Home Analize Tehnologia care salvează vieți
Analize

Tehnologia care salvează vieți

În viața noastră de zi cu zi tehnologia acaparează tot mai mult teren. În proiectul Connecting for Good, derulat de fundația Vodafone România, tehnologia se traduce prin amprenta lăsată în viața a 30.000 de beneficiari ai celor 48 de proiecte finanțate cu peste 3,5 milioane de euro de-a lungul a patru ani. Anul acesta, șapte proiecte vor primi finanțări în valoare totală de 600.000 de euro prin i…

Tehnologia care salvează vieți
Tehnologia care salvează vieți · Foto: Business Magazin

”Cel mai greu moment din viața unui medic nu este să îi spună unei mame că pentru copilul ei nu se poate face nimic. Cel mai greu este să îi spui că se poate, dar nu putem face noi“, spune Cătălin Cîrstoveanu, medic primar neonatologie și șeful secției Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Maria Sklodowska Curie, din București. Secția pe care o conduce a fost renovată și inaugurată în 2013, în urma unei investiții de 2,165 milioane de euro; din această sumă, Fundația Vodafone România a contribuit cu 1,4 milioane de euro. Contribuția Asociației Inima Copiilor a fost de 615.000 de euro, iar spitalul a contribuit cu fonduri de 150.000 de euro.

”în 2017 avem o prioritate specială, prin proiectul de la Constanța“, a spus Florina Tănase, senior director legal and external affairs la Vodafone România și membru în boardul Fundației Vodafone România. Florina Tănase se referă la un proiect de reconstrucție totală a secției de neonatologie din Spitalul Județean Constanța, secție care nu a fost renovată de 49 de ani, de la momentul construcției. ”Lucrăm de mai bine de un an la acest proiect, dar obținerea avizelor este un proces de durată. Este vorba de o suprafață de 800 mp, cu saloane mici și dotări care trebuie îmbunătățite“, adaugă reprezentanta Fundației Vodafone România. în această secție a spitalului, care deservește mai multe județe din regiune, între care Constanța, Tulcea și Galați, se nasc anual circa 1.000 de copii. Iar mortalitatea infantilă în această regiune este de trei ori mai mare (12,8‰) decât media europeană (3,7‰); la nivelul întregii țări, mortalitatea infantilă se plasează la 8,8‰.

Florina Tănase estimează că în primăvara anului viitor ar putea fi încheiat acest proiect, cu o finanțare estimată în jurul a 1,3 milioane de euro, sumă necesară deopotrivă pentru renovare dar și pentru echiparea secției cu echipamente moderne și cu o soluție de telemedicină. ”Am strâns până în acest moment 300.000 de euro prin intermediul a două ONG-uri partenere, iar noi vom dubla suma strânsă“, adaugă Florina Tănase.

”Tehnologia, de pildă prin telemedicină, poate schimba în bine viața a mulți oameni. Mai mult de jumătate din bugetul anual al Fundației Vodafone România este direcționat către proiecte din domeniul sănătății, care reprezintă una dintre cele patru arii strategice de investiție pentru fundație, alături de educație, servicii sociale și voluntariat. Prin Connecting for Good, Fundația Vodafone România reușește să folosească tehnologia pentru a îmbunătăți viața oamenilor“, a declarat Ravinder Takkar, președinte și CEO al Vodafone România, în cadrul conferinței anuale Connecting for Good, care reunește cei mai importanți parteneri ai fundației, ONG-urile și beneficiarii programelor sale.

Fundația Vodafone România a anunțat cele șapte proiecte câștigătoare ale rundei de finanțare pentru programul Connecting for Good 2017, care vor primi fonduri în valoare totală de 600.000 de euro.

Pentru finanțările din acest an, procesul de selecție a început în toamna anului trecut, când circa 150 de proiecte s-au înscris în competiție. Câștigătoarele ediției din acest an sunt ”Connecting for children with autism“ – Asociația Help Autism, ”Auzul, un dar. Nu-l ignora!“ – Asociația Smiling Faces România, ”Click SAVE for life!“ – Fundația de Sprijin Comunitar, ”Primul Centru de Telemedicină în Diabetul Pediatric în România“ – Asociația Sprijin pentru Diabet, ”împreună pentru sănătate!“ – Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, ”HOSPICE – Conexiune pentru îngrijire și compasiune“ – Fundația HOSPICE Casa Speranței și ”Telefonul Vârstnicului“ – Fundația Principesa Margareta a României. Connecting for Good este un program strategic al Fundației Vodafone România, prin intermediul acestuia fiind finanțate anual proiecte ale organizațiilor neguvernamentale ce folosesc tehnologia mobilă pentru a rezolva probleme sociale, din domeniul sănătății și al educației. în cadrul programului Connecting for Good, lansat în 2012, fundația a acordat finanțări totale de 3,5 milioane de euro pentru 48 proiecte având peste 30.000 de beneficiari finali. Mugurel Mărgărit Enescu, director executiv al Fundației Principesa Margareta a României, spune că proiectul ”Telefonul Vârstnicului“ a intrat în al treilea an de viață; în primul an a primit finanțare din partea Fundației Vodafone România, iar în 2017 se numără, din nou, printre proiectele selectate pentru a primi finanțare. ”în România există 3,5 milioane de persoane cu vârste de peste 65 de ani. Conform previziunilor, până în 2050-2060 o treime din populația României va fi la vârsta a treia. Suntem total neadaptați la această situație, pentru că oamenii de peste 65 de ani nu au un statut în comunitate, în societate. 47% dintre ei declară că se simt singuri“, afirmă Mugurel Mărgărit Enescu.

Un alt proiect finanțat de Fundația Vodafone România este dezvoltat de Asociația Sprijin pentru Diabet, care a dezvoltat un sistem inovator prin care conectează 90 de copii dependenți de insulină, permanent, cu părinții fiecăruia și cu medicul care este responsabil de ei. ”Copiii dependenți de insulină nu mănâncă pentru că le e foame, ci pentru că fac injecția cu insulină. Un copil dependent de insulină nu doarme mai mult în vacanță, ci se trezește în fiecare zi la ora 7, pentru că trebuie să facă insulina. Un copil dependent de insulină trebuie să facă mai multe injecții pe zi, pentru a administra insulina, dar trebuie să suporte și înțepăturile necesare pentru măsurarea glicemiei“, spune Mihaela Vlăiculescu, medic primar medicină internă și diabet, director al Asociației Sprijin pentru Diabet.

Sistemul dezvoltat de asociație include aplicarea cutanată permanentă a unor device-uri pe mâna fiecărui diabetic. Acest device transmite prin intermediul unei aplicații, în timp real, informațiile către smartwatch-urile părinților (doar pentru copilul fiecăruia) și către ”tabloul de bord“ al medicului, care poate accesa aceste date de pe orice terminal conectat la internet. în caz de nevoie, sistemul transmite alerte – către părinți și copii. în România sunt 3.000 de copii dependenți de insulină și prognozele indică faptul că numărul lor se va dubla în următorii trei ani.

în primul an de funcționare a programului dezvoltat de Asociația Sprijin pentru Diabet, au fost incluși în program 20 de copii, iar costurile au fost de 100.000 de euro – nu sunt decontate sau compensate nici smartwatch-urile și nici consumabilele; acum, numărul copiilor din acest program a ajuns la 90. ”Dacă la început medicii din țară nu au fost foarte interesați de acest program, acum avem cereri de la mai multe clinici din țară. Mai mulți părinți ai copiilor din program s-au putut întoarce la muncă – un copil dependent de insulină nu este primit în grădiniță, iar părinții nu pot munci. Rezultatele acestui program se traduc în 0 zile de spitalizare, 0 come diabetice“, sumarizează Mihaela Vlăiculescu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună