Home Comerț Teodora Rădulescu, CEO, Bookster: 7+1 că...
Comerț

Teodora Rădulescu, CEO, Bookster: 7+1 cărți de la Bookster pentru o viață profesională de care să fii mulțumit

Dragă cititorule, Un citat care mi-a rămas în minte de la Warren Buffett spunea așa: „Ai prefera să fii cel mai bun iubit din lume, dar să creadă toți că ești cel mai prost iubit din lume? Sau să fii…

Teodora Rădulescu, CEO, Bookster: 7+1 cărți de la Bookster pentru o viață profesională de care să fii mulțumit
Teodora Rădulescu, CEO, Bookster: 7+1 cărți de la Bookster pentru o viață profesională de care să fii mulțumit · Foto: Business Magazin

Dragă cititorule,

Un citat care mi-a rămas în minte de la Warren Buffett spunea așa: „Ai prefera să fii cel mai bun iubit din lume, dar să creadă toți că ești cel mai prost iubit din lume? Sau să fii cel mai prost iubit din lume, dar să creadă toți că ești cel mai bun din lume?” Sigur că situația e dusă la extrem în exemplul din domeniul amoros, însă mesajul e la fel de puternic dacă îl folosim și în viața profesională. Cu alte cuvinte, oracolul din Omaha vrea să ne spună că, în primul rând, e important să înțelegem cum ne raportăm la judecățile interioare și la cele din jur – inner scorecard vs. outer scorecard. Și, mai apoi, e important să alegem varianta sănătoasă și să tindem spre ea. Așa ajungem la o viață împlinită, fără să ne temem de sau să ne ghidăm după opiniile altora.

Pentru tine ce contează mai mult în viață? Să fii mulțumit de evoluția ta în comparație cu tine din trecut sau în comparație cu ceilalți? Ce îți aduce mai mult echilibru interior și mai multă motivație? Dacă ești ca mine și îți dorești să conteze mai mult competiția cu tine decât cea cu colegii tăi, iată o listă de 7 cărți care să te inspire să îți trăiești viața profesională ca o lecție fără sfârșit. Dar o lecție valoroasă, în care scopul final este să fim mulțumiți de progresele noastre. Astfel suntem mai aproape să obținem încrederea și independența de care avem nevoie ca să facem lucruri extraordinare, care mai departe să atragă și aprecierea celor din jur. La final, am lăsat și o carte bonus, una dintre cărțile mele preferate – despre cum dai mai mult sens vieții, fie ea profesională sau personală, și cum te poți asigura că la finalul acesteia vei ajunge cu cât mai puține regrete.

1. Smarter, Faster, Better – Charles Duhigg

Cu toții avem probabil acel prieten sau coleg care e maestru în planificare – fie ploaie, fie vânt, el își duce taskurile la bun sfârșit. Mulți dintre noi nu suntem așa în mod natural – sigur, cu toții avem intenții bune și idei creative, însă nu suntem imuni la procrastinare și distragerile din jur. Vestea bună e că putem învăța să fim – „Smarter, Faster, Better” ne oferă câteva metode utile ca să ne ținem mai ușor de planurile făcute. O idee pe care o putem pune în practică rapid este ca data viitoare când citim despre ceva interesant, pe care vrem să îl reținem, să-i povestim unui prieten sau să scriem un scurt eseu despre acel lucru. Creierul nostru procesează ideile mai atent atunci când construim noi conexiuni neuronale cu ele. Deci, cu cât mai multe noi conexiuni neuronale formăm despre o noțiune nouă, cu atât mai ușor o vom ține minte. E așa de interesantă cartea lui Duhigg (care, apropo, e autor premiat cu Pulitzer), încât putem afla chiar și cum să devenim maratoniști fără să fi alergat vreun kilometru până acum.

„Smarter, Faster, Better” ne oferă câteva metode utile ca să ne ținem mai ușor de planurile făcute. O idee pe care o putem pune în practică rapid este ca data viitoare când citim despre ceva interesant, pe care vrem să îl reținem, să-i povestim unui prieten sau să scriem un scurt eseu despre acel lucru.

2. Grit – Angela Duckworth

Cartea Angelei Duckworth este despre puterea pasiunii și a perseverenței, cele mai importante calități pentru a avea succes în orice domeniu, conform autoarei. Avem de-a face, din nou, cu o carte care folosește puterea poveștilor pentru a ne transmite într-un mod memorabil lecții care ne pot schimba viața.  Plină de interviuri care să ne inspire, „Grit” ne convinge că abilitățile noastre nu sunt fixe, ci pot fi dezvoltate printr-o combinație de efort și perseverență. Pentru asta, avem nevoie de o mentalitate de creștere – să putem eșua și învăța din greșelile noastre fără ca asta să ne marcheze în mod negativ. Și, nu în ultimul rând, avem nevoie de recunoștință – când suntem recunoscători pentru ce avem, pentru valoarea muncii noastre, devenim și mai motivați să perseverăm în fața provocărilor.

3. Managing Oneself – Peter Drucker

Când te întreabă cineva care sunt punctele tale forte, știi ce să-i răspunzi? Sau mai degrabă îi compui pe loc un răspuns ca la carte, însă atât de generic încât e valabil pentru oricine?  Se pare că mulți dintre noi picăm în această plasă. Mai mult decât atât, ne înșelăm și atunci când ne gândim la punctele noastre slabe. Deci ne pricepem atât să ne sub cât și supraevaluăm.

Ei bine, există o metodă pe care să o folosim ca să devenim mai buni la a ne aprecia mai exact – analiza feedbackului. Apărută inițial în secolul al XIV-lea, e o tehnică destul de simplă. De fiecare dată când luăm o decizie importantă, o notăm împreună cu rezultatul preconizat. Câteva luni mai târziu, comparăm rezultatul real cu cel previzionat de noi. Dacă facem din asta un obicei, vom putea identifica mai ușor care sunt punctele noastre forte. Tot așa, o să fim mai conștienți și de slăbiciunile noastre, după deciziile și zonele în care dăm greș.  Despre analiza feedbackului, dar și alte metode și povești care să ne inspire să devenim mai performanți poți afla citind cartea lui Drucker – „Managing Oneself“.

4. Thanks for the Feedback – Sheila Heen, Douglas Stone

Cum se face că, de cele mai multe ori când primim un feedback, e foarte ușor să spunem că celălalt nu are dreptate? Oare cum să ne educăm astfel încât să încercăm mai întâi să înțelegem de ce ne spune șeful că puteam să facem o treabă mai bună cu raportul pentru ședință? Și abia apoi să vedem dacă mai e cazul să ne supărăm… Am învățat din cartea „Thanks for the Feedback” că există trei mari tipuri de feedback – de apreciere, de coaching și de evaluare. Fiecare dintre acestea are un mod diferit de a se livra și de a fi primit. E foarte util să alegem încă de la începutul discuției ce fel de feedback vrem să oferim, dar și să înțelegem ce fel de feedback avem nevoie să primim și să îl cerem. Prin povești și exemple desprinse din viața reală, autorii cărții ne ajută să fim mai bine pregătiți pentru următoarele discuții provocatoare de la serviciu… sau chiar și de acasă.

Am învățat din cartea „Thanks for the Feedback” că există trei mari tipuri de feedback – de apreciere, de coaching și de evaluare. Fiecare dintre acestea are un mod diferit de a se livra și de a fi primit.

5. Making Ideas Happen – Scott Belsky

Cum ar fi dacă ai putea învăța direct de la un antreprenor și investitor de succes cum să îți transformi ideile în realitate? Ce l-ai întreba?  Scott Belsky a fondat Behance, platforma de design, mai apoi a investit în afaceri de succes precum Pinterest, Airbnb sau Uber. Și între timp, a scris această carte – “Making Ideas Happen”, din care poate cea mai bună idee care să rămână cu noi e faptul că succesul nu este doar despre idei bune, ci și despre procesele bune de implementare. Iar ca să reușim asta, Belsky ne propune metoda lui, denumită „Procesul creativ”, bazat pe trei etape: organizare, comunicare și realizare. Fiecare etapă e explicată foarte practic în carte și poți prelua multe instrumente utile, mai ales la partea de organizare.

6. Drive – Daniel Pink

Cu „Drive” ne întoarcem iar la motivație – cea care ne determină să ne dăm jos din pat în fiecare dimineață. Adevărul lui Daniel Pink e că ceea ce ne motivează nu sunt atât de mult  bonusurile sau salariile mari, ci o nevoie mai profundă de a ne simți conectați, de a avea un scop și de a învăța lucruri noi. Se pare că motivația are în esență trei componente – autonomia, competența și scopul. O organizație care le bifează pe toate cu brio este Zappos – un magazin online de încălțăminte care oferă o superexperiență clienților săi. Și reușește asta oferind, în primul rând, o superexperiență și angajaților – începând cu o mare libertate în luarea deciziilor legate de relațiile cu clienții. Aceștia pot lua decizii rapide și neobișnuite, orice cred ei că e nevoie ca să le îndeplinească nevoile clienților. Angajații Zappos au acces și la programe de formare și dezvoltare continuă, inclusiv prin învățarea altor roluri din cadrul companiei. Mai mult, Zappos și-a dezvoltat o cultură puternică a misiunii – satisfacția clienților. Tu când te-ai simțit cel mai motivat? Câte din cele trei elemente se îndeplineau?

Cu „Drive” ne întoarcem iar la motivație – cea care ne determină să ne dăm jos din pat în fiecare dimineață. Adevărul lui Daniel Pink e că ceea ce ne motivează nu sunt atât de mult  bonusurile sau salariile mari, ci o nevoie mai profundă de a ne simți conectați,
de a avea un scop și de a învăța lucruri noi.

7. So good they can’t ignore you – Cal Newport

Ți s-a întâmplat să te simți invizibil la birou? Ca și când ce îți dorești și ce faci tu nu contează? Să simți că orice ai face, rezultatele sunt aceleași? Dacă da, îmi pare rău… Nimeni nu ar trebui să se simtă așa. Iar un bun mod de a dobândi mai mult control în viața noastră profesională îl putem învăța din cartea „So good They Can’t Ignore You”. În loc să ne concentrăm pe urmarea pasiunii, Newport sugerează că ar trebui să urmărim mai degrabă dezvoltarea unor competențe valoroase și rare, cu care să ne obținem independența și satisfacția în carieră. Cartea explorează diferite strategii aplicabile în sensul acesta, precum alegerea unei profesii care are cerere mare pe piața forței de muncă, dezvoltarea abilităților rare și negocierea pentru a obține beneficii care ne permit să ne dezvoltăm competențe valoroase.

Pentru că am promis un bonus, vreau să mai scriu doar câteva rânduri despre cartea mea preferată din toate timpurile – „Cum îți vei măsura viața”, a profesorului Clayton Christensen.

A rămas cu mine chiar și după mulți ani povestea lui Tony, unul dintre elevii lui Christensen, dar și unul dintre cei mai de succes absolvenți ai Harvard Business School și un lider apreciat în comunitatea sa. Un diagnostic dur și gândul că viața se termină mai devreme decât ar trebui l-au făcut pe Tony să-și pună întrebări despre cum și-a măsurat succesul în viață. În ultimele sale zile, Tony a decis să își petreacă timpul cu cei dragi, să-i mulțumească și să le transmită că îi iubește. În mod emoționant, autorul descrie cum Tony a lăsat scrisori pentru familia și prietenii săi, încurajându-i să își trăiască viața cu adevărat. Pe mine această poveste tristă mă convinge că, în final, viața noastră se măsoară în mare parte prin relațiile și prin modul în care am influențat și am ajutat oamenii din jurul nostru. Tu cum îți vei măsura viața? 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună