Teoria ghionturilor în politicile guvernamentale și în servicii

Iată o carte care face parte din ceea ce aș numi volume recuperate, asta pentru că „Nudge“ a apărut în urmă cu opt ani, generând – este adevărat, nu singură – chiar o teorie a ghionturilor, valabilă în stiințele comportamentale, în politică și în economie. Principalul driver al teoriei a fost British Behaviourial Insights Team, sau Nudge Unit, organizație care a avut misiunea de a aplica teoria ghionturilor în politicile guvernamentale și în servicii, dar și să reducă cheltuielile bugetare din Marea Britanie. „Nudge“ a generat și un blog, activ între 2008 și 2011, și, cel mai important, a pus umărul la apariția economiei comportamentale.

Cartea este scrisă de Richard Thaler, economist și profesor de științe comportamentale în Chicago, și de Cass Sunstein, profesor de jurisprudență la Universitatea din Chicago (ultimul a făcut parte și din cabinetul președintelui Obama). Singura recomandare pe care o pot face este să citiți cartea, chiar dacă între data scrierii și cea a apariției în limba română lumea a primit câteva ghionturi serioase din partea crizei economice (care, de altfel, sunt analizate într-o oarecare măsură în carte, cel puțin criza imobiliară din 2007 – 2008). În esență, „Nudge“ dărâmă mitul lui homo economicus, care ia mereu cele mai bune decizii; homo sapiens, insul obișnuit, comite erori pentru că face tot felul de asocieri și este influențat și de contextul social. Sau, altfel spus, oamenii sunt neinformați, lipsiți de voință, inconsistenți și leneși, incapabili să reziste în fața tentațiilor de astăzi chiar dacă mâine ar fi recompensați. Și reacționează cumva aiurea: exemplul clasic, folosit în „Nudge“, este cel al muștelor pictate în centrul pisoarelor aflate în aeroportul din Amsterdam, care au îmbunătățit considerabil precizia utilizatorilor, dar și condițiile de igienă.

O istorioară care poate părea ușor trivială, dar care păstrează și ilustrează cât se poate de bine modul în care trebuie administrate ghionturile: păstrând libertatea alegerii, dar intervenind destul de ferm în actul alegerii, o formă de paternalism soft și destul de neintruziv. „Lăcomia și corupția au contribuit la declanșarea crizei, dar simpla slăbiciune a naturii umane a jucat și ea un rol esențial. Nu vom putea să ne apărăm de crize viitoare dacă spumegăm împotriva lăcomiei, a corupției și fărădelegii, fărăa  ne uita în oglindă și fără a înțelege efectele ptențial devastatoare ale raționalității limitate, ale problemelor de autocontrol și ale influențelor sociale“, ne avertizează Thaler și Sunstein, oamenii care vor să ne aducă aminte că suntem oameni și ne învață să trăim și să acceptăm asta.