Telemunca, cuvântul cheie al anului 2020. Topul celor mai importante evenimente din piața muncii în acest an
Anul 2020 a avut un cuvânt greu de spus pe piața muncii din România, iar în primele șase-șapte luni din an pandemia a trimis să muncească de acasă aproape un sfert dintre angajații din economia locală, conform statisticilor europene. Companiile…
Anul 2020 a avut un cuvânt greu de spus pe piața muncii din România, iar în primele șase-șapte luni din an pandemia a trimis să muncească de acasă aproape un sfert dintre angajații din economia locală, conform statisticilor europene. Companiile spun că au în plan să extindă munca de acasă sau telemunca și după ce va trece pandemia, astfel că ”noul normal” ar putea însemna munca de la masa din bucătărie sau din sufragerie.
Telemunca, cuvântul cheie al pandemiei
Procentul angajaților români care lucrează de acasă a ajuns la 24% din numărul total al angajaților din economia locală în iulie 2020, în contextul evoluției pandemiei de COVID-19, conform datelor de la Eurofound (Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Muncă și Viață). Numărul contractelor de muncă cu clauză de telemuncă a ajuns la 32.521 pe 1 noiembrie, conform datelor de la Inspecția Muncii, transmise la solicitarea ZF, un semn că organizațiile din economia locală se pregătesc pentru a le permite angajaților să continue să lucreze în regim de telemuncă și după finalul pandemiei.
Kurzarbeit, program redus după model german
Printre măsurile de sprijin luate de autoritățile locale pentru a ajuta mediul de afaceri să treacă cu bine de criza creată de pandemia de COVID-19 este și un program de muncă flexibilă, inspirat din modelul german Kurzarbeit, prin care guvernul asigură plata unei părți a salariului brut al angajatului căruia i se reduce programul de lucru.
Rata șomajului, tot mai sus
Rata șomajului în România a ajuns la 5,2% în al treilea trimestru al anului, cu 472.000 de persoane care au rămas fără un loc de muncă. Cea mai mare valoare a ratei șomajului a fost înregistrată în luna iulie, când crescut la 5,4%, cel mai înalt nivel din 2016. Numărul șomerilor în luna iulie 2020 a ajuns la 484.000, în creștere cu 10.000 față de luna iunie, și în creștere cu 33% față de iulie 2019, când erau 362.000 de șomeri înregistrați, conform datelor de la Institutul Național de Statistică.
Numărul de salariați din economie scade
Numărul total al salariaților din economia locală a ajuns la 4,92 milioane în octombrie 2020, în scădere cu 63.700 de persoane comparativ cu aceeași lună a anului trecut, conform datelor de la Institutul Național de Statistică.
Salariul mediu crește și în criză
Salariul mediu net pe economie a ajuns la 3.343 de lei în octombrie 2020, cu 7,3% mai mare comparativ cu aceeași lună din anul precedent. Față de luna trecută, salariul mediu net a crescut cu 22 de lei, respectiv 0,7%, conform datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).
Salariile IT-iștilor au început să scadă
Angajații din sectorul de IT din România au avut un salariu mediu net de aproape 7.700 de lei în octombrie 2020, revenind la conducerea clasamentului salariilor din economia locală, conform datelor de la Institutul Național de Statistică. Cu toate acestea, salariile din IT nu au crescut față de luna precedentă, ba chiar au scăzut cu 1%, de la 7.750 de lei în septembrie, la 7.674 în octombrie.
Curierii, din ce în ce mai căutați, dar plătiți aproape la fel
Cele mai mici salarii din industria locală de transporturi și depozitare sunt cele ale angajațiilor cu activități poștale și ale curierilor, de aproape 2.360 de lei în septembrie 2020, în creștere cu doar 11,4% comparativ cu aceeași lună din 2019, conform datelor de la Institutul Național de Statistică.
Firmele de curierat au înregistrat creșteri puternice ale activității în pandemia de COVID-19. Companiile de poștă și curierat au avut afaceri de 5,2 miliarde de lei în 2019, iar ritmul de creștere s-ar putea dubla în acest an, cifra de afaceri a companiilor urmând să atingă pragul de 6 miliarde de lei, conform unei analize KeysFin.
Numărul muncitorilor asiatici, în scădere
Până în luna octombrie a acestui an, circa 16.000 de muncitori asiatici au venit la muncă în România dintr-un contingent de 30.000, după cum spunea Corina Constantin, directorul general al Multi Professional Solutions, agenție de recrutare și plasare de personal din țări precum Nepal, India, Sri Lanka, Indonezia și Filipine.
Cererea de joburi depășește oferta
Numărul candidaților care aplică pe un job pe platforma de recrutare online eJobs a crescut considerabil în această perioadă, iar la începutul lunii noiembrie 150.000 de candidați concurau pentru cele circa 20.000 de locuri de muncă puse de bătaie de angajatori pe platformă, după cum explica Bogdan Badea, CEO al eJobs.
Companiile vor abilități noi de la candidați
Trendurile de pe piața muncii se schimbă, la fel și cerințele angajatorilor de la candidați. În perioada următoare, angajatorii vor cauta candidați cu abilități în zonele de e-commerce și digital, retail, automatizări și medicină, conform unui studiu al eJobs.