Teoria robinetului sau de ce nu se mai plătesc datorii de 500 de milioane de euro către companiile farmaceutice

Fără șampanie și cu un discurs acid. Așa l-a primit președintele Traian Băsescu pe noul ministru al sănătății, Ritli Ladislau, la depunerea jurământului: “Vreau să înțelegeți ceea ce precedesorul dumneavoastră nu a înțeles, că nu se pot da alți bani la sănătate până când nu închidem robinetele prin care se scurg bani de la sănătate, dar nu înspre bolnavi, ci înspre alte direcții.” Declarația venea într-un context extrem de tensionat, după ce președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Lucian Duță estima că fraudele din sistem ajung la circa 400 de milioane de euro pe an. Anchetele și un desfășurător clar al modului cum se cheltuiesc ilegal acești bani întârzie să apară. Blocarea plății arieratelor către companii, situate la jumătate de miliard de euro la finele anului 2010, până la închiderea scurgerilor din sistem, este soluția rapidă identificată de președintele Băsescu. Responsabilitatea nu cade așadar pe umerii celor care trebuie să supravegheze sistemul de comiterea fraudelor, ci tocmai pe cei care îl susțin suportând termene de plată tot mai lungi. Mai exact, măsura vine în contextul în care termenul de plată contractual este de 180 de zile pentru medicamentele compensate, însă în prezent doctoriile se plătesc de către casele de asigurări la 300-330 de zile. Jumătate din cele peste două miliarde de euro, valoarea pieței farmaceutice în 2010, provine din bugetul de stat. “Scopul scoaterii în fața publicului a dimensiunii fraudelor din sistemul sanitar este de fapt să ascundă faptul că sistemul este subfinanțat”, spune Ovidiu Buluc, președintele distribuitorului de medicamente Farmexim, cu afaceri de 200 de milioane de euro anul trecut. Șeful Farmexim constată că piața medicamentelor este una dintre cele mai stricte din România, câtă vreme prețul doctoriilor este reglementat de Ministerul Sănătății și se situează la minimul european, iar adaosurile comerciale sunt fixe. “De aici și până la marile robinete prin care se scurg bani e distanță lungă. Sunt probabil și niște scurgeri de bani, dar cât poate să reprezinte asta din total?”, se întreabă Buluc.

Distribuitorii spun că s-a atins limita suportabilității, întrucât unii furnizori nu acceptă plata la 300 de zile. În acest context, liniile de credit sunt cele prin care sunt suportate costurile cauzate de plata în avans cu impact semnificativ asupra profitabilității. În ce privește afacerea Farmexim, nivelul costurilor nu mai poate coborî. Restructurările au început în 2008, iar de atunci Buluc a concediat 50 de angajați din cei peste o mie ai companiei, a închis un depozit, a reconfigurat traseele mașinilor, iar cifra de afaceri a crescut cu 70% în doi ani și jumătate. “Criza ne-a învățat foarte multe lucruri: compania e mai suplă, produce mai bine, am tăiat toate costurile care nu erau necesare.” Nu și de la investiții: Farmexim a cheltuit un milion de euro pentru un nou depozit la Iași. În ce privește fluxul de lichidități, s-a schimbat și abordarea față de client, încasările crescând pe seama vânzării de volume tot mai mari.

După Buluc, nu criza a fost marea dilemă în industria farmaceutică, ci aceea că nu există dialog cu autoritățile și, mai mult, se vorbește pe un ton tot mai amenințător despre neplata datoriilor – “se discută foarte cinic despre fraude, în condițiile în care instrumentele de control sunt la autorități, iar totul este la vedere”. Iar întârzierile sunt de așa natură încât există rețete din lunile august și septembrie 2010 pe care casele de asigurări nu le-au primit spre decontare ca să evite creșterea deficitului bugetar. Totuși, spune Buluc, tendința de a blama zona farmaceutică se leagă de contactul medicamentelor cu statul, pentru că autoritățile nu își permit să compenseze la nivelul la care cere populația, iar pacienții au impresia că sănătatea este gratuită. Practic, deși banii colectați în prezent sunt de câteva ori mai mulți decât în 2000, de exemplu, se aude foarte des despre faptul că nu a crescut de cinci ori și calitatea serviciilor, însă consumul de medicamente este încă de trei ori mai mic față de Ungaria, Cehia sau Polonia.