Toată această dezbatere despre AI pune, de fapt, la îndoială un concept fundamental: cum definim scopul educației universitare? Cel mai relevant pare pericolul ca universitățile să nu se adapteze îndeajuns de repede la cerințele unei lumi din ce în ce mai automatizate

Autor: 

În urmă cu câțiva ani, cea mai mare provocare legată de plagiat în rândul studenților era copiatul direct de pe Wikipedia fără a valida în vreun mod personal informația. Acum, studenții la nivel mondial folosesc modelele de inteligență artificială pentru a genera lucrări întregi sau pentru a trece examene, dând peste cap metodele standard de evaluare ale universităților. Cea mai importantă întrebare care se naște în contextul actual este ,,Care este linia dintre moral și imoral și cum definim conceptul de copiat într-o lume academică care se deschide din ce în ce mai mult produselor AI?”

Scara la care progresează felul în care tânăra generație utilizează inteligența artificială în procesul de învățare sugerează o inevitabilă și, poate chiar, necesară schimbare de paradigmă. Un studiu realizat în UK de Higher Education Policy Institute (HEPI) arată că în 2025 proporția de studenți care folosesc AI a crescut la 92% dintr-un eșantion de peste 1000 de studenți, 88% dintre aceștia folosindu-se de rezultate în lucrări sau teme supuse evaluării. Se pune, deci, sub semnul întrebării însăși ideea de integritate academică și cum ar trebui privite aceste practici.

Această adopție generalizată complică tot mai mult noțiunea de plagiat. Potrivit The Guardian, anul trecut au fost identificate peste 7.000 de cazuri de plagiat cu AI în universitățile britanice; dar în definitiv unde se trage linia între ajutor legitim și o practică lipsită de etică?

Studiul realizat de HEPI arată că studenții fac o distincție în propria accepțiune între utilizarea AI ca instrument de sprijin și predarea integrală a textului generat, dar confruntarea reală se ivește la alinierea cu standardele universitare. Cu alte cuvinte, definiția trișatului nu mai este una unanim acceptată, ci capătă o anumită nuanță polemică care stă la baza multor întrebări legate de învățământul în era post-AI.

Toată această ambiguitate din jurul utilizării inteligenței artificiale în mod cât mai eficient, dar și „etic”, pune în dificultate universitățile, divizându-le între două tendințe contradictorii care au un scop fundamental identic, acela de a livra un proces educațional optim.

Prima tendință este cea conservatoare, ce se manifestă în mod vizibil în schimbările metodelor de evaluare: într-un interviu pentru Financial Times, Matt Leake, prorector adjunct la Universitatea din Birmingham, a declarat că „cea mai sigură evaluare este să-mi permit să interacționez cu un student și să-l rog să-mi explice lucruri – poți să-i ceri studentului să facă o prezentare, iar acestea sunt abilități pe care mulți angajatori le vor aprecia.” Din acest considerent, tot mai multe universități reimplementează examinări de tip viva voce, în încercarea de a pune accentul pe stăpânirea deplină a informației.

În același timp, caracterul inevitabil al progresului inteligenței artificiale este conștientizat în mentalul colectiv al conducerii universităților, iar dorința de integrare și optimizare a sarcinilor este un obiectiv principal. Potrivit FT, Joanna Burton, șefa departamentului de politici din cadrul Russell Group (cele mai bune 24 de universități din UK), susține că universitățile „lucrează din greu pentru a sprijini studenții și personalul să exploreze atât beneficiile, cât și limitele instrumentelor de inteligență artificială”. Politicile promovate includ „îndrumarea studenților privind utilizarea responsabilă”, cât și „reproiectarea evaluărilor astfel încât acestea să continue să testeze abilitățile, judecata și originalitatea studenților”.

Necesitatea de adaptare la noile resurse informaționale este evidentă. Financial Times menționează într-un articol că, în luna februarie, Universitatea din Southampton a devenit prima universitate din Anglia care să afirme că toți studenții de licență vor fi obligați să urmeze o instruire despre cum să utilizeze AI atât eficient, cât și etic.

Cu toate aceste eforturi, implementarea rămâne inegală. Multe universități nu reușesc să stabilească standarde clare, fiind blocate la granița dintre progres academic și integritate absolută. Mai mult, mulți dintre studenții din cadrul studiului HEPI acuză metode de detecție AI slabe, ce îi pot incrimina fără ca acesta să fie cazul, cât și o dificultate crescută a evaluărilor pentru a compensa posibilitatea de uz al inteligenței artificiale.

Toată această dezbatere despre AI pune, de fapt, la îndoială un concept fundamental: cum definim scopul educației universitare? Dacă rolul clar al acestora este de a pregăti individul pentru integrare optimă pe piața muncii și eficiență la job, atunci polemica se rezumă simplu în câteva cuvinte: „da, dezvoltarea abilităților de utilizare a inteligenței artificiale este crucială”. În curând, toate domeniile de muncă vor asimila într-o anumită proporție AI-ul.

Dacă, însă, universitatea este văzută ca o instituție destinată acumulării de cunoștințe în mod absolut, atunci problema integrității academice devine mai dificil de navigat. AI-ul în procesul educațional nu reprezintă doar un semn de întrebare, ci și un catalizator al schimbării ce contestă anumite concepte fundamentale bine integrate în structura academicului.

Redefinirea competențelor care contează cu adevărat pare primul pas către un acord în legătură cu etica inteligenței artificiale. În definitiv, în acest context, cel mai relevant pare pericolul ca instituțiile să nu se adapteze îndeajuns de repede la cerințele unei lumi din ce în ce mai automatizate.