Tineri manageri de top 2018: Florin Ștefan, director de operațiuni, divizia application development, Stefanini România
In calitate de director de operațiuni în cadrul diviziei Applications Development, Florin Ștefan este responsabil de gestionarea resurselor umane, tehnice, materiale, financiare și informaționale, în concordanță cu politica și strategia companiei. El coordonează activitatea din două centre de livrare -…
In calitate de director de operațiuni în cadrul diviziei Applications Development, Florin Ștefan este responsabil de gestionarea resurselor umane, tehnice, materiale, financiare și informaționale, în concordanță cu politica și strategia companiei. El coordonează activitatea din două centre de livrare – România și Moldova – pe toate liniile de business și este responsabil de implementarea strategiei la nivelul unit-ului de aplicații în concordanță cu strategia generală a companiei. Din această postură el are în subordine 341 de angajați.
„În ultimii cinci ani ne-am bucurat de o creștere continuă a veniturilor și a profitabilității. În plus, ne-am extins portofoliul de servicii cu oferte noi”, spune Florin Ștefan, care menționează deschiderea centrului din Moldova anul trecut, dar și crearea unui centru de inovație specializat în tehnologii software precum blockchain, realitate augmentată și soluții cognitive.
Florin Ștefan ocupă rolul actual din martie 2018 și anterior a lucrat tot în cadrul Stefanini, pe pozițiile de line manager și senior information technology project manager. „Cu siguranță, promovarea către alte poziții în cadrul companiei a venit cu responsabilități și provocări diferite, motivându-mă să îmi dezvolt abilitățile profesionale pentru specificul fiecărui job în parte”, spune el.
Momentul dificil pentru Florin Ștefan a avut loc chiar la începutul carierei, când fusese admis la master, iar angajatorul de la vremea respectivă l-a concediat. Perioada de instabilitate nu a durat mult deoarece a primit alte două oferte de muncă. „Poate sună ciudat, dar cred că toată lumea ar trebui să experimenteze situația în care este dat afară de la locul de muncă. Asta pentru că, după părerea mea, un astfel de moment îți oferă o perspectivă complet diferită, pe care ți-ar fi dificil să o întâlnești în alte situații.”
37 de ani
Director de operațiuni, divizia application development
Stefanini Romania
Mai multe astfel de povești au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediție.