Home Actualitate Tom Keifer concertează în premieră în Ro...
Actualitate

Tom Keifer concertează în premieră în România, pe 6 octombrie

Tom Keifer, liderul și solistul formației de glam rock Cinderella, va susține un concert în premieră în România, în clubul Silver Church din București, pe 6 octombrie, informează organizatorii evenimentului, Phoenix Entertainment.

Show-ul artistului va cuprinde atât piese clasice din repertoriul uneia dintre cele mai mari formații de glam rock, cât și melodii atent selectate de pe albumul său solo, “The Way Life Goes”.

Cu peste 15 milioane de copii vândute până în acest moment, Cinderella rămâne una dintre cele mai reprezentative trupe glam rock, punându-și amprenta asupra muzicii din anii 1980 și având în palmares numeroase discuri de aur și de platină. Trupa americană a fost remarcată pentru prima dată de Jon Bon Jovi, care a fost impresionat de timbrul lui Tom Keifer, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

“Gypsy Road”, “Nobody’s Fool”, “Don’t know what you got”, “Shake Me” și “Somebody Save Me” se vor auzi la Silver Church în premieră în România, interpretate de Tom Keifer.

“The Way Life Goes”, albumul solo al lui Keifer, a fost lansat în 2013 și s-a bucurat de cronici pozitive, fiind considerat un disc ce denotă maturitate atât în ceea ce privește compoziția pieselor, cât și versurile și interpretarea. Mai mult decât atât, Tom Keifer a reușit să se autodepășească și să își revină din multiplele intervenții chirugicale pe care le-a suferit de-a lungul timpului, din dorința de a-și recăpata vocea pe care a pierdut-o în urma paraliziei uneia dintre coardele vocale.

Biletele pentru concertul de la București sunt disponibile în rețeaua Eventim și pe www.eventim.ro. Primele 200 de tichete pot fi achiziționate la un preț promoțional de 95 de lei, după care acestea vor costa 120 de lei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună