3. Bursa de la București începe să producă milionari pe bandă rulantă prin listarea unor companii antreprenoriale românești, mai mari sau mai mici – Venirea dezvoltatorului imobiliar One United pe piața bursieră le-a adus celor doi fondatori, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, câte 184 de milioane de euro fiecare, la ultima cotație de joi. One United are o capitalizare de 630 milioane euro, iar fiecare din cei doi deține 29% din companie; listarea Arobs Cluj, o companie de IT, i-a adus fondatorului Voicu Oprean 110 milioane euro, pe hârtie, având în vedere că deține 63% dintr-o companie care valorează 172 milioane euro la ultima cotație a acțiunilor; listarea distribuitorului Aquila le-a adus lui Adrian Doiciu și lui Cătălin Vasile, câte 73 de milioane de euro fiecare, având în vedere că grupul a ajuns la o capitalizare de 220 milioane euro; vânzarea pe Bursă a 50% din transportatorul fluvial TTS i-a adus lui Mircea Mihăilescu, cel mai mare acționar, peste 50 de milioane de euro, dintre care jumătate cash iar cealaltă jumătate prin pachetul de acțiuni de 25% pe care îl mai deține dintr-o companie care valorează în acest moment 132 de milioane de euro. Aceastea sunt doar cele mai mari, exemple pentru că s-au listat și alte companii, mai mici, care le-au adus fondatorilor mai multe milioane de euro.

  4. Creșterea spectaculoasă a finanțărilor pentru start-up-urile din IT – Apariția SeedBlink, o platformă de tip crowdfunding, fondată de doi foști bancheri de la Banca Transilvania, Andrei Dudoiu și Ionuț Pătrăhău, a dat posibilitatea it-iștilor să obțină finanțare la început de drum și să încerce să cucerească lumea. Ceea ce face SeedBlink încearcă să fie replicat și de alte platforme – Ronin și, alături de fondurile de investiții, GapMinder și Early Ventures, plus altele, contribuie la nașterea ecosistemului de finanțare a start-up-urilor din IT. Flow.AI., un start-up fondat de Ioan Iacob, a strâns 8,5 milioane dolari, fiind a doua cea mai mare finanțare de tip seed din Europa din acest an.

  5. Achiziția de către Romgaz a 50% din proiectul de gaze din Marea Neagră pentru 1,06 miliarde euro – O companie controlată de stat, unde managementul este numit, confirmat sau dat afară după 4 luni, a cumpărat jumătate din proiectul de gaze din Marea Neagră de la gigantul american Exxon, devenind partener cu OMV Petrom la ceea ce ar trebui să fie de câțiva ani cel mai mare proiect de exploatare de gaze din istoria României. Asta dacă partidele s-ar înțelege în aprobarea modificărilor la legea off-shore. Este cea mai mare achiziție făcută de o companie controlată de stat vreodată. Să vedem ce vor reuși să facă cu acest proiect.

  6. Agricultura are cel mai bun an din istorie – După 2020, un an secetos, în 2021 agricultorii, fermierii, traderii au cel mai bun an din istoria agriculturii României cu 34 milioane de tone de cereale, de 4 ori mai mult decât în 2007, când am aderat la Uniunea Europeană. Anul agricol bun a salvat creșterea economică din trimestrul III și IV, atunci când economia a început să piardă viteză din cauza inflației și a amenințărilor venite ca urmare a creșterii prețurilor la energie și gaze. Agricultorii calculează anul agricol în milioane de tone de cereale și încă nu pot pune o cifră, dar estimările indică o „producție” de aproape 30 de miliarde de euro, dacă nu chiar peste. Pe lângă volumul obținut, agricultura a beneficiat și de creșterea prețurilor cerealelor, ceea ce face ca cei din acest domeniu, dar nu numei ei, să aibă conturile pline. Asta dacă vă întrebați de unde este cererea așa de mare de mașini străine de lux.

  7. Vânzarea operațiunilor din Ungaria de către Digi pentru 625 milioane euro – Operatorul de telecomunicații RCS/Digi a fost nevoit să-și vândă operațiunile din Ungaria unui apropiat al premierului Viktor Orban și astfel să iasă de pe această piață. Surpriza a venit când Digi a comunicat cât a fost valoarea tranzacției – 625 de milioane de euro, o sumă la care nu se așteptau analiștii, foarte mare, mai ales că tot grupul Digi, listat la Bursa de la București, are o capitalizare de aproape 800 de milioane de euro. Întrebarea este ce va face Digi cu acești bani.

  8. Superbet a cumpărat, cu aproape 400 de milioane de euro, un operator de pariuri din Belgia – Operatorul de pariuri Superbet, fondat la București de Sacha Dragic, și unde Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume este acționar, a realizat cea mai mare achiziție a unei companii românești în străinătate, preluarea celui de-al treilea operator de pariuri din Belgia, Mozart, pentru aproape 400 de milioane de euro.

  9. Cel mai mare faliment din asigurări, City Insurance – căderea celui mai mare jucător de pe piața de asigurări RCA, City Insurance, era lucrurl pe care îl știau toți pentru că era doar o chestiune de timp. Compania a fost lăsată în viață, să se extindă, astfel încât paguba, estimată la 500 de milioane de euro, să fie cât mai mare. Sunt foarte multe semne de întrebare legate de cum s-a ajuns aici și cine sunt vinovații, dar până acum nu prea există răspunsuri ci doar sumele care trebuie plătite. Câteva sute de milioane de euro au „plecat” din compania de asigurări de-a lungul anilor, fără ca cineva să oprească din timp acest lucru, chiar dacă toată piața de asigurări știa ce se întâmplă acolo. Să sperăm că Euroins, compania care a devenit acum lider, să nu aibă aceeași soartă ca City Insurance.

  10. Preluarea guvernului de către monstruoasa coaliție PNL-PSD – Acum un an PNL, care a pierdut alegerile de la finalul lui 2020, s-a aliat cu USR și UDMR pentru a forma Guvernul Cîțu care însă nu a rezistat nici un an. După declanșarea crizei politice, la putere a venit un guvern PNL-PSD, ceea ce era de neconceput acum un an, alianță susținută de către președintele Klaus Iohannis, deși PSD era dușmanul politic. La Palatul Victoria a venit un general, Nicolae Ciucă, care a preluat conducerea guvernului, care are o majoritate confortabilă în Parlament, având peste 60% din voturi. Mai rămâne ca această coaliție să înceapă să deruleze programul de finanțare PNRR de 29 de miliarde de euro care ar trebui să asigure României trecerea de la creștere economică la dezvoltare economică. Dar aici sunt multe semne de întrebare având în vedere capacitatea administrativă slabă a guvernului, a ministerelor, a administrației publice, de a derula proiectele cu bani europeni.

  11. Explozia prețurilor la energia electrică și gaze, apariția inflației și începutul de creștere a dobânzilor – La începutul lui 2021 nimeni nu se aștepta ca revenirea economiilor occidentale după COVID să antreneze o explozie a prețurilor la energie și gaze, acest lucru fiind speculat de către piețe și de către Rusia, care controlează piața furnizării de gaze în Europa. Prețurile la gaze și energie au crescut de 3-5 ori, iar acest lucru începe să se resimtă în businessurile și facturile de plată. În România, guvernul a plafonat creșterea prețurilor la energie și gaze până în aprilie 2022, când se speră că piața se va liniști iar prețurile vor scădea. Încă nu se știe cine va acoperi pierderile companiilor care furnizează energie și gaze. Această creștere a prețurilor la utilități a dus la reînvierea inflației, care în America a atins aproape 7%, cel mai ridicat nivel din anii 1970 încoace. În Germania inflația a depășit 6%, un nivel care era în anii 90. Băncile centrale își fac curaj să crească dobânzile și să înăsprească politica monetară, un eveniment care se petrece și în România. De la 1,25%, BNR a ridicat dobânda de politică monetară de două ori, de la 1,25% la 1,75% acum, dar pare prea puțin pentru nivelul la care a ajuns inflația în România de 7,8%. Dacă nu ar fi fost această plafonare a prețurilor la energie și gaze, inflația s-ar fi dus spre 10%. Dobânzile din piață au început să crească, iar ROBOR, indicatorul folosit de către bănci și companii în acordarea de credite, a ajuns la aproape 3%, fiind doar o chestiune de câteva zile până va depăși și acest nivel. Economiști de la JP Morgan, cea mai mare bancă americană, cred că BNR va ajunge cu dobânda de referință la 5,5%, dacă nu chiar peste, în încercarea de a controla și reduce inflația.

  12. Octombrie 2021 a fost luna cu cele mai multe decese de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace – La fiecare nou-născut, 3 români au murit în octombrie 2021, luna cu cele mai multe decese de la cel de-al doilea război mondial încoace, conform tolo.ro. În octombrie au murit 44.595 de români, dublu față de o lună normală, și s-au născut numai 15.613 copii, România pierzând astfel, 29.000 de români. Demografia este un dezastru pentru România, pentru că în acest ritm vom ajunge la 12 milioane de locuitori peste 30 de ani. Iar guvernul, indiferent de numele lui și de componență, nu face nimic ci, dimpotrivă, face tot posibilul să le demonstreze românilor că nu au de ce să stea aici și să-și crească copiii în țară. Liderii politici sunt cei pe care îi avem și nimeni nu are vreun plan pe termen lung ca să încetinim cât se poate trendul de prăbușire demografică a României.

Cam acestea au fost evenimentele care mi-au atras atenția.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună