Tocală: Vor fi 30 de minute de sport la grădinițe, iar orele de sport în școli vor fi dublate
Secretarul de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, Carmen Tocală, a declarat joi că în cadrul unei ședințe interministeriale s-a decis introducerea în programă a 30 de minute zilnic de sport la grădinițe, iar în învățământul școlar orele de educație fizică și sport vor fi dublate.
Tocală: Vor fi 30 de minute de sport la grădinițe, iar orele de sport în școli vor fi dublate · Foto: Business Magazin
“Am avut ultima ședință interministerială, în urmă cu două zile, la care au participat și miniștrii de resort. Se introduc 30 de minute de mișcare, zilnic, la grădinițe. Vor avea 15 minute de înviorare și alte 15 minute la jumătatea cursurilor.