„Tinerii din generația Z nu vor să muncească”
Scriu aceste rânduri pentru că fac parte din generația Z și pentru că de doi ani de zile aud (prea) des „Tinerii din generația Z nu vor să muncească”, când e mai degrabă „Tinerii din generația Z nu vor să…
Scriu aceste rânduri pentru că fac parte din generația Z și pentru că de doi ani de zile aud (prea) des „Tinerii din generația Z nu vor să muncească”, când e mai degrabă „Tinerii din generația Z nu vor să muncească acolo unde sunt prost plătiți, subapreciați și valorile companiei nu sunt aceleași cu ale lor”.
Când încercam să îmi găsesc un loc de muncă în vara anului 2021, România abia ieșea din pandemie, dar s-a sincronizat fix cu terminarea anilor de licență pentru mine. Încercam să îmi găsesc un job abia atunci pentru că pandemia începuse fix când eu eram în anul II de facultate și, după cum se știe, toate angajările au fost puse pe pauză timp de doi ani din cauza COVID-19. Proaspăt absolventă și cu speranțe mari, eu credeam că e cam 90% imposibil să nu fiu angajată rapid – mai ales că aveam o diplomă de licență, plus câteva voluntariate la activ. Deci vă imaginați surpriză pentru mine când din iulie până în decembrie 2021 abia dacă am fost chemată la 3-4 interviuri – toate fără succes pentru că, ghiciți ce, nu aveam experiență – experiență care nu îmi este încă nici acum clar cum ar fi trebuit obținută având în vedere pandemia. O altă surpriză era cât de puțin conta de fapt facultatea în tot procesul angajării – nu era deloc considerată experiență, ca în alte țări, iar mulți anagajatori abia dacă luau în calcul diploma de licență. Am reușit iau un interviu și să încep procesul de angajare abia opt luni mai târziu. Și în situația asta și-au început majoritatea celor din generatia Z experienția cu piața muncii.
Situația de pe piața muncii e acum, mai mult sau mai puțin, asemănătoare cu cea din 2021-2022, când abia ieșeam din pandemie. Și acum e foarte greu să îți găsești sau să îți schimbi locul de muncă, dar din cu totul și cu totul alte motive. Multe companii au renunțat la ideea de a face noi angajări, mai ales în contextul economic și geopolitic tensionat în care ne aflăm. Într-o activare de la începutul anului universitar 2024-2025 pe care am avut-o cu Ziarul Financiar, aproape toți tinerii cu care am vorbit ne-au spus că principala problemă de care se lovesc e să își găsească un loc de muncă unde se acceptă faptul că nu au experiență. A doua problemă erau chiriile mult prea scumpe.
„Nu își mai doresc să muncească, vor să facă banii mult mai ușor, se feresc de muncă, oarecum”; „Generația Z are cerințe salariale mai mari decât competențele”; „O generație care nu știe să lucreze. Munca înseamnă efort, iar efortul doare” sunt doar câteva dintre frazele pe care le-am văzut anul acesta prin diverse articole, toate dezbătând pretențiile tinerilor la locul de muncă. Nu vreau să fac o generalizare (pentru că, evident, sunt și câteva articole care laudă această generație pentru felul în care se impune și își alege jobul), dar și piața muncii este în acest moment ușor ostilă față de generația Z tot din motivul cerințelor cu care aceștia vin la interviu. Potrivit Resume Builder, 31% dintre manageri susțin că evită angajarea unei persoane din generația Z în locul unei persoane mai în vârstă. Managerii de recrutare spun că, în timpul procesului de angajare, membrii generației Z cer prea mulți bani (42%), nu au abilități de comunicare (39%) și nu par implicați (33%).
O parte din societate a pus eticheta de „leneși” pe această generatie și se vorbește de multe ori în spațiul public despre faptul că atunci când vor să se angajeze nu știu nimic (sau, în orice caz, prea puține), dar au multe cerințe. Totuși, asta are foarte puțin de-a face cu lenea și totul de-a face cu starea lumii în care trăim.
Trebuie să recunoaștem că lumea în care trăim nu prea încurajează o viață plină de bucurie și motivație. Personal, la 25 de ani am trecut printr-o criză economică (în 2008), am asistat la proteste care au avut un impact important asupra întregii țări (pentru Roșia Montană, Colectiv), 3 ani de pandemie de COVID-19, din 2022 avem un război care se desfășoară lângă noi și pe ecranele noastre (Ucraina – Rusia), iar recent a fost anulat turul 2 al alegerilor prezidențiale din cauza neregularităților din procesul electoral, ceea ce a scăzut și mai mult încrederea generației noastre în clasa politică. Fiecare an pare să concureze cu precedentul în a livra cât mai multă nesiguranță – și atunci, chiar e atât de greu de înțeles de ce suntem deja epuizați? Și aici cu siguranță nu e vorba doar de generația noastră.
Da, vrem salarii mari. Dedicarea și randamentul vin doar după ce acoperi nevoile de bază. Sunt încă foarte multe salarii entry-level sub 3.500 de lei, iar coșul „minim de trai” nu înseamnă viață decentă, ci doar supraviețuire. Conform platformei online numbeo.com, costurile lunare estimate pentru o persoană singură sunt de 2.988 de lei, fără costul unei potențiale chirii. Chiriile în marile orașe sunt de cel puțin 250 de euro și nici măcar nu se poate spune despre garsoniere că arată „decent”. Undeva la 100 de euro sunt și întreținerea și facturile. Și atunci cum se poate mulțumi un tânăr cu 3.500 de lei ca salariu? Cum își poate permite să plece din casa părinților și să se mute singur (pentru că și acesta e un hot topic despre gen Z – faptul că majoritatea încă locuiesc cu părinții – dar asta nu are nimic de-a face cu faptul că sunt prea „comozi” / „leneși” ci cu faptul că nu își permit să platească o chirie)? Cum poate să își îndeplinească și dorințele cu acești bani? Cum să meargă în vacanțe? Sunt întrebări serioase pe care și le pun toți din această generație, vă asigur.
Și da, vrem să lucrăm în companii cu ale căror principii și valori suntem de acord. În societatea capitalistă, unde profitul e cel mai important, de ce să nu cerem și noi ceva înapoi? De ce să nu le cerem companiilor respect față de angajați, de societatea în care trăim, de mediu? E cumva atât de grav că ne dorim ca valorile noastre să se regăsească în corporații? Sau că vrem să lucrăm opt ore pe zi și apoi să ne putem trăi viața departe de mailuri și ședințe? Înseamnă asta că ne „ferim de muncă” sau doar că ne respectăm timpul nostru liber?
Oana Ioniță este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, După Afaceri Premium