Timpul timpului

Răbdarea și conștientizarea sunt concepte despre care nu ne învață nimeni niciodată și nici nu prea ne prindem ce și cum ar trebui să învățăm despre ele. Învățăm graba, presiunea, urgența, prioritizarea, acțiunea, obiectivele, eficiența.

Nu mă gândesc la excese de spiritualitate sau la meditații în gașcă la locul de muncă, ci la curajul de a fi conștienți în permanență că nu știm nimic dinainte. Orice interpretăm, conotăm sau opinăm stă sub semnul unei mari incertitudini, iar noi putem doar acționa și reacționa în funcție de cum se întâmplă lucrurile. Deși este valorizată aproape inflaționist, proactivitatea poate fi uneori dăunătoare. Graba de a clarifica lucrurile este uneori o astfel de proactivitate dăunătoare.

Deși nu este nimic mai dureros decât este răbdarea în situațiile conflictuale, aceste situații, depășite cu răbdare, ne îmbogățesc viața cum nimic altceva nu o poate îmbogăți. Dar câți dintre noi avem această disponibilitate? Câți dintre noi putem face față incertitudinii? Mulți dintre cei care au frica de zborul cu avionul, când conștientizează că stând pe loc sunt într-o viteză înspăimântător de mare, simt o relaxare și zborul cu avionul nu mai este chiar atât de neplăcut. La fel este și cu incertitudinea: este de fapt cea mai mare certitudine posibilă.

De ce ne-ar fi atât de frică de ea?
Zâmbesc gândindu-mă cum ar fi un curs despre răbdare și despre conștientizare pentru o echipă de top management. Îmi imaginez chipurile lor atunci când li s-ar anunța obiectivele: la sfârșitul acestul program veți ști cum să definiți răbdarea și conștientizarea și care sunt comportamentele asociate lor, le veți practica începând de acum și la final veți avea toată răbdarea de care este nevoie pentru a-i învăța răbdarea și conștientizarea pe cei din jurul vostru începând din primul moment în care veți întâni pe cineva.

Probabil imediat după acest moment totul s-ar transforma într-un mare curs despre nerăbdare. “Cât durează să învăț să am răbdare?”, ar fi probabil cea mai mare curiozitate a participanților. Mai corect ar fi însă să ne întrebăm: “Care sunt acele experiențe de care am nevoie și cum le pot identifica astfel încât să devin o persoană mai răbdătoare? Câte astfel de experiențe mă pot face o persoană mai răbdătoare?”.

În viteza lumii în care trăim avem habar despre tot, însă nu ne mai rămâne și timp de pus în practică tot ce știm. Simplul fapt că știm despre existența unui concept ne face să spunem repede că știm despre ce este vorba ca și cum am avut deja și experiența trăirii personale a acelui concept. De la a ști că binele este bine până a avea binele în sistemul de valori e un drum la fel de lung ca acela care va dura până când se vor inventa injecțiile cu cărți. Însă este mai simplu ca imediat ce auzim că binele este bine să spunem că asta este un truism. Și, în loc ca de aici să pornească o discuție, ea se încheie.

Răbdarea nu este despre pasivitate, ci despre vigilență și agerime. A avea răbdare nu înseamnă că așteptăm să se întâmple ceva, ci că suntem lucizi în legătură cu lucrurile care se întâmplă. Conștientizarea nu este despre a ști ceva despre noi, ci despre a alege să facem ceva în legătură cu lucrurile pe care le știm despre noi. “Sunt o fire irascibilă, știu asta despre mine, dar așa sunt eu!” – este o încăpățânare, nu o conștientizare.

Dacă proactivitatea stă în responsabilitatea noastră, răbdarea de a vedea limpede cum se aliniază cei din jurul nostru devine timp câștigat. În febra proactivității cel mai adesea uităm care este ritmul celor din jurul nostru, uităm că dacă ei ar fi avut același ritm pe care noi îl avem, probabil ar fi fost ei generatorii de proactivitate. Nu ținem cont de faptul că timpul acordat fiecărui om atunci când omul are nevoie de acel timp este cel mai mare câștig reciproc. Timpul pe care ni-l acordăm nouă înșine este cel mai mare dar posibil, este poate unica șansă de a descoperi la timp timpul timpului nostru.

IULIANA STAN (OD & leadership consultant și director general al Human Synergistics România)