Home Actualitate Tineri Manageri de top 2018: Bogdan Bade...
Actualitate

Tineri Manageri de top 2018: Bogdan Badea, CEO, eJobs România

De la 1 martie 2018, Bogdan Badea conduce eJobs, coordonând activitatea a 85 de oameni. Întrebat depre responsabilitățile sale, el spune: „Dacă răspunsul ar trebui să se limiteze la două cuvinte, aș spune «de toate». Și asta pentru că, atunci…

Tineri Manageri de top 2018: Bogdan Badea, CEO, eJobs România
Tineri Manageri de top 2018: Bogdan Badea, CEO, eJobs România · Foto: Business Magazin

De la 1 martie 2018, Bogdan Badea conduce eJobs, coordonând activitatea a 85 de oameni. Întrebat depre responsabilitățile sale, el spune: „Dacă răspunsul ar trebui să se limiteze la două cuvinte, aș spune «de toate». Și asta pentru că, atunci când conduci o companie, este imposibil să nu te implici în toate zonele de activitate. Fără a fi o victimă a micromanagementului, pe care îl consider profund nociv pentru sănătatea unei companii și a unei echipe, mă număr printre managerii care sunt direct implicați și la curent cu mai toate proiectele interne. Și îi încurajez și pe colegii mei să facă la fel și să aibă o abordare și o viziune cât mai antreprenoriale”. Dincolo de asta, însă, la nivel macro, principalele atribuții pe care le are sunt legate de dezvoltarea businessului eJobs România, care se ramifică de la an la an cu proiecte și divizii noi, compatibile cu nevoile în permanentă schimbare ale pieței.

eJobs România deține astăzi mai mult de jumătate din piața de profil, nu doar din perspectiva cifrelor financiare, ci și în ceea ce privește numărul de candidați activi pe platformă (aproape 4 milioane) și de anunțuri de joburi postate (aproape 40.000 în orice moment).
Absolvent al Facultății de Cibernetică (ASE), al unui master în comunicare la SNSPA și al unui alt master de corporate finance (ASE), Bogdan Badea are un parcurs profesional care include cinci companii – Procter & Gamble, Smartree România, Accace România, E&Y și eJobs. În toate a avut poziții de management, iar în două dintre ele a ajuns pe cea mai înaltă treaptă ierarhică. „Fiecare schimbare pe care am făcut-o în carieră m-a ajutat să cresc și să descopăr noi lucruri despre mine, ca profesionist, dar și ca om, iar acum mă bucur că am ajuns într-un punct de maturitate profesională în care pot să pun în valoare toată experiența pe care am acumulat-o în ultimii ani.”

Despre cel mai dificil moment din carieră spune că la un moment dat a ales să revină într-o companie de unde plecase cu trei ani înainte. „La prima vedere, părea un pas în spate, dar acum, privind în urmă, se dovedește că a fost o alegere foarte bună. În ciuda faptului că viața noastră cotidiană, de la birou, înseamnă multe cifre, calcule, predicții și strategii, de multe ori intuiția le poate înlocui pe toate la un loc și determină schimbări la 180 de grade. Din fericire, unele sunt de foarte bun augur.” Despre viitor, Bogdan Badea spune, hotărât, că „este digital. Și când spun asta nu mă gândesc neapărat la ce se va întâmpla peste 10 ani, ci la ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare sau peste o lună. De aceea, cu siguranță mă văd tot într-un business digital, fie din postura de angajat, fie din cea de antreprenor”. 

34 de ani  
CEO  
eJobs Romania

Mai multe astfel de povești au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediție.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună