Țiriac despre creditul Ioanei Băsescu: "Numele este un brand"
Omul de afaceri Ion Țiriac a afirmat, în contextul unei discuții privind împrumutul luat de la CEC de Ioana Băsescu, că ar aproba într-o singură zi un credit solicitantului care prezintă date despre salariu, bunuri și garanții, adăugând, totodată, că și numele este un brand.
“Eu am o problemă cu creditele. Nu-s destul de deștept să lucrez cu banii băncilor. Întotdeauna când am un credit, îmi stă în spate. Eu și la imobiliarele pe care le am astăzi, am plătit tot înapoi”, a declarat Țiriac la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică de ProTV, în contextul unor întrebări privind condițiile în care a fost obținut creditul de fiica președintelui.
El a adăugat că ar da un credit în 24 de ore dacă ar avea datele despre salariul, bunurile și garanțiile solicitantului.
“Dacă Băsescu nu poate să garanteze un credit, atunci cine-l garantează? (…) Când vorbesc de Băsescu, nu vorbesc de președinte, vorbesc de cineva din familie. Încă o dată, nu puteți să-i tăiați pe toți, să le tăiați gâtul, numai pentru că fac parte dintr-o familie de președinte sau de prim-ministru sau de altceva. Lăsați-i să-și facă și ăștia treburile. Au avut un beneficiu numai din numele ăsta? Păi am eu beneficiu, din numele Țiriac, dacă puteți să credeți. Pe peste tot în Europa și chiar în Statele Unite. Faptul că mă cheamă Țiriac este un mare beneficiu și că până în ziua de azi nu datorez nimănui nimic, n-am furat, n-am făcut nimic. Numele îți spune brand-ul. Este un brand. Deci eu nu-i bag de vină nici, mi se pare domnișoarei Băsescu, una din fiicele dumnealui. De ce nu? N-a furat banii nimeni”, a mai spus Țiriac.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro