Home Actualitate Tesla cade de pe podium. Producătorii au...
Actualitate

Tesla cade de pe podium. Producătorii auto chinezi au ajuns la o cotă record de 12,8% din piața europeană a vehiculelor electrice în luna noiembrie. Tarifele vamale nu i-au oprit pe chinezi să livreze, mai mult, aceștia au absorbit aproape toate costurile adiționale

Producătorii auto chinezi au ajuns la o cotă record de 12,8% din piața europeană a vehiculelor electrice în luna noiembrie, consolidând câștigurile obținute pe parcursul acestui an, în pofida tarifelor vamale impuse de Uniunea Europeană, arată datele publicate de firma…

Tesla cade de pe podium. Producătorii auto chinezi au ajuns la o cotă record de 12,8% din piața europeană a vehiculelor electrice în luna noiembrie. Tarifele vamale nu i-au oprit pe chinezi să livreze, mai mult, aceștia au absorbit aproape toate costurile adiționale
Tesla cade de pe podium. Producătorii auto chinezi au ajuns la o cotă record de 12,8% din piața europeană a vehiculelor electrice în luna noiembrie. Tarifele vamale nu i-au oprit pe chinezi să livreze, mai mult, aceștia au absorbit aproape toate costurile adiționale · Foto: Business Magazin

Producătorii auto chinezi au ajuns la o cotă record de 12,8% din piața europeană a vehiculelor electrice în luna noiembrie, consolidând câștigurile obținute pe parcursul acestui an, în pofida tarifelor vamale impuse de Uniunea Europeană, arată datele publicate de firma de cercetare Dataforce.

Creșterea este vizibilă și în segmentul autoturismelor hibride, unde mărcile chineze și-au reluat avansul, depășind 13% din piață la nivelul Uniunii Europene, al statelor EFTA și al Regatului Unit. Evoluția confirmă ofensiva tot mai agresivă a constructorilor din China pe piața auto europeană.

Expansiunea este condusă de grupuri consacrate precum BYD și SAIC Motor, dar și de jucători mai noi, precum Chery Automobile și Zhejiang Leapmotor Technology, care și-au intensificat eforturile de penetrare a pieței europene în 2025. Supracapacitatea de producție din China a alimentat puternic exporturile, producătorii căutând o alternativă la războaiele de preț din piața internă.

În pofida taxelor suplimentare introduse de UE la finalul anului 2024 pentru vehiculele electrice fabricate în China, constructorii chinezi au absorbit, în mare parte, costurile adiționale. În paralel, aceștia s-au orientat spre segmente neafectate de noile tarife, precum modelele hibride, și spre piețe din afara UE, în special Marea Britanie.

Date separate furnizate de Jato Dynamics arată că, până în luna octombrie, vânzările europene de vehicule electrice ale Leapmotor au crescut cu peste 4.000%, evoluție susținută de parteneriatul strategic cu grupul Stellantis, proprietarul mărcilor Peugeot, Fiat și Opel.

De asemenea, marca Omoda a grupului Chery a înregistrat o creștere de aproximativ 1.100% a vânzărilor de vehicule electrice în aceeași perioadă.

Pe fondul avansului rapid al modelelor electrificate chinezești, constructorii europeni încearcă să țină pasul, în timp ce fac presiuni asupra autorităților pentru relaxarea calendarului de eliminare a vehiculelor cu motoare termice.

În acest context, oficialii UE au propus renunțarea la planul de interzicere a vânzărilor de mașini noi cu motoare cu combustie internă începând din 2035, într-o nouă încercare de a proteja una dintre cele mai importante industrii ale continentului de efectele unei tranziții energetice considerate prea abrupte.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună