Televiziunea trece de la analog la digital. Ce înseamnă pentru PIB?
Televiziunea în România nu va mai funcționa în sistem analog, ci doar digital din iunie 2015, conform obligațiilor asumate de Guvern față de Uniunea Internațională de Telecomunicații, strategia fiind aprobată de Executiv.
Liviu Nistoran, CEO al Evolio, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de tablete din România, este de părere că televiziunea digitală terestră, care de cinci ani “a stat prin diverse sertare ale ministerelor”, poate să aducă României o creștere de 0,5% la PIB. “Avem o mină de aur pe care nimeni nu a exploatat-o. Proiectul pentru tranziția la televiziunea digitală terestră a stat în ultimii cinci ani prin sertarele diverselor ministere și nu s-a făcut nimic din neglijență, cred. Acesta ar fi unul dintre trendurile următorilor ani. La fel și sistemele de interacțiune ale omului cu aceste device-uri”, a spus Liviu Nistoran în cadrul evenimentului “Cei mai mari jucători din economie”, organizat de ZF.
Strategia privind tranziția de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră și implementare a serviciilor multimedia digitale la nivel național a fost aprobată în ședința de săptămâna trecută a Guvernului prin hotărâre.
Proiectul se va desfășura până la data de 17 iunie 2015, conform obligațiilor asumate de Guvern față de Uniunea Internațională de Telecomunicații. Această dată este obligatorie, deoarece transmisiile terestre analogice nu vor mai fi protejate de țările vecine, care au implementat sau sunt în curs de implementare a serviciilor digitale.
Ministrul societății informaționale, Dan Nica, inițiatorul strategiei, a arătat că aprobarea documentului creează premise ca, până la sfârșitul anului, în România să funcționeze o rețea de televiziune digitală, cel mai probabil gestionată de Societatea Română de Televiziune, pe structura TVR 2. “Dacă apar investitori interesați de acest domeniu, există posibilitatea ca Guvernul să organizeze o licitație de alocare a multiplexoarelor naționale”, a spus ministrul. El a arătat că televiziunea digitală permite recepționarea semnalului TV în sistem “free-to-air”.