Toni Iordache, la BM Storytellers: "America a uitat ce suferință a produs sistemelor financiare din întreaga lume"

Iată discursul lui Toni Iordache la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existență a revistei Business Magazin:

Voi ați văzut filme, dar eu am trăit coșmarul 2008 pe viu, îmi trece și acum prin fața ochilor firul evenimentelor de atunci. A fost de departe cea mai interesantă perioadă din viața mea. A fost cea mai intensă perioadă din punct de vedere financiar din 1930 încoace.

Este de ajuns să ne uităm la cifre: pe vremuri, la pierderi de 50 de milioane de dolari se închidea un trading desk, iar acum la pierderi de 50 de miliarde de dolari nu se închide o bancă. În 2008 s-a văzut pentru prima dată câți bani erau expuși la risc. Banii au fost tot timpul în piață. Dar dintr-o dată lumea nu mai avea unde să plaseze disponibilul de cash, pentru că nu mai exista yield. Aceasta a și fost principala cauză a crizei, alături de leverage.

În prima parte a lui 2008, până în iulie, am lucrat la New York; în august-septembrie am venit în România, care bubuia economic. Era recesiune peste tot în lume, dar casele din România se vindeau cu plusuri enorme de la o zi la alta. Eu veneam dintr-un loc unde se dădea ora exactă. Când am venit în 2008 în București, Mugur Isărescu încă spunea că România nu are cum să intre în recesiune, că este bine protejată, că nu a investit în active riscante, că nu e niciun motiv să intrăm în recesiune, că nu este nevoie de bani de la FMI.

Ulterior, și-a modificat discursul, iar România a fost afectată direct proporțional, toată lumea a fost afectată. Nu putem să trăim singuri. Rulând deficit bugetar an după an, era normal să fim afectați. În anii de glorie, 2004-2008, creșterile spectaculoase acopereau greșelile, dar când nu a mai fost creștere greșelile au devenit foarte vizibile. Criza a durat mai mult în România decât în alte părți pentru că motorul economiei mergea mai prost. Criza a avut însă și părțile ei bune, pentru că a rezolvat problema inflației; nu aș fi crezut vreodată că voi vedea în România inflație de 1-2%.

Momentul de isterie a venit în ianuarie 2009, când s-a prăbușit cursul leu-euro. Îmi amintesc că eram la schi. Toată bula de finanțare, toată bula imobiliară și toate speranțele s-au prăbușit, iar eu am revăzut un film pe care îl mai văzusem o dată, e drept că la scară mult mai mare. Dacă până atunci clienții Deloitte aveau bugete serioase pentru consultanță, în ianuarie 2009 acestea au dispărut și nici nu au mai fost bugetate pentru anul care începea atunci.

Momentul ianuarie 2009 a schimbat total optica, iar acesta a fost și motivul pentru care am decis să mă întorc la New York. Am aterizat la NY pe 9 martie 2009, în ziua care a rămas în istorie ca „old time low“, ziua minimă, cea mai proastă zi din istoria bursei newyorkeze. Toată lumea era afectată, toți indicii erau la pământ.

A urmat încă un episod de business în stil american la Bank of America Merryll Lynch, unde am stat 2 ani și puțin (2009-2011). Am fost tot pe zona de risc, aceeeași pe care lucrasem și înainte de 2008. După 2008, în America a devenit mult mai importantă problema riscului, s-a ridicat ștacheta pentru tot ce înseamnă controale și compliance pe zona de risc și asta am făcut eu la Bank of America Merryll Lynch, eram reprezentantul băncii care discuta față în față cu reprezentantul FED. Spre deosebire de jobul meu anterior, acum mă raportam la întregul evantai de produse al unei bănci de investiții cu tot ce însemna asta din punct de vedere financiar și de reglementare.

Când am plecat eu, în 2011, încă nu terminaseră fuziunea și procesul îi depășise cu mult: toate termenele erau decalate, nu reușeau să termine o procedură pentru că intervenea ceva, nici FED nu știa exact ce să le ceară, deoarece era o situație nouă și pentru ei. În 2011, am plecat de acolo și m-am întors în România a doua oară, de data aceasta în antreprenoriat. Am activat până de curând în sectorul studiilor clinice și acum am un proiect de dezvoltare de software. Suntem o echipă care pregătim o aplicație pentru industria petrolului.

Lumea are însă memorie scurtă. America a uitat ce suferință a produs sistemelor financiare din întreaga lume. Este adevărat că s-au mai schimbat proporțiile, departamentele de risc și de compliance au acum un rol esențial în organizațiile financiare, FED este mai proactiv. Însă fundamental America se simte din nou bine.