Top 100 cei mai admirați CEO: Shachar Shaine, președinte URBB
Shachar Shaine a preluat un nou mandat de conducere al îmbuteliatorului Tuborg pe piața locală la începutul acestui an.
El a venit prima dată în România în 1999, lucrând pentru United Romanian Breweries Bereprod (URBB); în 2004 a preluat conducerea companiei, funcție pe care a deținut-o până în 2014.
Când a preluat primul mandat la conducerea URBB, compania avea o cifră de afaceri de 48,4 milioane de euro și 254 de angajați, iar la finalul mandatul lui, compania ajunsese la o cifră de afaceri de 81 milioane de euro și la peste 800 de salariați. De asemenea, în perioada 2004-2010 URBB a intrat și pe piața apelor minerale și pe cea a sucurilor.
Cu șase luni înainte de a pleca de la Tuborg, Shaine și-a luat și cetățenia română și, în 2010, spunea că nu intenționează să plece din țară, ci să se implice în alte proiecte de afaceri pe plan local. De altfel, în 2012 a intrat în acționariatul procesatorului de carne Integra, care de anul trecut se confruntă cu insolvența.