Terorismul – un termen tot mai confuz

Instituțiile internaționale au propriile lor definiții. Statele lumii au și ele definițiile lor, astfel încât ceea ce e înfierat ca terorism într-o țară e elogiat ca mișcare de rezistență sau de eliberare într-alta.

Sintagma “război contra terorii”, lansată de președintele Statelor Unite imediat după tragedia din 11 septembrie 2001 – simplă retorică bombastică – urma să transforme lumea în iad.

La sfârșitul lui 2007, într-un editorial din Washington Post, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Carter, realiza o analiză necruțătoare, anticipând multe dintre nenorocirile cu care ne confruntăm astăzi:

”Așa-numitul război contra terorii a creat o cultură a fricii în America.

Ridicarea acestor trei cuvinte, de către administrația Bush, la rang de mantră națională, începând cu oribilele evenimente din 11 septembrie a avut un impact nefast asupra democrației americane, asupra psihicului Americii și asupra reputației Statelor Unite în lume. Folosirea acestei expresii ne-a subminat, de fapt, capacitatea de a ne confrunta eficient cu provocările reale ale unor fanatici ce folosesc terorismul împotriva noastră. Prejudiciul cauzat de aceste trei cuvinte – un caz clasic de rană autoprovocată – este infinit mai mare decât orice coșmar sălbatic întreținut de fanatici ai atacurilor din 11 septembrie, când complotau împotriva noastră în peșterile din îndepărtatul Afganistan. Sintagma în sine este lipsită de sens. Nu definește nici un context geografic și nici presupuși inamici.

Terorismul nu este un dușman, ci o tehnică de luptă, de intimidare politică prin uciderea unor neînarmați, non-combatanți (…). Lipsa de precizie a sintagmei a fost deliberat calculată de cei care au gândit-o. Referirea constantă la un război contra terorii a atins un singur obiectiv major: a stimulat apariția unei culturi a fricii. Teama obnubilează motivul, augmentează emoțiile și înlesnește manipularea  publicului de către politicieni demagogi. Decizia legată de războiul din Irak n-ar fi câștigat sprijinul Congresului fără legătura psihologică dintre șocul 9/11 și existența postulată a  armelor irakiene de distrugere în masă. Sprijinul pentru președintele Bush la alegerile din 2004 a fost, de asemenea, obținut în parte grație ideii că o națiune în război nu-și schimbă comandantul în mijlocul conflagrației.  Pericolul omniprezent dar imprecis a fost astfel canalizat în direcția unui tertip politic, prin recursul mobilizator la faptul de a fi în război”.

Cititi mai multe pe www.gandul.info