Tineri manageri de top 2018: George Precup, director general, E.ON Servicii Clienți
George Precup deține, de anul trecut, funcția de director general al companiei E.ON Servicii Clienți, parte a grupului E.ON. Aceasta este responsabilă de activitățile de facturare și încasare, de relaționarea cu clienții, precum și de soluționarea cererilor și sesizărilor primite…
George Precup deține, de anul trecut, funcția de director general al companiei E.ON Servicii Clienți, parte a grupului E.ON. Aceasta este responsabilă de activitățile de facturare și încasare, de relaționarea cu clienții, precum și de soluționarea cererilor și sesizărilor primite din partea acestora. E.ON Servicii Clienți are aproximativ 500 de angajați și gestionează un portofoliu de peste 3 milioane de clienți.
George Precup a absolvit Facultatea de Științe și Litere, specializarea Istorie și Limba Engleză, în 2000 și Facultatea de Științe Economice, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, în 2005, la Universitatea Petru Maior din Târgu-Mureș. În perioada 2006-2010 a fost managerul proiectului de implementare a unui nou sistem de facturare și gestiune a clienților, E.ON fiind una dintre primele companii din România care au implementat sistemul SAP.
În 2010 a preluat rolul de director adjunct al diviziei vânzări clienți business și rezidențiali la E.ON Energie România; în 2013, odată cu înființarea companiei E.ON Servicii Clienți, a fost cooptat în echipa de management, inițial ca director general adjunct, apoi ca director general. Printre cele mai dificile momente din cariera sa de până acum se află închiderea financiară după prima lună de funcționare a noului sistem de facturare, în toamna lui 2006: „Am descoperit o eroare care a blocat o mare parte din datele financiare”. Sistemul gestiona aproximativ 90% din veniturile companiei, iar presiunea era, potrivit lui, imensă. „Am adunat toată echipa, colegi și consultanți, ne-am închis trei zile și trei nopți într-o încăpere și nu a plecat nimeni până când nu am găsit eroarea și am refăcut transferul.”
În ceea ce privește planurile sale pe termen lung, spune: „Toate lucrurile din jurul nostru au o dinamică accelerată, ceea ce face dificilă o predicție exactă. Mi-aș dori în schimb ca peste zece ani să am aceeași dorință de căutare, de învățare și să stăpânesc tot mai bine secretele care compun echilibrul nostru în viață”.
40 de ani
director general
E.ON Servicii Clienți
Mai multe astfel de povești au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediție.