Toate marile companii de stat din energie din Polonia investesc masiv în producția de electricitate și în modernizarea rețelelor. Unele au în plan investiții istorice
La începutul anului, cele mai mari companii de energie poloneze, Orlen, PGE, Enea și Tauron, toate de stat, intenționau ca în perioada 2025–2035 să investească 800 de miliarde de zloți (188,7 miliarde de euro) în modernizarea sectorului, potrivit ministerului activelor statului.
La începutul anului, cele mai mari companii de energie poloneze, Orlen, PGE, Enea și Tauron, toate de stat, intenționau ca în perioada 2025–2035 să investească 800 de miliarde de zloți (188,7 miliarde de euro) în modernizarea sectorului, potrivit ministerului activelor statului. Este o sumă record. Investițiile privesc atât achiziții, cât și dezvoltarea infrastructurii energetice, construirea de centrale pe gaze, de turbine eoliene în largul mării, facilități de stocare a electricității în baterii, cât și finalizarea celui de-al doilea terminal de import de gaze naturale lichefiate al țării.
Dezvoltarea sectorului energetic, prin producție, infrastructură și capacitate de import, este esențială pentru viitorul economiilor, mai ales al celor est-europene, deoarece economia viitorului, în care rol principal îl au inteligența artificială și centrele de date, se anunță a fi mare consumatoare de energie.
În Polonia, bugetul cel mai mare pentru investiții pentru următorii zece ani îl are cea mai mare companie de energie de acolo, Orlen, de până la 380 de miliarde de zloți (89,6 miliarde de euro). Ea se ocupă de Baltic Power, un proiect istoric pentru Polonia de transformare a vântului de la Marea Baltică într-un imens generator de energie electrică.
Orlen este uriaș chiar și după standardele vest-europene pentru că a înghițit mai multe companii de energie mai mici. Una dintre ele este Energa. Aceasta a pus ieri piatra de temelie pentru o centrală în ciclu combinat (CCGT – Combined Cycle Gas Turbine) de dimensiuni mari care urmează a fi construită la Gdansk. Aceasta va avea o capacitate netă de 560 MW și va fi dată în funcțiune în 2029.
Pentru comparație, fiecare dintre cele două reactoare de la Cernavodă are o capacitate instalată de aproximativ 700 MW. Polonia nu are reactoare nucleare, dar intenționează să-și construiască, însă până atunci trebuie să compenseze cu ceva creșterea necesarului de electricitate. „Sistemul nostru are nevoie de flexibilitate și disponibilitate. Această investiție le reunește pe toate. Acestei regiuni îi lipseau astfel de unități de mare capacitate. Trecerea de la cărbune la energie nucleară, cu participarea unităților pe gaze, este în desfășurare“, a declarat ministrul polonez al energiei Milosz Motyka pe șantierul viitoarei centrale.
El a precizat că proiectul are importanță strategică, mai ales prin creșterea siguranței energetice. Dar în această privință trebuie spus că Polonia nu este țară producătoare de gaze naturale. Orlen extrage combustibilul din Marea Nordului și îl expediază acasă prin Baltic Pipe. De asemenea, Polonia importă GNL în special din SUA. Polimex Mostostal, liderul grupului de companii care participă la construirea centralei de la Gdansk, intenționează să cheltuiască 70% din banii alocați proiectului pe piața poloneză.
Se spune că va colabora cu aproape 150 de subcontractori și furnizori locali. Este vorba de ceea ce guvernul numește „repolonizarea“ economiei, efort de a aduce un conținut local cât mai mare în proiectele de dezvoltare ale statului. Centrala de la Gdansk este doar una din cele patru de tipul CCGT construite de Energa. Acestea vor avea o capacitate instalată totală de 2,4 GW, suficientă pentru a alimenta cu electricitate 5,5 milioane de gospodării.
Pe lângă producția de electricitate, sunt necesare și investiții în infrastructura de transport. Rețeaua poloneză are o lungime de cam un milion de kilometri și este administrată de patru mari operatori, toți de stat, fiecare cu regiunea lui. Doar în Varșovia există un mic operator privat.
Toate companiile de stat au investit în ultimii ani masiv în modernizarea și extinderea rețelei de distribuție, care trebuie adaptată noilor condiții. Cresc rapid contribuția surselor regenerabile și numărul prosumatorilor.
Modernizarea este necesară și pentru că rețeaua a început să-și arate vârsta. Mai mult de jumătate din liniile de înaltă tensiune au peste 30 de ani, iar transformatoarele au 20 de ani. Energa Operator a alocat pentru rețea 25% din cheltuielile avute în vedere până în 2035. Fondurile vin, în bună parte, din Planul Național de Reconstrucție și reprezintă credite cu dobândă foarte mică și granturi nerambursabile.
Polonia are și un Fond de Sprijin pentru Energie. Bani vin și prin programul Politica Națională pentru Energie. De acolo își finanțează, de exemplu, subsidiara de distribuție a Enea proiectul de îmbunătățire a furnizării de electricitate în zonele rurale – unul dintre cele mai mari proiecte de investiții ale companiei, potrivit Business Insider Polska.
Tauron Distribuție își finanțează cel mai mare proiect de investiții din istorie, de 4-6 miliarde de zloți pe an (maximul fiind atins spre 2035), și cu fonduri proprii, pe lângă bani de la stat. Cele mai multe dintre investiții pentru toți cei patru operatori de stat se duc pe modernizarea liniilor de tensiune joasă, medie și înaltă pentru creșterea capacității rețelei și a calității furnizării de electricitate.
Spre exemplu, Energa Operator a modernizat și construit 4.500 de km de rețea anul trecut, cu 1.500 de km mai mult decât în perioada 2020-2023. Un subiect central în investiții îl au și digitalizarea rețelelor și creșterea capacității de conectare la surse noi.
Ca o cireașă de pe tortul investițiilor poloneze în energie, construcția terminalului FSRU (unitate plutitoare de stocare și regazificare) pentru GNL de la Gdansk a intrat în faza finală. Unitatea își va începe funcționarea în 2027/28.