Tineri Manageri de top 2018: Raluca Brebeanu-Motoca, digital manager, Immochan România
S-a alăturat echipei Immochan în martie 2016, în cadrul departamentului 10xClient – un departament nou, centrat pe a cunoaște, înțelege și mulțumi clientul. „Rolul meu a fost de coordonator al ecosistemului digital B2C, pentru a asigura satisfacția clientului: social media,…
S-a alăturat echipei Immochan în martie 2016, în cadrul departamentului 10xClient – un departament nou, centrat pe a cunoaște, înțelege și mulțumi clientul. „Rolul meu a fost de coordonator al ecosistemului digital B2C, pentru a asigura satisfacția clientului: social media, platforme web, aplicații digitale interactive, parteneriate cu influenceri din comunitățile Immochan și lansarea de noi soluții și servicii digitale în cele 23 de centre comerciale din țară”.
Ulterior, în 2017, a devenit responsabilă de coordonarea proiectului de inovație și transformare digitală a companiei, la nivel internațional, cu impact asupra celor 400 de centre comerciale din cele 12 țări în care e prezent Immochan. Timp de șase luni, a lucrat cu peste 40 de colegi din Franța, Portugalia, Spania, Italia și Ungaria pentru a trasa parcursul clienților din centrele Immochan și a construi servicii digitale pentru nevoile lor. O parte din aceste servicii au fost testate și ulterior implementate în mai multe țări din grup.
De la începutul acestui an, alături de o echipă formată din peste 20 de colaboratori externi din companii digitale partenere, construiește ecosistemul digital Immochan, cu focus pe nevoile clientului intern și cele ale partenerilor companiei, retailerii.
Animată de pasiunea pentru tehnologie, povestește Raluca Motoca, primii pași în business i-a făcut chiar în timpul facultății, în 2013, când s-a alăturat echipei Internet & Mobile World, coordonând parteneriatele B2B ale evenimentului (cea mai mare expo-conferință de digital și IT de la acea vreme).
Ulterior, a preluat rolul de product manager pentru soluții de afișaj digital în cadrul Samsung România. După absolvirea Facultății de Relații Economice Internaționale (ASE), s-a alăturat programului internațional Chartered Institute of Marketing (în parteneriat cu Oxford College of Marketing). Pe termen lung, Raluca Motoca se vede implicată „în proiecte care să aibă mereu același punct de început: clientul. Alături de oameni pasionați care să provoace constant statu-quo-ul. Cu o implicare din ce în ce mai mare în comunitate și în proiecte în care cred (educație nonformală, colaborare). Din ce în ce mai aproape de tehnologie și inovație, folosite etic, pentru a răspunde nevoilor clientului”.
26 de ani
digital manager
Immochan România
Mai multe astfel de povești au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediție.