În timp ce mare parte din administrația publică lucrează homework pe salarii neatinse, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, sectorul privat se închide, trimite oameni în șomaj, pe salarii m

În timp ce marea majoritate a sectorului bugetar o freacă “ homework”/ “telework”/ “remote work”, păstrându-și veniturile intacte, sectorul privat este, iarăși, pus la zid prin trimiterea în șomaj tehnic, pe salarii diminuate și plafonate. Se impune demararea unei reforme profunde în toată administrația publică pentru a o eficientiza și pentru a scoate bugetul de sub starea  asediu

Recentele măsuri adoptate de guvern(OUG 29/2020 publicată în Monitorul Oficial nr.230 din data de 21 martie 2020) pentru susținerea mediului de afaceri, în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus, au pus, din nou, în evidență disprețul  în care  guveranții tratează angajații din mediul privat . Prin această ordonață  guvernanții dău o lovitură consistentă raționalități și echilibrului, tratându-și diferit cetățenii.

    Atât președintele  Iohannis cât și  premierul au folosit în expozeul argumentativ al actului normativ cuvântul , de altfel nobil, solidaritate.

    Să vedem ce înseamnă solidaritate în acest context complex al crizei.

    Prin această ordonanță se precizează că cei care  pleacă în somaj tehnic vor beneficia de 75%  din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul brut pe economie. Adică undeva pe la 2400 lei.

    Dar ce facem cu cei care aveau salarii de 10.000-20.000 lei. Le sugerăm să mai strangă puțin cureau cum ne învăța cineva înainte de decembrie 1989.

    Ia să vedem ce se întâmplă în mediul bugetar în această perioadă  de criză.Nimic.

Mare parte din administrație lucrează (!?) “homework” pe salarii neatinse, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

   Același buget trebuie să plătească pentru angajatul din mediul privat maxim 2400 lei, iar pentru cel de la stat, fără număr, conform doctrinei mantrice “ Noi dăm “ a  celor aflați la butoane.

   Dar cu solidaritatea cum ramâne ? Este criza , dar hai s-o suporte în același fel ambele entitați: privată și de stat.

  Adică  privatul care primește  maxim 2400 lei trebuie să fie solidar cu directorul de la nu-știu-ce instituție, plantat acolo de “influencerii” lui politici,  care la un salariu de 20.000 lei mai are și spor de calculator(și Solitair-ul este pe calculator, sic!) de 15 %.

   Pai 15% din 20.000 este cam cât primește privatul în perioada șomajului tehnic.Halal solidaritate !

 Această mărinimie bugetară are loc într-un context total nefavorabil. Bugetul este  pe drumul cimitirului, este praf si pulbere, iar cifrele despre deficit sunt dărâmătoare. Are găuri mai multe decât un svaițer elvețian de calitate, încât nici Dunlop și Michellin, la un loc, n-ar putea să-l peticească.

Intreaga clasă politică calată,  în exclusivitate, numai pe rentă a trolat bugetul de stat, iar economiei i-a distrus imunitatea.

    Parcă vorbeați, cândva, de un guvern al tuturor românilor !

   Vrem egalitate, dar nu pentru căței, spunea Grigore Alexandrescu…în fabula “Câinele și cățelul”….Probabil această fabulă i-a inspirat și pe autorii actului normativ !

 Dar mai apare o problemă,pentru că tot suntem la capitolul fabule,  furnica(privată) s-a cam săturat să întrețină greierul(bugetar).

Iată că în acestă perioadă deosebit de  grea fragilizatul sector privat mai primește o lovitură de imagine-“tot mai bine e la stat”. Nici criza nu-l atinge, statul este patronul ideal. Seducatorul sector de stat intră în criză și mai intărit ca oricând. Premiumizarea  pe timp de criza a bugetarilor, prin menținerea avantajelor, constituie un afront pentru toti angajații din mediul privat. 

Dacă se vorbește de democratizarea virusului-oricine poate să-l ia, atunci să vorbim și de egalitate în fața crizei. Nu pentru unul mumă, iar pentru altul ciumă( cam neinspirată zicala pentru aceste vremuri).

Coronavirusul a  adus discriminări și mai mari pe piața veniturilor între cele două sectoare de activitate, cel privat fiind plafonat iar cel de stat menținăndu-și salba de avantaje. Fiecare cu angajatorul lui, după cum și la ales, puncta ironic un beneficiar al multor avanataje nemeritate.

Mulți au crezut că aceast pandemie generatore de criză economică va scrie  epitaful dezmățului bugetar, dar s-au înșelat amarnic.

Administrația publică cazează acum aproximativ 1,2 milioane de angajați, după unele păreri ar fi necesari cam 800.000  de lucrători(da, lucrători).

Criza aceasta este un prilej de porni o retructurare masivă a administrației publice astfel încât să rămână “on board”  doar cei care-și fac treaba la nivel de Oscar, iar cei cu atitudine de Divă, aroganți și nazuroși  să părăsească corabia.

Când ai un buzunar rupt nu mai bagi bani în el, ci îl coși.

Ar fi un eveniment de pedigree pentru actuala putere, dacă  ar avea curajul să pună piciorul în prag și să restructureze întreaga administrație publică. Sprijinul opiniei publice există la niveluri maxime. Lucrătorii din această structură sunt invidiați la cele mai înalte cote pentru nivelul înalt al salarizării, în contradicție cu nivelul scăzut de muncă și, nu în ultimul rând, cu nivelul redus de școlarizare, mulți fiind doar cursanți ai Școlilor  de Vară.

Motivația restructurării, pe langă suprapopularea structurii,  constă și în faptul că livrabilul bugetar este de slabă calitate, atârnând ca un lest de gâtul întregii societăți.

Este deosebit de riscant pentru Romania să faca surfing pe creasta valului în plină criză coronavirus acompaniată de o administrație publică hedonistă si necreativă, intrată în sevrajul lui ”more money“, mulți dintre componentii acesteia fiind sedați cu bani publici la nivel de black belt.

Cu o administrație publică cladită pe principii fanariote, pe  clanuri, familii  și pe relații amoroase, având ca exponent pe “Mister Solitaire”,   nu se poate depăși criza actuală.

Și, înainte de a da save, m-am gândit la o propunere de restructurare a administrației publice după modelul lui Jack Welch(decedat de curând), fost presedinte la GE. A fundamentat conceptul de “curba vitalității” pentru a  defini procesul de restructurare din firmă: grupul A, 20% din angajați care pun lucrurile în mișcare, fiind indispensabili firmei, grupul B, 70% , esențiali în ceea ce privește bunul mers al lucrurilor, gata oricând să se alăture grupului A, și grupul C, 10% din angajați, neimplicați în rezolvarea problemelor,  care trebuie să plece. Această “curbă a vitalității” aplicată cațiva ani consecutivi va  elimina toți dobrinii, șmecherii și învârtiții de duzină  din administrație.

Este momentul ca și în sectorul de stat să  se dea competenței podiumul de mult pierdut, deteriorat grav  de la an la an.

Băcanu Gheorghe este șef serviciu la o companie privată din domeniul auto.