Home Actualitate Tiparnița de bani a SUA se pregătește să...
Actualitate

Tiparnița de bani a SUA se pregătește să ia o pauză

Președintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen, a justificat reducerea în continuare a ritmului lunar al cumpărărilor de obligațiuni de către instituție cu încă 10 mld. dolari, la 35 mld. dolari începând din iulie, afirmând că activitatea economică "și-a revenit în ultimele luni".

Tiparnița de bani a SUA se pregătește să ia o pauză
Tiparnița de bani a SUA se pregătește să ia o pauză · Foto: Business Magazin

Este a cincea reducere progresivă din decembrie încoace a programului de relaxare monetară cantitativă derulat de Fed, reducere care, dacă va continua în același ritm, se va încheia complet în toamnă. Rezerva Federală a început să scadă cu câte 10 mld. dolari lunar ritmul cumpărărilor de obligațiuni din decembrie 2013 de la nivelul inițial de 85 mld. dolari, cu scopul de a dezobișnui de stimulentul monetar economia americană și mai ales piețele financiare, care au beneficiat aproape constant de programe de relaxare monetară cantitativă din 2008 încoace. Rezultatul concret al acestor programe a fost că totalul activelor deținute de Fed s-a umflat de la mai puțin de 1.000 mld. dolari în 2008 la peste 4.000 mld. dolari în prezent, iar indicii bursieri au bătut record după record – indicele Dow Jones, de pildă, a crescut numai anul trecut cu 26%, cea mai mare creștere în 18 ani.

Yellen a precizat însă că ratele dobânzilor vor rămâne aproape de zero “pentru o perioadă considerabilă” și după încheierea programului de cumpărări de obligațiuni, în funcție de evoluția economiei. În privința inflației, estimările Fed sunt că aceasta va rămâne la 2% sau sub ținta de 2% până la finele lui 2016, în paralel cu o creștere a economiei pe parcursul lui 2015 spre 3-3,2%, față de 2,2% în acest an, și cu o ameliorare treptată a condițiilor de pe piața muncii.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună