Tensiunea crește în relațiile Rusiei cu SUA (VIDEO)
Rusia a amenințat în această săptămână, pentru prima oară, că va desfășura rachete având ca țintă scutul anti-rachetă al SUA din Europa dacă Washingtonul nu reușește să ofere Moscovei garanții că expansiunea scutului european nu o amenință.
Președintele Dmitri Medvedev a spus că încă speră într-o rezolvare diplomatică a situației, însă a adăugat că Rusia va fi nevoită să ia contramăsuri militare, incluzând amplasarea de sisteme de rachete Iskander la Kaliningrad, dacă SUA continuă să construiască scutul în Polonia și România fără garanții legale scrise că acesta nu are ca scop o eventuală acțiune contra Rusiei.
Medvedev a precizat că Moscova s-ar putea retrage și din noul acord START de control al armamentului și din celelalte discuții privind controlul înarmării. NATO a propus anterior ca scutul să fie operat de NATO în colaborare cu Rusia, însă discuțiile pe această temă s-au blocat.
Duminică a fost rândul premierului Vladimir Putin să lanseze un atac contra SUA și a UE, de data aceasta pe motiv că acordă prea multă atenție opozanților din Rusia ai Kremlinului și că acordă politicienilor și ONG-urilor din opoziție sprijin financiar.
“Noi știm că reprezentanți ai anumitor țări se întâlnesc cu opozanții și le dau bani, instrucțiuni și le spun ce să facă pentru a influența campania electorală din țara noastră”, a spus Putin. “E un efort irosit, e ca și cum ai arunca bani în vânt”, a continuat premierul, sfătuindu-i pe occidentali ca mai bine să folosească banii “pentru a plăti datoria publică a țărilor lor în loc să promoveze o politică externă atât de costisitoare și de ineficientă”.