Teknia atrage o finanțare de 30 mil. euro de la BEI pentru dezvoltarea unor tehnologii noi în industria auto, inclusiv în România
Grupul industrial Teknia, unul dintre principalii furnizori globali de componente pentru sectorul auto, producător de componente de plastic și metal, a obținut un împrumut de 30 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru a sprijini…
Grupul industrial Teknia, unul dintre principalii furnizori globali de componente pentru sectorul auto, producător de componente de plastic și metal, a obținut un împrumut de 30 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru a sprijini un amplu program de cercetare, dezvoltare și inovare desfășurat în mai multe țări europene, inclusiv România. Proiectul vizează modernizarea proceselor de producție, digitalizarea și tranziția către tehnologii mai curate în industria mobilității.
Operațiunea este susținută de InvestEU, programul Uniunii Europene menit să mobilizeze peste 372 de miliarde de euro până în 2027, și face parte din direcțiile strategice ale BEI în materie de inovare, acțiune climatică și coeziune economică și socială.
Finanțarea acordată companiei Teknia vizează implementarea de proiecte în fabricile sale din șase țări: Spania, Polonia, România, Germania, Suedia și Cehia. În România, grupul este prezent prin Teknia Oradea, companie care produce componente pentru sistemele de siguranță ale vehiculelor, cu un portofoliu destinat unor mari constructori auto internaționali.
Investițiile sprijinite de BEI vor acoperi cercetarea și dezvoltarea de noi tehnologii pentru reducerea emisiilor de carbon, creșterea eficienței energetice în producție, digitalizarea proceselor și diversificarea produselor. În plus, se urmărește consolidarea poziției Teknia ca furnizor de soluții durabile pentru sectorul auto, într-un moment marcat de tranziția accelerată către mobilitatea electrică și reglementări de mediu tot mai stricte.
Aproximativ 51% din cheltuielile vizate de proiect urmează să fie realizate în regiunile europene de coeziune, categorie în care se înscrie și România, conform clasificărilor UE. Astfel, această finanțare contribuie și la obiectivul mai amplu al Uniunii de a reduce decalajele de dezvoltare dintre regiunile europene.
Înființată în 1992, Teknia este prezentă în 13 țări, operează 23 de unități de producție și are peste 3.500 de angajați. Grupul este specializat în componente metalice și din plastic pentru mobilitate, utilizând o gamă variată de procese industriale – de la injecție de mase plastice până la prelucrări mecanice de înaltă precizie.
„Această nouă finanțare este un exemplu clar al modului în care BEI ajută companiile să devină mai durabile, mai inovatoare și mai competitive, contribuind totodată și la consolidarea poziției de lider a Europei în sectoarele strategice”, a declarat Antonio Lorenzo, șeful diviziei de împrumuturi pentru întreprinderi din cadrul BEI.
La rândul său, Javier Quesada de Luis, directorul general al Teknia, subliniază că împrumutul „va permite companiei să își continue expansiunea și să se concentreze și mai mult pe inovare, pentru a produce mobilitatea viitorului într-un mod sustenabil”.
Proiectul Teknia vine într-un context în care industria auto europeană trece printr-o transformare structurală profundă, marcată de electrificare, digitalizare și presiuni concurențiale internaționale. În acest scenariu, sprijinul BEI este esențial pentru a menține competitivitatea lanțului valoric industrial european și pentru a proteja locurile de muncă calificate.
În 2024, BEI a acordat finanțări în valoare de aproape 89 de miliarde de euro pentru peste 900 de proiecte cu impact puternic. Circa 60% din finanțări au fost dedicate obiectivelor de mediu și acțiunii climatice. Toate proiectele susținute trebuie să fie conforme cu angajamentele Acordului de la Paris, inclusiv cele din sectorul auto.
Pentru România, includerea în planurile Teknia înseamnă nu doar investiții directe în infrastructura de producție, ci și transfer de tehnologie, expertiză și acces la lanțuri valorice europene de înaltă complexitate. În același timp, inițiativa poate avea efecte pozitive în ecosistemul industrial local, unde se conturează tot mai clar tendința de consolidare a capacităților pentru producția de componente auto cu valoare adăugată.