Home Actualitate Tesla trece de la automobile la o băutur...
Actualitate

Tesla trece de la automobile la o băuturi alcoolice. Ce marcă vrea să înregistreze

Compania producătoare de automobile electrice Tesla a trimis recent U.S. Patent and Trademark Office o solicitare de înregistrare a mărcii Teslaquila, descrisă drept o băutură alcoolică produsă din agave, pe care compania urmează să o producă.

Directorul executiv al companiei Elon Musk a transmis un mesaj pe Twitter în care afirmă că marca va apărea în curând, postând și o fotografie cu sticla produsului. Inițial a făcut un anunț care a părut o păcăleală, așa cum a fost și cel în care Musk anunța falimentul companiei, în care anunța că a fost găsit mort, într-o Tesla 3, înconjurat de sticle de Teslaquila.

Elon Musk a acceptat, recent, să demisioneze din funcția de președinte al companiei Tesla și să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autoritățile de reglementare din Statele Unite.

Comisia pentru Garanții și Tranzacții financiare (SEC) l-a acționat în judecată pe Elon Musk sub acuzația că a indus în eroare investitorii. Procesul a fost intentat după ce Elon Musk a transmis prin Twitter pe 7 august că a obținut fondurile necesare pentru delistarea de la bursă a companiei Tesla și trecerea acesteia sub control privat prin cumpărarea în cadrul unei tranzacții de 420 de dolari pe acțiune, un anunț care a generat confuzie și a condus la creșterea valorii firmei pe piața bursieră. Însă Comisia pentru Garanții și Tranzacții financiare afirmă că Elon Musk de fapt nu obținuse fondurile necesare.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună